Ziua nevestei

Iarna trecută, pe când ne aflam la un hotel în Sibiel, inspirat de mobilierul în stil vintage al camerei, am inventat o poveste pentru a-i speria pe copii. Le-am spus că în acea cameră, la ceas de noapte, vine "Moșu" și îi apucă de mână. Sigur, o poveste ce contravine de la parentingul modern care ne povățuiește să nu speriem copiii cu "bau-bau", "baba cloanța", "omul negru". Eu nu m-am putut abține și atunci când nu sunt cuminți le mai spun câte o prostie de genul: "Iese Moșu de sub pat și îți mănâncă capul.". Cel mare se amuză, însă cel mic se mai sperie câteodată.

Pentru a marca ziua nevestei am decis să facem o excursie de 3 zile având ca terminus Deva. De fapt totul a plecat de la faptul că nevasta găsise o cazare excelentă în satul Banpotoc (Vila Castelul Maria), aflat în imediata vecinătate a orașului Simeria și la circa 20 kilometri de Municipiul Deva. Am planificat minuțios traseul cu multă vreme înainte, m-am pregătit din timp cu daruri scumpe și alese pentru sărbătorită, am așteptat cu toții nerăbdători să vină momentul plecării.

Cu o zi înainte de ziua nevestei

Plecăm la ora 7 de acasă și nici nu oprim până la Mânăstirea Hurezi, ctitorită, după cum se știe, de Constantin Brâncoveanu. Nu suntem noi cine știe ce evlavioși, dar ne face plăcere să intrăm prin biserici și mânăstiri. E și aceasta o formă de cultivare. Localitatea Horezu este cunoscută pentru ceramica sa și le povestim copiilor despre acest lucru, invitându-i chiar să-și aleagă câte o farfurie dintr-un atelier meșteșugăresc. 22 lei/bucata. În prealabil îi spun omului de acolo că noi vrem să mâncăm în ele, nu să le atârnăm pe pereți. Mă asigură că sunt foarte potrivite pentru mâncat, numai să nu tai cu cuțitul în ele, pentru că se va strica desenul. Îmi imaginez deja că vom mânca pulpe de rață ori sarmale cu mămăligă în aceste farfurii din lut. Iar acum alegerea fiecăruia: nevasta o farfurie cu flori (potrivită pentru spiritul femeiesc), eu o farfurie cu cocoș (cocoșelul de Horezu fiind emblematic, cocoșul fiind în general un simbol al binelui, cel care anunță venirea luminii și biruirea întunericului), copilul cel mic o farfurie cu pești (de când a aflat că este zodia peștelui, iubește foarte mult această viețuitoare despre care știm că este considerată și un simbol creștinesc foarte important), copilul cel mare o farfurie cu un șarpe (i se pare interesant acest animal, nu îmi explic de ce).

Plecăm cu inima curată mai departe, dar și ușurați de 88 de lei. Un nou popas plin de cucernicie îl facem la Mânăstirea Lainici, din Defileul Jiului. Frumos. Iar apoi la Petroșani, unde oprim la Lidl și cumpărăm o mulțime de dulciuri având ca tematică Crăciunul. Turtă dulce, bastonașe de marțipan, migdale trase în ciocolată, bombonele etc. Petroșani e un oraș înconjurat de munți, dar totuși pare trist. Ne îndreptăm spre Hațeg, iar aici facem stânga către Mânăstirea Prislop. Mormântul Părintelui Arsenie Boca, devenit loc de pelerinaj în ultimii ani. Ne doream de multă vreme să vedem cu ochii noștri, ne-a plăcut, am stat la coadă cam o oră să ajungem la mormânt, ne-am pus dorințe cu toții. Vorba unei babe de la coadă: "Ce loc curat și sfânt!". Foarte frumos. Iar cu vizitele la aceste 3 mânăstiri, partea cuvioasă a călătoriei noastre a luat sfârșit, fiind înlocuită cu petreceri, dezmăț, muzică, îmbuibare, glume deșanțate.

