Ce cool e taică-tu

 de Ciuc

BUCURESTI, început de noiembrie 2025. Acum două sâmbete. Îl duc pe Fiul cel Mare la o petrecere la care va rămâne peste noapte... În mașină rulează folderul cu muzică sârbeasca. Am un prieten foarte pasionat de spațiul ex-iugoslav, și de la el am niște piese foarte bune. Iugoslavii erau mult peste noi la toate capitolele, muzică included. Brkovi, Riblja Corba, Zabranjeno Pusenjie... Îmi și imaginam cum se duce acolo și zice "Aoooleoo, iar mi-a pus taică-miu muzica sârbească... " Lui ii place Eminem. Care practic este o somitate, nu am ce comenta. Eminem e foarte șmecher după toate standardele. Nu mai știu ce mai e în lista lui de spotify, dar noi (eu și Mă-sa) l-am educat după chipul și asemănarea noastră, cu OCS, ZOB, probleme d-astea... Sper că în lista lui de spotify nu există trap... În fine... 

Când eram tineri, părinții noștri nu aveau acces la muzică bună decât pe sub mână. Eu știu că ai  mei nu au fost mari fani muzică în general, dar prieteni de-ai lor aveau casete, chiar casete video cu concerte sau cu videoclipuri trase de pe Mtv de vreo rudă din occident a cuiva. 

Dintre părinți, din când în când, răsărea câte unul, în general tați, nu știu ce făceau mamele, dar erau genul de tați rockeri. Care ascultau muzică de la Europa liberă sau Voice of America. De la astfel de oameni am aflat de U2, Dire Straits, Phil Collins, Rod Stewart, Queen și câte și mai câte. Mult mai târziu, prin liceu am cotit-o către rock alternativ, punk etc, când un coleg mi-a împrumutat o casetă cu albumul No Need to Argue al formației vocal instrumentale Cranberries care a devenit trupa mea preferată a tuturor timpurilor. 

Astfel de tați erau foarte apreciați în gașcă. Expresia "ce cool e taică-tu" era ca un compliment în primul rând pentru tine. După acest compliment tânjesc și eu. Probabil nu voi afla niciodată dacă a fost rostit cândva, deși știu sigur că sunt cool. 

Dar de ajuns cu melancolia: azi e sâmbăta asta ... Niște evenimente recente m-au făcut să-mi dau seama că m-am cam neglijat. Deci era timpul pentru niște timp pentru mine. La înot am fost cu Fiul cel Mare. Soția (apelativul agreat, cel vechi - Nevasta - a fost aspru criticat) și cu Fiul cel Mic erau plecați când noi eram ajunși acasă. Așa că am profitat și ne-am dus la mall. Trebuia sa printăm poza pe care Fiul Cel Mare o făcuse cu Ødegaard, căpitanul echipei Arsenal, în urmă cu două săptămâni, cu ocazia excursiei la Londra pe care o făcuse cu Mă-sa. Eu nu am fost pe San Siro. Eu nu am poză cu Gattuso, jucătorul meu preferat de la AC Milan, echipa tinereții. Generația de azi are niște oportunități pe care poate nu le apreciază la adevărata lor valoare. Ușor de zis, dar până la urmă cine poate spune care e adevărata lor valoare? Întrebări filozofice care pălesc în fața unor bucate plus băuturi de calitate. Probabil prietenul Răzvan ar bodogăni că mă gandesc la umplerea burdihanului și a plăcerilor bahice în loc să dezvolt filozofia de viață. 

Luasem niște vită de la Kaufland. Când vine Fiul cel Mare pe la mine, sâmbăta e zi de vită. 36 de Euro kilogramul. Un preț imens, dar na... aia e… boierul tot boier. Când mi-a zis Laurențiu, care locuiește în Olanda, la Eindhoven, că a luat carne cu 20 de euro, l-am bălăcărit, i-am zis ca trăiește pe picior mare, că aruncă cu banii... Acum poftim de vezi... 

Am ajuns acasă, și m-am apucat de făcut masa.. Cum, de regulă, se începe cu  o pauză, am desfăcut sticla de whisky japonez. De black friday am luat 2 sticle de whisky, unul japonez (care a fost recenzat în detaliu aici pe blog) și unul, un single malt din Speyside, pe care îl voi deschide cu altă ocazie, probabil împreună cu curatorul celebrului blog Nopți și Zile în fața unui eveniment sportiv de calitate. Sau poate de revelion. Am degustat. Un whisky fin, fără doar și poate, dar se simte că e un blend. Per total nu m-a impresionat. Asta nu m-a oprit, însă, să beau câteva pahare. Și vreo două beri Berliner Kindl să îl sting. Un blend poți să îl stingi cu o bere, mai ales una de calitate. Un single malt bun ar trebui să rămână singur în sânge. Single malt, single blood!

Am început cu cartofii... Iau cartofi congelati, dar nu din aceia care sunt preprăjiți. Timpul de facere e foarte mare. minim 25 de minute.. Și niciodată nu-mi ieșeau cum trebuie. Acum m-am concentrat mai mult. Ideea e că tre sa îi pritocești des, să îi agiți, să le schimbi poziția mai des ca în filmele de pe site-urile de specialitate.

Înainte de asta, trebuia să dau drumul la o muzică. Altfel, ce scriu pe celebrul blog Nopți și zile? Am mâncat așa, pe uscat? Nu... Poate alții ar fi întrebat chatgpt, dar eu am dat drumul la un radio online. Radio Zodiac, un radio online din Dublin, excepțional, pe rock alternativ și derivate. Chiar profit că sunt singur și dau volumul mai tare. Soția nu suportă muzica prea tare, iar Fiul cel Mic mă bruiază cu desenele. Ce nu îmi plăcea mie Disney, acum am ajuns să îl urăsc. Am recunoscut puține melodii, Republica, Jimi Hendrix, Van Halen , Nirvana, Ramones, Faithless, The Cure, Garbage... in rest, chestii mai underground. Plus reclamele la un taxi din capitala Irlandei. Oare muzica asta o fi fost aleasă de vreun algoritm? Mai există ceva neguvernat încă de algoritmi? 

Pe cartofi arunc condimente la întâmplare. Busuioc, chilli, ceva mexican, paprika , oregano,  sare, piper, ulei de măsline, amestec, pun în air fryer. După niște minute, mă iau de carne, pun la fel, condimente, pe carne pun în plus cimbru. O crestez, sa se patrunda klumea, apoi pe minutul 15 al cartofilor, o pun la tigaia pe care am uns-o cu ulei de măsline în prealabil. Eu mereu făceam carnea "well done". Am zis acum ceva vreme  să încercăm și ceva "medium rare'", destul de complicat de făcut. Mi-a ieșit de câteva ori, dar nu și de data asta. De fapt, doar o bucată o fost medium, i-am dat-o Fiului cel Mare, apoi bucata mai well done, am luat-o eu. Carnea a ieșit excelent, ca de obicei, și se pare ca și cartofilor le-am găsit cheia: trebuie sa îi amesteci de multe ori, ca sa se facă pe toate părțile, cum am discutat deja.

Am făcut și o salată însoțitoare, din cele gata pregătite, luată din Kaufland, la care am pus doar ulei de măsline, sare, piper, oțet de mere și Herbes de Provence. Probabil ultima salată a sezonului, începe perioada murăturilor. Anul asta i-au ieșit lu' mama niște murături foarte bune, ca pe vremuri. Vremuri mai bune, mai rele? Cine poate spune? Nu aveam telefoane și Playstation, dar cred că aveam mai mulți prieteni.

Dar gata cu filosofiile, poftă bună la masă!