joi, 31 octombrie 2013

Hanne Ørstavik - Iubire

Un sat din Nordul Norvegiei. O tânără mamă şi un băiat ce tocmai se pregăteşte de a noua aniversare. Sunt singuri, sunt trişti. Este foarte frig. Acţiunea se desfăşoară cu încetinitorul. Hanne Ørstavik scrie foarte plăcut, în fraze simple, pentru că are atâta talent încât nu trebuie să se complice. Întreaga carte îşi desfăşoară acţiunea într-o singură seară, alternând paragrafele ce fac referire la mamă cu cele ce îl urmăresc pe băiat. Amândoi au nevoie de iubire, iar dacă băiatul se mulţumeşte cu iubirea mamei, aceasta are nevoie şi de altfel de iubire. Iese în oraş crezând că băiatul este în camera lui şi se pregăteşte de culcare. Băiatul iese pe afară şi crede că mama este în bucătărie, pregătindu-i tortul aniversar pentru a doua zi. Amândoi vor avea o seară interesantă, dar separat. Într-un univers dominat de frig, în apropierea pădurii norvegiene. Alături de persoane necunoscute. Mi-am imaginat că locuinţele personajelor din carte sunt mobilate de la Ikea. Asta mi-a inspirat frigul şi toţi aceşti scandinavi reci, dar plăcuţi. Atmosfera cărţii m-a dus cu gândul la atmosfera unui film care mi-a plăcut enorm. Buffalo '66. Cartea de asemenea mi-a plăcut foarte mult.

4 comentarii:

  1. Bună ziua! Mă bucur să descopăr recenzia de mai sus. Pentru că v-a plăcut cartea, sunt sigură că veți dori s-o și întâlniți pe Hanne Ørstavik. Ea va fi în România între 18 și 20 martie, iar pe 19 martie, la ora 19.00, la MNAC se va întâlni cu cititorii. Detalii aici: https://www.facebook.com/events/490181021093761/. Vă așteptăm cu drag! Oana Purice, Editura Univers

    RăspundețiȘtergere
  2. Și, ai fost la întâlnire? :P Mie îmi place la nebunie cum arată scriitoarea, cu tunsura aceea un pic ciudată - mi-ar fi plăcut să o văd live, dar nu m-am dus niciodată până acum la astfel de întâlniri cu autorii.
    Dar altceva voiam să zic. Am citit și eu romanul zilele acestea și mi-a plăcut, are o atmosferă foarte puternică, în ciuda frazelor scurte și simple. Mă bântuie și acum personajul ambiguu al femeii îmbrăcate în alb!

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu am fost la intalnire. Nu ma dau in vant dupa asemenea intalniri. Doar citesc scriitorii, nu tin sa-i vad :)

    RăspundețiȘtergere