Era noapte de-a binelea când am ajuns la Castelul Maria din Banpotoc. Camerele noastre sunt mai presus de așteptări, totul este la superlativ. O întreb pe nevastă dacă dă și ea o sticlă de vin. Fiind ziua ei nu doream să beau bere, ci vin la trei sferturi, băutură de care mă feresc în mod normal atunci când sunt într-un restaurant, din motive financiare, desigur. Nevasta a fost de acord, dar a precizat că bem jumi-juma sticla, nu doar eu. Am coborât în restaurantul Castelului Maria (de fapt un fost conac transformat în pensiune) care nu este foarte mare, doar patru mese, însă cu siguranță este extrem de stilat. Sfeșnic cu trei lumânări pe masă, paharele și farfuriile inscripționate cu inițialele locului, fețe de masă alb imaculat, farfurii numai și numai albe, farfurie pe masă peste care îți punea farfuria cu felul comandat. Muzică cultă în fundal la un ton cât se poate de potrivit. Când am ajuns noi tocmai se derula actul III din Simfonia nr 2 în Do Major a lui  Robert Schumann, în interpretarea Filarmonicii din Buenos Aires, sub bagheta foarte tânărului, dar extrem de talentatului dirijor Mariano Chiacchiarini. Imediat ce ne-am așezat la masă, am fost înconjurați de 3-4 pisici. Una dintre pisici purta numele Amore. Muzica clasică și pisicile m-au dus cu gândul la romanele binecunoscutului autor nipon Haruki Murakami. În prealabil am studiat site-ul locului, iar acolo era prezentat întreg staful. Am recunoscut-o pe cea care ne-a întâmpinat, iar acum ne servea la masă și mi-am amintit de cv-ul ei, unde scria că vorbește patru limbi străine. Te simți umil, dar totodată și măgulit când o asemenea persoană te servește la masă. Am comandat pentru mine o porție de cârnaț (chiar așa scria în meniu) cu sos de hrean, o porție de friptură de porc cu mere și ghimbir, o porție de cartofi cu mărar. La fel și nevasta, doar că la garnitură a cerut sote de ciuperci. Am ales o sticlă de cabernet sauvignion de Segarcea (70 lei, preț bun ținând cont că la Alimentara e 35-40 lei). Copilul cel mare a ales pui în stil italian, iar cel mic, fiind îndrăgostit de paste, penne arrabbiata gătite al dente. Limonadă ca băutură pentru cei mici. Doamna a desfăcut sticla de vin undeva departe de masă, dar în câmpul nostru vizual, iar apoi i-a pus un șervețel pe gât. S-a îndreptat către mine cu sticla într-o mână și cu cealaltă la spate și făcând o plecăciune abia vizibilă m-a întrebat dacă vreau să gust vinul. Ca la marile restaurante. I-am răspuns că nu, deoarece cunosc acest sortiment. Apoi a turnat întâi nevestei, care stătea pe cealaltă parte a mesei, după care a revenit și mi-a turnat și mie. Întotdeauna m-am întrebat ce se întâmplă dacă gust vinul și îi spun ospătarului că nu îmi place. Ce face cu vinul? Îl aruncă la canal? Cine plătește pentru el? Desigur, nu e cazul acum, cabernetul de Segarcea fiind excepțional. Până la sosirea bucatelor citesc dintr-o carte despre cinematografie, iar nevasta citește copiilor dintr-o carte de povești, intr-un colț al sălii de mese regăsind o mulțime de cărți pentru toate gusturile. Mâncărurile sunt incredibil de gustoase, întregite și de atmosfera extrem de plăcută. Nu doar ca s-au pogorât îngerii la masa noastră, dar parcă chiar Dumnezeu stă alături de noi. Muzica filarmonicii din Buenos Aires se aude undeva din depărtare (acum e o bucată din Bizet), piscile torc lângă noi într-o stare latentă de încordare în așteptarea unei bucățele de friptură dată prin mere și ghimbir, eu mănânc și beau vin, cu mintea golită de orice lucru rău, lumânările ard pe masă învăluind întreaga cameră într-o lumină din alte timpuri. Ba chiar ne comandăm și deserturi, felii din torturi de casă, excelente pentru finalul unei mese festive. Ajunși în cameră, adormim fără să ne mai spunem noapte bună.

