miercuri, 14 august 2013

John Barth - Varieteu pe apă

Prezentul cărţii este anul 1954. Protagonistul romanului este Todd Andrews, avocat, 54 de ani, 1,83 înălţime şi o greutate sub 66 kg. Omul descrie ziua de 21 (sau 22, nu-şi mai aminteşte exact) iunie 1937, o zi foarte importantă pentru el, ziua când a hotărât să nu se sinucidă. John Barth face pur şi simplu spectacol în această carte. N-am mai întâlnit aşa ceva în literatură. Pe coperta romanului este descris ca fiind un mozaic postmodern, wikipedia de asemenea îl situează în cadrul curentul postmodernist. Sincer nu înţeleg ce înseamnă postmodern şi nu am alte repere. Sunt un cititor umil fără prea multă şcoală şi pot spune doar că John Barth este senzaţional. Mi s-a părut o combinaţie între Kafka şi Ilf & Petrov, dar desigur este doar părerea mea. Varieteul pe apă trebuie recitit pentru a fi înţeles pe deplin, fiind labirintic, alambicat, cu toată bunăvoinţa autorului care se adresează extrem de prietenos cititorului, chiar amintindu-i unele chestii, încercând să-i facă cât mai lesnicioasă şi plăcută lectura.


Pe lângă descrierea zilei de 21 (sau 22) iunie 1937, de dimineaţă până seara, zi decisivă pentru Todd, autorul prezintă aspecte foarte importante din viaţa personajului, aspecte care vor ajuta la decizia finală, la răzgândire. Vom fi părtaşi la anii de colegiu ai viitorului avocat, la relaţia sa cu tatăl (găsit spânzurat), la întâmplările din interiorul unui deosebit de ciudat triunghi amoros, poate unic în literatură, la o grămadă de cazuri tipice mai mult sau mai puţin pentru un avocat. Vom fi purtaţi chiar şi la bordul vasului unde se desfăşoară celebrul Varieteu pe apă al lui Jacob R. Adam. E o carte care pare uşoară, accesibilă, plină de umor în unele cazuri, dar de fapt este foarte grea. Mi-a plăcut în mod special capitolul în care personajul nostru dăruieşte cei 5000 de dolari lăsaţi moştenire de taică'su. Cui îi dă? Celui mai bogat om din oraş, fără să-i ceară nimic în schimb. Iese o situaţie grozavă din toată chestia asta.

Închei prin a face o precizare referitor la cartea "1001 de cărţi de citit într-o viaţă". E un compendiu pe care eu îl studiez destul de des şi în care se află şi prezenta carte, Varieteu pe apă (The Floating Opera, titlul original). În acest compendiu se spune că personajul nostru are "un apetit tot mai mare pentru berea Sherbrook rye and ginger". Eu nu am găsit în roman aşa ceva. Personajul bea doar whisky, nicidecum bere. Ori e traducerea proastă în una din cele două cărţi, ori se înşală cei de la 1001 de cărţi. Nici pe net nu am găsit vreo bere cu acest nume. La finalul cărţii, Todd bea alături de un nonagenar o sticlă de Southern Comfort. Aşa ceva există. Wikipedia explică ce este şi arată şi poze. Totuşi mai puţin contează aceste aspecte. Citiţi cartea. Este de nota 10+.

21 de comentarii:

  1. am citit-o in anii 90. este una din cartile miele favorite, asa cum spuneam pe 3 august 2011 chiar pe acest blog. nu ma asteptam sa o citesti in aceasta viata.

    RăspundețiȘtergere
  2. o carte pe care am dat suma de 14 lei la librarie.net. ce valorosi sunt acesti 14 lei.

    RăspundețiȘtergere
  3. un sfat: nu achizitiona si celelalte carti ale lui barth aparute la nemira. nu vor fi pe placul tau.

    RăspundețiȘtergere
  4. nu le achizitionez. crezi ca daca mi-a placut aceasta carte are sa-mi placa si ulysses?

    RăspundețiȘtergere
  5. cred in schimb ca ti-ar placea john irving. the world according 2 garp. o carte de care am luat cunostinta prin anii 80, cand mi-a picat in maini o revista scoasa de ambasada sua la bucures. dupa ani si ani cartea s-a tradus in rumaneste, la semidefuncta editura univers.

    mai cred ca ti-ar placea bohumil hrabal. sau parca sa zic ca ai si scris despre el?

    RăspundețiȘtergere
  6. Datorita/din cauza ta am cheltuit multe zeci de milioane pe carti. Si am sa mai cheltuiesc. La o evaluare rapida cartile cumparate in ultimii 7 ani totalizeaza peste 12000 lei. O statistica precisa spune ca de la 1 ianuarie 2009 si pana in prezent am citit 145 de carti.

