luni, 25 iunie 2012

Radu Pavel Gheo - Noapte bună, copii!



O minunăţie de carte care demonstrează încă o dată că avem o tânără generaţie de scriitori, cei născuţi după 1965 (anul venirii la putere al tovarăşului Nicolae Ceauşescu), de mare valoare. Să fim serioşi, în ziua de azi nu mai citeşte nimeni Sadoveanu, Rebreanu sau Marin Preda. Lumea vrea proză modernă şi citeşte un Dan Lungu, un Lucian Dan Teodorovici sau pe acest Radu Pavel Gheo, născut în 1969 la Oraviţa.

Noapte bună copii urmăreşte soarta a patru personaje legate, la început, prin faptul că au copilărit împreună într-un sat din judeţul Caraş Severin undeva la sfârşitul anilor '70, începutul anilor '80. În noaptea de Înviere a anului 1986 cei patru plănuiesc să treacă graniţa în Yugoslavia, de unde mai apoi să poată pleca spre USA. Povestea lui Radu Pavel Gheo nu respectă absolut deloc cronologia, cititorul asistând aleator la evenimente de când persoanjele au fie 10 ani, fie 18, fie 32 de ani, acţiunea petrecându-se în Oraviţa, în satul bunicilor în apropiere de Oraviţa, în Iaşi, Bucureşti sau Los Angeles. Radu Gheo descrie excelent fiecare perioadă cu elementele ei. O copilărie comunistă lipsită de griji, anii tinereţii influenţaţi de vecinii sârbi şi dorinţa imensă de a trece dincolo, epoca post decembrie '89 cu o Românie sărăcită şi aflată în căutarea identităţii, greutăţile întâmpinate de emigranţi în lumea capitalistă despre care prea puţine ştiau. Pe lângă cei patru protagonişti, atrag atenţia cititorului trei personaje cel puţin ciudate, doi bătrâni îmbrăcaţi în straie ţărăneşti şi un american (ori neamţ) voinic cu o limuzină Mercedes. O carte care se citeşte cu nesaţ şi se se aplaudă la scenă deschisă în repetate rânduri.

6 comentarii:

  1. cum sa nu citeasca nimeni sadoveanu, rebreanu, preda?

    'cititorul asistând aleator'. nu cred ca e deloc aleator.

    ai vazut ca marius a lucrat la radio shack? de fapt tu nu prea esti fan ciclism. http://en.wikipedia.org/wiki/Team_RadioShack

    RăspundețiȘtergere
  2. poate elevii de generala sa-i mai citeasca pe cei 3, in pauzele de FIFA pe PlayStation.

    nu sunt fan al ciclismului. ma uitam uneori mai demult la Marea Bucla in comentariul celor doi Radu. dar atat. il mai tin minte pe Santiago Botero care era ciclistul meu favorit. parca a luat un loc 12 la general intr-un an. nu mai tin minte.

    RăspundețiȘtergere
  3. Captivant si educativ informatia dumneavoastra!
    Este ok sa afliarticole originale si unice. pentru ca aminteam de diversitate,
    pentru cei dornici, am dat de o pagina web cu relatari generale - haine, medicamente de slabit, laptopuri, tablete, telefoane, electronice si o multitudine de alte lucruri la preturi
    foarte scazute, dar de o calitate buna.Ce este interesant pe acest blog este faptul ca aduna la un loc toate reducerile din magazinele online de pe
    piata, chiar si cele ale unor branduri renumite. www.bazargorj.ro

    Also visit my web-site: "m-am saturat de prefacuti"

    RăspundețiȘtergere
  4. sper ca ai ascultat aseara little red corvette. eu da. cei mai multi au ascultat insa purple rain.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. am aflat de moartea lui prince din emisiunea "sala de asteptare" de la smart fm. eram in masina in drum spre lidl, pe strada avrig prin spatele localului intermacedonia. a difuzat si o piesa a celui plecat dintre noi.

      Ștergere
    2. strada avrig, directia sanitara e acolo. bazinul la care mergeam e si el aproape. amintiri, amintiri. in fata localului intermacedonia l-am vazut singura data-n vieata pe adrian copilul minune, acest prince al romaniei.

      Ștergere