Ziua nevestei

M-am trezit la 2:30. Dacă mă culc la ora 22:00, corpul  percepe somnul ca fiind unul de prânz. Nu mai puteam adormi, așa că m-am uitat pe geam către domeniul Castelului Maria. În întuneric nu am văzut mare lucru. Apoi m-am gândit la vremurile comuniste, când statul a confiscat pământul și conacul. Niște țărănoi aduși de cine știe unde au pus mâna pe averea boierilor de aici. Toți cei de lângă mine dormeau duși. Era trecut de 3 când am deschis telefonul. Mi-am amintit că e Black Friday încă, așa că am intrat pe epantofi, un concern polonez. Am găsit o pereche de Adidas Stan Smith reduși de la 448 lei la 292 lei. De asemenea pentru copilul cel mare am comandat o pereche de Adidas Superstar, iar pentru ce mic una de Stan Smith. CONSUMATORISM! Clipele trec greu, dar parcă mă simt mai bine după ce am cheltuit niște bani. Cântă cocoșii. Mai prind câteva ore de somn până ne trezim cu toții de-a binelea. Azi e sărbătoare, cântă muzica.

Coborâm la micul dejun, unde suntem seviți la fel de ireproșabil. Preparate de calitate. Prosciuto, brânză cu chimen, ouă ochiuri, mezeluri fine, legume (medicul mi-a recomandat să mănânc ceva viu la fiecare masă). Apoi ne plimbăm prin curtea conacului, unde dăm peste animale precum: câinele de vânătoare, păunul, rața mandarin. Și omniprezentele pisici.

Mergem la Castelul Corvinilor din Hunedoara. Copilul cel mare începe să mârâie: "Da, iar vizităm. Vizităm și vizităm. De ce trebuie să vizităm mereu câte ceva?". Iar eu i-am spus: "Stai potolit, că te mai duc la încă 3 mânăstiri și azi!". A tăcut, iar când am ajuns în castel nu mai dorea să plece. Tot mai găsea câte o cameră în care nu fusese și dorea să o vadă, de m-a alergat prin toate turnurile și pe toate scările. I-a plăcut foarte mult. Am intrat chiar și în camera torturilor (accentul este pe "u"), unde accesul era interzis sub 12 ani. Copiii mei nu au fost impresionați, ei fiind deja căliți cu Mortal Kombat. Fiul meu cel mic nu știe să citească, așa că a intrat dincolo de semnele cu trecerea oprită, călcând peste niște vestigii foarte importante, stârnind oprobriul angajaților de la muzeu. Pâna la urmă am petrecut vreo două ore de calitate în Castelul din Hunedoara.

Spre Deva, unde nu mai fusesem de 10 ani. Un oraș frumos, cu multe flori. Au început și pregătirile pentru Crăciun. Urcăm cu telecabina la cetate pentru celebra poză cu orașul văzut de sus pe fundal. Apoi hoinărim pe străzile municipiului reședință de județ. Pentru prânz ne-am propus ceva ieșit din comun, ceva care să spargă orice tipar. Vom merge la McDonald's. Parcăm mașina prin centru și mergem pe jos către Mc, care este chiar lângă gară. Prilej de a admira orașul. Sună telefonul. Eufrosin Potecă pentru a o felicita pe nevastă. Fac semne disperate către sărbătorită ca să nu-i spună că mergem la McDonald's. La Mc e o coadă ca pe vremea răposatului. Se așteaptă cu bon de ordine. Așteptăm, ce să facem? Patru meniuri Big Mac Bacon. Gustoase. Dar ce nu este gustos când adaugi un pic de monoglutamat de sodiu? După masă mergem în gară și ne uităm la trenuri. Vedem trei marfare care trec în goană. Copilul cel mare joacă macao cu maică'sa pe scaunele peronului. Cel mic se joacă și vorbește de unul singur, alternând iterativ afirmațiile: "Sunt un  tip tare!", "Sunt asociat!".  Eu îmi amintesc că în această gară am aflat de moartea lui Michael Jackson, citind Adevărul de seară, ediția hunedoreană. E întuneric de-a binelea când pornim spre Castelul Maria.