    RăspundețiȘtergere
  7. 12 mii de lei in 7 ani. 142 de lei pe luna. e o suma destul de importanta, dar depinde si ce venituri ai realizat. acuma chletui mai putin pesemne, ai reduceri pe www.

    RăspundețiȘtergere
  8. in ultima luna am cheltuit 199,39 lei, la doljenii de la librarie.net. pretul scazut al cartilor doar te indeamna sa cumperi si mai mult.
    oricum banii cheltuiti pe carti sunt infimi fata de banii cheltuiti pe benzina sau mancare.

    RăspundețiȘtergere
  9. am vazut azi cate ceva dintr'o emisiune despre ana blandiana. evident ca a venit vorba si despre grupajul de poezii din revista amfiteatru, decembrie obzecisiceva. au aratat revista respectiva si s-a putut ocserva ca pe ultima pagina era un articol despre john barth.
    http://hronic.wordpress.com/2011/02/22/eu-cred/

    RăspundețiȘtergere
  10. Nu scrie prea grozav Ana Blandiana. Poezia "Totul" e la nivel de bloger mediocru in zilele noastre. Bine, ea a ramas in istorie pentru ca exprima chestiile astea in vremea comunismului. La fel cu Nadia Comanesci. In zilele noastre copiii de 5 ani fac exercitiile ei notate cu 10 la Montreal 1976.

    RăspundețiȘtergere
  11. da, in ziua de azi poti compune una-doua o lucrare care sa ii surclaseze pe batranul ludwig. sau pe amadeus. poeziile alea poate nu-s nici pe departe capodoperele ei, dar au o valoare istorica uriasa. imi amintesc ca le-am citit si eu copiate de mână.
    citeste si tu 'plopi si paltini', 'dealuri', 'despre tara din care venim'. frumoase poezii. sau chiar si asta, politica, nici vorba ca da: http://www.anablandiana.com/pop-up/poezii_literatura_copii_poezii_literatura_copii/intamplari_de_pe_strada_mea/o_vedeta_de_pe_strada_mea_poezie_copii.htm

    RăspundețiȘtergere
  12. e, ai mai cugetat la poeziile anei? ai citit the world according to garp? ce vroiam a zice e altceva: ai citit editorialul lui manolescu de saptămâna trecută, din românia literară? zice şi de barth. pentru cine scriem, se întreabă bătrânul nichi. barth ăsta e plin de tot felul de referinţe pe care puţini le pricep. şi atunci, pentru cine scriem, totuşi? citeam ieri o superbă poezie de cărtărescu, http://www.poezie.ro/index.php/poetry/26250/Mul%C5%A3umesc_pentru_muzic%C4%83 . cineva care nu are habar de muzica rock nu pricepe mare lucru. nici eu, care sunt destul de savant la rock nu identific probabil toate citatele.

    RăspundețiȘtergere
  13. Parca ti-am mai spus, dar o repet si pentru cititorii blogului. Anul trecut eram intr-un birou la o interventie si un manager al institutiei noastre a intrebat pe cei de acolo daca au auzit de Arpagic. Nu auzise nimeni, asa ca am raspuns eu: "Da, am auzit. Ana Blandiana." M-a felicitat. As fi putut sa-i dau si eu niste teste cu personaje din literatura, dar nu am dorit.
    Nu am citit cartea aia. E la moda sa nu citesti carti groase, ci multe carti subtiri.
    Da, sunt un cititor fidel al Romaniei Literare. Nu-mi scapa niciun articol al maestrului Manolescu.
    Eu nu ma pricep deloc la muzica, dar tot am identificat vreo 20-25 de piese/formatii.


    RăspundețiȘtergere
  14. Gabriel, trebuie sa-ti iau blogul la puricat si numai pentru savoarea comentariilor!

    RăspundețiȘtergere
  15. Nu uita sa citesti si povestile din categoria Amalia Craciun.

    RăspundețiȘtergere
  16. ai prins aluzia aia cu 'credinţă. apă clară. resurecţie'? de cărtărescu zic.

    RăspundețiȘtergere
  17. sigur. creedence clearwater revival. de care am auzit citind dictionarul de argou englez-roman. am scris asta pe blog.

    spune-i lui Galileo să mă lase să plec
    pe cealaltă faţă a lunii,

    Galileo face referire la Bohemian Rhapsody? Aia cu luna la Dark side of the moon, Pink Floyd?

    RăspundețiȘtergere
  18. iar titlul e luat de la abba, vezi bine. oare cu litere mici s-o fi scriind 'adba'? aveau b-ul ăla-ntors, ştii tu.

    RăspundețiȘtergere
  19. am 2 viniluri cu abba. cumparate de ai mei prin anii '80. ascultam cu placere la pick-up-ul tesla prin 1987 aceste discuri.

    RăspundețiȘtergere