Țara autorului : Bosnia și Herțegovina
Titlul original : Na Drini ćuprija
Anul publicării : 1945 (scrisă între iulie 1942 - decembrie 1943, la Belgrad)
Ediția în limba română : Polirom
Număr de pagini : 358
Nota Nopți și Zile Blog : 5/5
O carte scrisă cu mare rafinament artistic, o istorie nuanțată, povestea oamenilor și locurilor de lângă podul ridicat pe râul Drina, în orașul Vișegrad din Bosnia și Herțegovina, de către Marele Vizir Mehmet Pașa Sokolović, un turcit care ajuns mare om de stat în Imperiul Otoman dorește să dăruiască ceva ținutului în care s-a născut. Așa începe romanul lui Ivo Andrić, în vremurile construcției podului, adică prin jurul anilor 1570, în timpuri unde mitul se întrepătrunde cu realitatea, vremuri de haiducie (se aduce vorba și despre bătrânul Novac și feciorul său Gruia, de pe meleagurile Romaniei, iar în subsolul cărții autorul spune că Romania este ținutul muntos aflat la răsărit de Sarajevo). În locurile alea mereu cineva s-a bătut cu cineva, niciodată nu au stat liniștiți, întotdeauna au avut ceva de împărțit. Sârbi, turci, bosniaci, musulmani, creștini, iar mai târziu a venit peste toată lumea nimeni altul decât Imperiul Austro Ungar. Rareori fără lupte, răscoale, intervenții armate, morți, viața și-a urmat cursul, iar podul a fost martorul mut al evenimentelor.
Sârbii s-au împotrivit construirii podului, încercau să distrugă noaptea ceea ce se înfăptuia în timpul zilei. Un țăran numit Radislav e prins ca sabotor și osândit la moarte. Avem parte în paginile acestei cărți de o relatare secundă cu secundă a unei trageri în țeapă. Podul se construiește, istoria își urmează cursul, vin inundații și tot felul de catastrofe naturale, răscoala lui Karageorge împotriva otomanilor (despre care am învățat și la istorie în gimnaziu), oamenii se nasc, trăiesc și mor în jurul podului, tot felul de istorii mici nuanțează istoria mare, drame romantice de proporții, povești cu mari înțelepți ai vremurilor de odinioară sau cu personaje pitorești, venirea austro-ungarilor și încercarea lor de a civiliza aceste locuri, dar atenție mare, din postura cuceritorilor, a ocupanților.
Milan Glasincianin joacă cărți cu necuratul o noapte întreagă pe pod, singurului italian din oraș îi este mare rușine deoarece Luccheni o asasinează pe Împărăteasa Elisabeta, învățătoarea Zorka nu îl poate iubi pe nepotul lui Milan Glasincianin, bătrâna nevastă a lui hagi Omer își sfătuiește soțul să-și ia o soție tânără care să-i facă un copil, văduva Lotika e o afaceristă ireproșabilă și ține un hotel respectabil lângă pod, Ali-hogea stă închis în dugheana lui și ia parte cu tristețe la întâmplările din jurul său. Tot felul de vieți și destine, triste sau fericite, ce poartă cititorul pe o perioadă de circa 350 de ani, până în anul 1914, când la puțin timp după asasinarea Arhiducelui Franz Ferdinand podul este bombardat și distrus parțial, iar povestea noastră se oprește.
Mi-a plăcut mult cartea, Ivo Andrić a luat în 1961 Premiul Nobel pentru literatură și îmi pare rău că omul nu a continuat cu romanul mai mult, să povestească și despre formarea Yugoslaviei, despre Tito, Al Doilea Război Mondial, despre Republica Socialistă Bosnia și Herțegovina. Scriitorul a murit în 1975, la 82 de ani. Desigur, după moartea sa lucrurile interesante au continuat pe acele meleaguri. Cu siguranță ar fi povestit foarte frumos despre repararea podului, despre Jocurile Olimpice de Iarnă de la Sarajevo din 1984, despre războiul de la începutul anilor '90 care a măcinat Bosnia și Herțegovina, unde chiar podul a fost locul unui masacru, unde mulți civili bosniaci au fost măcelăriți de armata sârbă (Masacrul de la Vișegrad). O lectură obligatorie, care îți lărgește orizonturile oferindu-ți o mare doză de cultură generală.
convingatoare recenzie.
RăspundețiȘtergere