Seara coborâm din nou în sala de mese. Mc-ul a fost doar un preludiu, un ifos. Comandăm din nou friptane, cârnaț, paste, vin de Segarcea. Copilul cel mic nu stă locului, iar eu îi spun: "Ai grijă, stai pe lângă noi, în seara asta o să vină și Moșu la masă!". Se așează cuminte pe scaun, băgându-se în mine. Nu trec 5 minute de la amenințarea cu Moșu, că la masa de lângă noi se așează un om în vârstă, cu părul alb. Copilul cel mic a înlemnit. Stană de piatră. Ar fi intrat cu totul în pământ. Eu i-am zis: "Vezi dacă nu ai fost cuminte? Ți-am zis doar!". Între timp l-am recunoscut de pe site-ul Castelului Maria pe cel aflat la masa vecină. Era Carlo, italianul. Proprietarul. Singur la masă, a mâncat în continuu preț de o oră, cu o rigurozitate de neimaginat. Am schimbat câteva vorbe cu el. Un om plăcut. Puteți afla de pe site povestea lui. Mâncarea, băutura, servirea, la fel de ireproșabile ca în prima seară, cu completarea că acum ospătărița a destupat sticla de vin, după care i-a turnat conținutul într-un recipient cu gât subțire și lat jos, din care ne-a turnat în pahare. Lux. Pisicile și lumânările nu au lipsit nici în această seară, iar camera era umplută de lucrări pentru pian compuse de Leoš Janáček, în interpretarea celebrei pianiste Misuzu Tanaka. Seara, înainte de culcare, am jucat împreună cu fiul meu cel mare un joc de logică absolut fabulos. Cumpărat din Petroșani de la Lidl. Într-un suport de plastic cu un perimetru dat se pun pe rând de către doi jucători (unu cu galben, celălalt cu roșu) nasturi. Jocul este câștigat de cel care reușește să pună primul patru nasturi fie pe lungime, lățime sau diagonală. Am câștigat de două ori, am pierdut de două ori. Ne-am culcat la miezul nopții și am dormit și eu neîntors până la 8 dimineața.

Cu o zi după ziua nevestei

Pensiunea goală. O zi de luni. De această dată am cunoscut-o pe Luminița, proprietara, soția lui Carlo. Ne-a vorbit cu căldură, ne-a pregătit masa foarte frumos. A spus că dacă știa că voi face poze, aranja și mai frumos. Am plecat foarte încântați de la Vila Castelul Maria. Carlo ne-a povățuit să nu ne grăbim pe drum. I-am urmat sfatul.

Simeria-Sibiu am mers pe autostradă, măreață realizare a vremurilor în care trăim. Undeva prin dreptul orașului Sebeș, nevasta și-a dat seama că a uitat dulciurile cumpărate din Petroșani în cameră. Suntem salvați! Mai puțin zahăr pentru noi. Tot cam pe atunci sună curierul să îmi spună că mi-a adus pachetul de la FashionDays la muncă. O sun pe Andra să îl ridice. Mi-am cumpărat o pereche de jeans Levi's 501. De Black Friday. Reducere de la 530 lei la 260 lei. În Sibiu ne plimbăm ca întotdeauna prin centru. Piața Mare, Piața Mică, Podul Mincinoșilor. De fiecare dată ne place la fel de mult. Acum este și târg de Crăciun. Ne dăm în roată. Cam piperat. 20 lei/persoană. Dar merită.

Pe la orele 17 ajungem în Brașov și găsim orașul ca niciodată. Aglomerat. Zecile de sensuri giratorii parcă nu își mai au rostul acum. Ambuteaje peste ambuteaje. Înjur de toți morții până ieșim spre Predeal. Eu sunt șofer de week-end, îmi place drumul întins, nu să chinuiesc mașina prin orașe aglomerate.

Ultimul popas înainte de casă îl facem pentru cină, la Predeal. Ca deobicei la Hanul Domnitorilor, unul dintre puținele restaurante cinstite în care am mâncat în ultima vreme. Ciorbă de burtă, șnițele de porc cu cartofi țărănești, pizza țărănească, salată de varză, papanași cu dulceață de afine, apă minerală.

Noaptea, pe DN1 în drum spre casă, ascultăm Rock FM. Am norocul să fie difuzată una dintre piesele mele preferate din toate timpurile. Deep Purple-Child in Time. Cu nimic mai prejos față de simfoniile ascultate la Vila Castel Maria.

Ajungem acasă cu același regret ca întotdeauna. De ce nu avem meseria de călător?