marți, 4 octombrie 2011

Kenzaburo Oe - O viaţă liniştită


Kenzaburo Oe este un scriitor greu. Acum vreo patru ani, în naivitatea mea, credeam că Haruki Murakami va câştiga cândva Premiul Nobel, dar acum sunt sigur că acest lucru nu se va întâmpla. Şi spun asta după ce am citit câteva cărţi ale lui Yasunari Kawabata şi mai ales după acest prim contact cu laureatul Nobelului pentru literatură din 1994, Kenzaburo Oe. Nobelul nu se dă pentru comercialism, ci pentru lucruri mai greu de pătruns pentru cititorul obişnuit, pentru chestii care ridică cu adevărat literatura la rang de artă.

Recunosc că nu am pătruns în totalitate sensul acestui roman, tocmai de aceea am şi afirmat că Oe este un scriitor greu. Dar japonezii în general sunt greu de înţeles, mai ales pentru noi, europenii. Cartea face referire la întâmplările prin care trec trei fraţi (doi băieţi, din care unul înapoiat mintal, şi o fată) într-o perioadă în care părinţii lor se află departe de ţară, tocmai în USA. Întâmplările, mai mult un punct de plecare pentru un pic de filozofie, sunt redate de fată şi în principal se leagă de fratele handicapat, Eeyore (poreclă împrumutată bineînţeles de la măgăruşul pesimist din celebra carte a lui A.A. Milne). Kenzaburo Oe chiar a avut un copil retardat şi multe dintre scrierile sale fac referire la acesta. Cu siguranţă nu poţi scrie prea vesel pornind de la o asemenea experienţă.

Un capitol întreg al cărţii dezbate filmul Сталкер al lui Andrei Tarkovsky. Am încercat să văd acest film în urmă cu 10 ani şi l-am abandonat pe la jumătate, însă acum, datorită cărţii, trebuie să-l revăd. În alt capitol se face referire la unul din romanele mele preferate, Eşafodul lui Aitmatov, la problema credinţei şi a renaşterii expusă acolo. Alte pasaje descriu evenimentele din jurul unei înmormântări,aşa că titlul "O viaţă liniştită" cât şi coperta cărţii par foarte departe de conţinut. Eeyore rezervă câteva surprize, se aduce în discuţie şi Polonia comunistă, muzica clasică acompaniază unele momente. Deşi scurt, romanul este foarte dens şi cu siguranţă extrem de sensibil mai ales datorită trăirilor interioare de care naratoarea dă dovadă. Trebuie revenit şi cu alte lecturi, mai din tineretea lui Oe Kenzaburo.

11 comentarii:

  1. Ana
    Foarte interesanta cartea, sper sa am timp sa o citesc si eu intr-o zi.
    Poate mi-o imprumuti, ca sa nu mai dau banii pe ea. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Vai, dar eu nu imprumut carti. Cartile sunt printre cele mai de pret bunuri ale unui om si de multe ori fiind imprumutate, se pierd.

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte bine. Asa trebuie sa te porti cu cartile. Tu citeste intai ce ti-am recomandat si pe urma mai vorbim :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Na ca ai cobit tu si n-a luat Murakami, fir-ar! Din cauza ta, sa stii!

    RăspundețiȘtergere
  5. cred ca sanse mai mari are Dan Lungu decat Murakami.

    RăspundețiȘtergere
  6. cred ca este foarte interesanta cartea.

    RăspundețiȘtergere
  7. Stiindu-ti pasiunea pentru tot ce vine din Tara Soarelui Rasare, m-am gandit ca ti-ar placea sa auzi un japonez vorbind romana. Emisiunea din 2 noiembrie.
    http://www.radioromaniacultural.ro/emisiuni/comment-ca-va/editii-lunare/2010/201011-nou.html

    RăspundețiȘtergere
  8. O, dar am auzit japonez vorbind la Pensiunea Samurai din Brasov. Chiar pe proprietar.

    RăspundețiȘtergere
  9. am dat peste asta cautandu-l pe Pamuk. Si iar m-am gandit la tine. Eu, recunosc, n-am rezistat mult, o titrare n-ar fi stricat....
    http://www.youtube.com/watch?v=o9_gamHX6mA&feature=relmfu

    RăspundețiȘtergere
  10. mie nu mi-a placut traducerea. mi s-a parut rigida, parca era un raport si nu un roman. Cu greu am citit-o, cu toate ca era a treia carte de Oe pe care o citisem

    RăspundețiȘtergere