vineri, 25 noiembrie 2011

Maşini de legendă

Sunt un fan al colecţiei "Maşini de legendă" lansată în această toamnă şi în România. Am luat toate cele cinci numere de până acum (Dacia 1300, Aro 244, Trabant 601, Volga M21, Dacia 1100) şi găsesc foarte tari atât machetele cât şi revistele cu date, poveşti şi poze despre maşina din săptămâna respectivă. Fiind un nostalgic, poate al comunismului, poate al vremurilor de atunci, poate al copilăriei, toate aceste maşini îmi trezesc amintiri puternice şi cât se poate de plăcute.

Îmi amintesc de maşina tatălui meu, o Dacia 1300 cumpărată în 1980. Am crescut în maşina aia şi am mers cu ea în mii de locuri. Din două în două săptămâni (nu se putea săptămânal pentru că noi aveam număr fără soţ şi circulam din două în două duminici) fie vară, fie iarnă, plecam neapărat pe undeva, duminica, în afara oraşului. Obiceiul ăsta mi-a rămas şi în prezent. Plus concediile care pe atunci erau de câte o lună întreagă. Ai mei fiind pasionaţi de munte şi mergând pe tot felul de drumuri forestiere, maşina ajunsese cu puntea găurită, de se vedea prin ea. La un moment dat, în Apuseni, ne-a lăsat pompa de benzină. Ţin minte că până acasă, mama a trebuit să ţină, scos pe geam, un bidon cu benzină din care pleca un furtun spre motor. Mai ţin minte că de fiecare dată când maşina atingea un număr rotund de kilometri solicitam să fiu anunţat şi imortalizam momentul. Nu cu o cameră foto ca în prezent ci cu proprii ochi. În pofida unor mici neajunsuri, Dacia 1300 era o maşină excelentă şi ne făceam treaba cu ea. A fost vândută în 1990 cu 56000 de lei. În 1991 am mai pus vreo 20000 pentru a cumpăra un video player.

Matuşi'mea, în 1983, şi-a cumpărat Dacia 1310. Un pic mai modernă faţă de maşina noastră. Avea chiar şi un casetofon Sanyo adus de cineva de afară şi cumpărat pe sub mână. De neuitat sunt momentele când mergeam şi cu mătuşa la munte, iar în perioadele când toţi stăteau la iarbă verde, la un grătar, la o bere, eu stăteam în maşină şi ascultam muzică. Cotrobăind prin casetele ei am dat peste una care îmi plăcea la nebunie. O casetă TDK fabricată în Turcia, pe care nu scria nimic despre interpret. Dar o ascultam în continuu cu orele, casetofonul fiind dotat cu funcţia autoreverse. Era prin anul 1986. Am întrebat până la urmă un adult despre cei ce cântau pe casetă. Mi s-a spus ca sunt Beatles.

Pe litoral, la Marea Neagră, îmi plăcea să merg cu Minicarul. Un Aro 244 trăgea două vagonaşe. Cu păreri de rău din partea părinţilor că nu vreau să stau în vagonet la aer, mă băgam întotdeauna în spate la Aro, pe una din cele două banchete. Îmi plăcea mult cum se aude motorul şi mai ales schimbătorul de viteze care era mai mare ca la o Dacie.

În piaţă, ţăranii vindeau varză ditr-o Volga mare, neagră şi plină de praf, încărcată până la refuz. Nu mă interesa varza, dar dădeam ocol maşinii, mirându-mă de forma ei. Mă gândeam că trebuie să fie foarte scumpă şi am întrebat cum de un ţăran îşi poate permite aşa ceva. Am primit răspuns că aceste maşini erau cumpărate de vechi, de la gospodăria de partid. Nu am mai întrebat ce era o gospodărie de partid, dar în sufletul meu i-am invidiat pe acei oameni.

Bunicul Florin aprecia o maşină numită Ford Taunus, însă acest automobil nu face obiectul scrierii de faţă, nefiind o maşină comunistă. Abia aştept să apară în colecţia maşinilor de legendă modele precum Warszawa (îmi plăcea mult pentru formele sale rotunde), Skoda 100, Polonez (nu,nu. nu mă refer la crenwurstii ăia groşi) sau Wartburg.

3 comentarii:

  1. "Am avut" o dacie 1300 din '78 cumparata in '86 care pot sa zic ca era masina. Cel putin la tabla era ca tancul, de 0,4 cred. Nu fierbea motorul, nu trepida, baga caldura, fugea cu 120 la ora si avea 4 trepte..ce mai.. fiecare dacie era unicat asa ca pe asta o nimerise. La fel erau alte vremuri si din 2 in 2 saptamani ne plimbam in afara Bucurestiului, impreuna cu celelalte neamuri care bineinteles isi pusesera numere cu sot ca si restul familiei. Ii spuneam "rosioara" si de fiecare data la sfarsitul anului scolar faceam poze cu diploma si coronita langa ea sau la volan (* a se-ntelege ca am fost si premiant :d), iar dupa ce terminam si alti copii se foloseau de ea ca fundal, ori era ea prea frumoasa ori prinde bine un rosu in backgroundul fotografiei!
    Dupa revolutie nu faceam poze decat cu cate vreun Porsche sau mertzan lucios si cu roti late, asa ca prin '92 au vandut-o cu vreo 50.000 lei iar in locul ei a aparut una alba din 91 care nu baga caldura si trepida la 100 km/h.
    Asadar tovarasi viata era frumoasa iar vis-a-vis de rosioara era sigur cea mai frumoasa masina.....pt. ca era a mea!

    RăspundețiȘtergere
  2. Masina noastra era gri 83. I se spunea gri-gri.
    A ta era rosu 27 sau rosu 28?
    Din pacate pozele cu gri-gri sunt pe diapozitive, care cine stie pe unde sunt? Si nici nu mai am aparatu ala ca sa le pot vedea.

    RăspundețiȘtergere
  3. cel mai frumos! rosu 25!

    RăspundețiȘtergere