vineri, 14 octombrie 2011

Momente la muncă. Ultima zi a lui S.D. în companie.

Când eram copil aveam o carte despre animale. Cel mai tare mă fascina urangutanul, care avea şi o poveste plină de învăţăminte. Se spunea în paginile acelei frumoase cărţi că, la început, urangutanul era om ca toţi oamenii, dar fiind foarte leneş nu dorea să muncească. Stătea toată ziulica şi nu făcea nimic, aşa că trupul a început să i se transforme şi să fie acoperit cu păr mult. În cele din urmă a luat forma urangutanului pe care-l ştim cu toţii şi a plecat în pădure să locuiască acolo. Propagandă socialistă făcută pentru cei mici, dar care nu a reuşit să mă facă să iubesc munca. Chiar nu mă deranja dacă deveneam urangutan şi mi-am spus atunci că nici eu nu am să muncesc.

25 de ani şi câteva zile mai târziu simt că mă sufoc. Nu pot respira aerul închis din metrou. Transpiraţia fumătorilor are unul din cele mai greu digerabile mirosuri, mai ales dacă nu este diluată cu un deodorant. Lângă mine, în picioare, stă o fată tânără. Nu miroase a transpiraţie. Îmi închipui că este o fată cultă pentru că citeşte. Nu văd bine, dar pot distinge totuşi titlul capitolului pe care tocmai îl incepe: Ce chin îi era rezervat lui Cornelius van Baerle. Merg spre muncă, iar două vagoane în urmă, fără să ştiu, tot spre muncă merge şi colega mea S.D. În proporţie de 75% când metroul în care sunt eu ajunge la staţia în care trebuie să cobor, la peronul opus soseşte celălalt metrou, aşa că înghesuiala din staţie şi de pe scări este dublă. Pe lângă înghesuială este şi curent, iar peisajul este dominat acustic de tocurile de la pantofii femeilor care izbesc în dalele staţiei. Cu cât femeile sunt mai mici de înălţime cu atât au tocuri mai înalte şi calcă mai apăsat. Colega mea, S.D., nu este înaltă, dar este cinstită şi nu poartă tocuri, ci un fel de expadrile. E mai tânără cu zece ani faţă de mine şi lucrează în compania noastră de opt luni. Astăzi este ultima ei zi în firmă.

Stau cu Liviu la masa de sticlă şi ne pregătim pentru prânz. Eu am brânză de oaie cu roşii.
- Ce mănânci, Liviu?
- Coaste de drac.
Cred că i-a plăcut mult povestea lui Stan Păţitul. Vine şi S.D. O întreb dacă vrea să guste o brănză de oaie bună. E pofticioasă din fire şi apucă o bucată pe care o bagă în gură, apoi o plimbă pe toată suprafaţa limbii pentru a-i simţi mai bine gustul. "Foarte bună brânză, într'adevăr", spune S.D. şi pleacă puţin mai departe pentru a-şi desface o conservă de ton. Liviu vrea să o ajute, dar S.D. spune că apelează la bărbaţi numai dacă nu se descurcă singură. Noi râdem, pentru că aşa e firea noastră, golănească.
După ce mâncăm, Liviu ne spune următorul banc: Prin pădure, iepuraşul zbura la joasă înălţime, gen Superman. O vede pe vulpe: "Vulpeoooooo, vrei un pumn în gurăăăă? A dracu de urâtă!" . Vulpea speriată, se lasă-n jos: "Nuuu!...". Zboară iepuraşul mai departe. Îl vede pe lup: "Lupuleeeee, al dracu cu urechile tale, vrei, mă, un pumn în gurăăăă?". Lupu, speriat, o ia la fugă: "Nuuu!...". Mai zboară iepuraşu' puţin şi îl vede pe urs: "Ursuleeee, vrei ,mă, un pumn în gurăăăă? Umflatu’ dracu!". Ursul, ambiţionat: "Da, mă, vreau, na, e bine?!?". Iepuraşu: "Atunci du-te-n capu' pădurii, mă, că de-acolo l-am luat şi eu!".
Râdem cu toţii, moment în care intră Sebi pe uşă. Are o geacă de piele în stilul anilor '70, asemănătoare cu cea a lui Al Pacino în filmul Donnie Brasco.O întreabă pe S.D. dacă a găsit pâinea şi după primirea răspunsului afirmativ iese din bucătărie. Sebi e un om milos şi dacă nu consumă toată pâinea la masă o lasă altor colegi. Dar din dar se face Raiul.

