luni, 3 martie 2025

Whisky, music & smart casual dining (7)

Crafted by the sixteen men of Tain. Un motto cu care cei de la distileria Glenmorangie se laudă și îl rostesc ori de câte ori au ocazia. Probabil face referire la vechii meșteșugari care și-au adus aportul la crearea acestui whisky din regiunea Highlands. Am hotărât să încerc sortimentul denumit The Quinta Ruban, învechit 14 ani, tărie regulamentară de 46%. Maturarea acestui whisky se face în două tipuri de butoaie, butoaie americane de stejar și butoaie folosite la îmbătrânirea vinului de Porto, acest fapt conferind băuturii un gust specific, inedit. Specialiștii spun că acest whisky are gust de ciocolată neagră, fructe roșii și piper. Eu nu sunt un specialist, ci doar un consumator. Bând acest whisky, mi-a dat senzația unui coniac foarte bun. Dacă îmi turnai în pahar fără să văd ce este, aș fi pariat că este coniac. Mi-a plăcut nespus acest sortiment pe care l-am desfăcut la momentul întoarcerii mele din Bucovina, pentru a mă relaxa după un drum de peste 500 km.

Cumpărasem niște pește de la Mizil. Biban de mare. Desigur, nu este nicio mare lângă orașul prahovean Mizil, peștele a fost adus din import. Am vrut să fac pe interesantul și să pregătesc pește la cuptor. I-am umplut burta cu ceapă, cu usturoi, l-am frecat cu sare și piper, l-am uns cu ulei de măsline și l-am pus la cuptor pe o tavă peste care am așezat hârtie de copt. În jurul peștelui am pus cartofi, tăiați cubulețe mici. L-am lăsat vreo 30-35 de minute la cuptor, la 180 °C. Mirosea bine. Când am dat să scot peștii, i-am apucat cu un clește și aceștia s-au descompus cu totul, atât de moi erau. Am căzut psihic cu totul și nici n-am mai vrut să mănânc. Am dorit să arunc toți peștii la gunoi, dar m-a ținut nevasta. Tristețea eșecului m-a cuprins cu totul, fiind accentuată și de băutură, care după cum se știe acționează precum un catalizator, dacă ești bucuros te face și mai bucuros, daca ești trist te face mai trist. S-a rugat nevasta de mine să mănânc, n-am mai vrut. Abia după vreo două ore am mâncat, după ce mi-a aranjat ea cât de cât farfuria, ca să fie ceva pozabil pentru blog. N-a fost rea mâncarea, doar că nu era prezentabilă, o cerință obligatorie după cum ne spunea în ciclul gimnazial profesoara noastră de biologie, tovarășa Mauna.

În locul obișnuitului album pe care-l ascult atunci când încep orice sticlă nouă de whisky, am dorit să reascult playlistul pe care l-am avut în mașină, pe drumul de întoarcere din Bucovina. Atât de mult mi-a plăcut la drum, încât l-am mai pus odată și acasă, de această dată pe boxa JBL by Harman. Un playlist variat, contrastant, dar ale cărui melodii îmi plac în totalitate. Un playlist făcut de mine piesă cu piesă, fără intervenția AI-ului. Voi reda în cele ce urmează interpreții și titlurile pieselor.

1.      Sabrina Carpenter - Please Please Please
2.      Oasis - Whatever
3.      Future Islands - Grease
4.      Chappell Roan - Good Luck, Babe!
5.      The Beatles - Now And Then
6.      Nick Cave & The Bad Seeds - O Children
7.      Harry Styles - As It Was
8.      Teddy Swims - The Door
9.      Led Zeppelin - Baby Come on Home
10.    Arcade Fire - Deep Blue
11.     Coldplay - Yellow
12.    Daft Punk feat. Julian Casablancas -  Instant Crush
13.    Pink Floyd - I'm A King Bee
14.    The Shins - New Slang
15.    The Beatles - Things We Said Today
16.    Nick Cave & The Bad Seeds - Easy Money
17.    The Rolling Stones - Shake Your Hips


un whisky fin, desigur

peștii arătau excelent înainte de a fi gătiți

produsul final, cosmetizat de nevastă