Terminăm masa şi plecăm să ne mişcăm puţin. Eu vreau să citesc un pic in parc, iar S.D. se duce să-şi cumpere un suc. După trei minute mă întâlnesc cu S.D. în parc, întâmplător. Râde.
- Stai cu mine sau vrei să stai singur să citeşti?
- Stau cu tine.
Fumează, dar cu multă grijă suflă fumul în partea opusă mie.
- De ce pleci din firmă aşa repede?, o întreb.
- Pentru că sunt deja de opt luni aici şi m-am plictisit. Nu mai am ce învăţa nou, intervine plafonarea, simt că nu realizez nimic. Sunt la începutul carierei şi nu evoluez deloc.

Apoi am vorbit o serie de nimicuri până când timpul meu de pauză aproape a expirat şi a trebuit să mă ridic şi să plec. Dar m-am gândit dacă S.D. are dreptate. Ori poate are dreptate urangutanul? Ce să alegem? Muncă, bani, funcţii ori linişte şi mulţumire de sine? Totuşi cred că realizările nu se mărginesc doar la locul de muncă. Nu ştiu.

7 comentarii:

  1. E proasta rau S D asta, unde crede ea ca gaseste de lucru pe toate drumurile? Macar ai futut-o?

    RăspundețiȘtergere
  2. Păi problema nu e să munceşti, ci să câştigi.

    RăspundețiȘtergere
  3. este de inteles S D, la 20 si ceva de ani, normal ca isi doreste functie, bani...Dupa 30-35 ani, te gandesti serios daca merita sa incerci si altceva sau ..mai bine nu.

    RăspundețiȘtergere
  4. Asa e. Noi, dupa 30 de ani, ne dorim putin mai multa liniste.

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu cred ca cel mai important lucru este sa fim multumiti de ceea de facem la locul de munca, sa fim linistiti cand punem capul pe perna seara si sa nu mai gandim ca serviciul ocupa primul loc in viata noastra, asa cum facem majoritatea.

    RăspundețiȘtergere
  6. La varsta de "20 de ani si ceva" nu prea ai griji: nu ai copii pentru a le asigura un viitor decent si modern, nu ai inca boli care sa presupuna costuri majore (slava lui Dumnezeu) si nici o cariera pentru care merita luptat. In aceasta poveste nu este vorba nici de functie, nici de bani; este vorba de o nemultumire acumulata in cele 8 luni din toate p.d.v. care a ajuns in punctul culminant cand s-a luat decizia. Fara sa risti, te obisnuiesti cu nemultumirea si observi ca devine o caracteristica a personalitatii tale, ceea ce este foarte grav-risti sa se creeze o bariera intre tine si ceilalti. Este probabil o decizie la care toti ravnesc dar nu isi pot permite din cauza multelor motive ale vietii, si totusi....rautatea e inca acolo.... Apropo Gabriel, poate dreptatea e undeva intre SD si urangutan si conteaza din ce tabara privesti si cat suflet ai..
    P.S: sunt complet de acord cu parerea Anei, si poate asta a si urmarit personajul tau....

    RăspundețiȘtergere
  7. Frumos comentariu si cred ca si just. SD la varsta mea nu ar fi plecat. Eu nu plec, desi detest munca in general. Ana se minte si ne indeamna sa ne mintim si noi spunand ca nu trebuie sa gandim ca serviciul ocupa primul loc in viata noastra. La serviciu petrec 75% din timpul in care sunt treaz. Pizda masii de capitalism.

    RăspundețiȘtergere