vineri, 20 mai 2016

Jocuri. Frustrări. După 20 de ani.

De mic copil am fost pasionat de jocurile video. Perioada în care Savu a venit la școală cu revista unde noi, colegii lui, am văzut pentru prima oară o fotografie macro a unui organ genital feminin, a coincis cu perioada în care Ursulanu (cel care ne spunea că taică'su e ambasador și poate așa și era din moment ce înainte de '89 avea video și casete cu Star Wars) a venit la școală cu un joc electronic sovietic, în care celebrul Lup din "No zaieț" prindea niște ouă care picau de undeva. Nu știam ce să-i dăm lui Ursulanu ca să ne lase și nouă jocul măcar în timpul unei ore, când îl țineam la nivelul pupitrului și îl butonam cu frenezie.

Iar apoi, imediat după '89, ai mei s-au împrumutat de bani și mi-au cumpărat un calculator HC 90 I.C.E. Felix, cu casetofon deck Electronica cu ajutorul căruia încărcam jocuri. Adevărate jocuri video, pe un Spectrum Z80. Țin minte din perioada aia niște quest-uri fabuloase, seria Dizzy. Mi se păreau ceva suprem, deși în zilele noastre grafica ar părea creată de un autist. Dar asta era grafica pe atunci, astea erau posibilitățile. În Dizzy trebuiau rezolvate tot felul de probleme, de găsit obiecte, interacțiune cu personaje și totul cu ajutorul unor dialoguri interminabile în engleză care apăreau pe ecran. La vremea respectivă nu știam o boabă de engleză, așa că mă chinuiam cu dicționarul traducând cum puteam fraze întregi. Mă mai salvam cu revistele de specialitate, noi apărute și ele pe piață, unde se publicau în limba română comentarii pentru astfel de jocuri. Magic Land Dizzy, Fantastic World Dizzy, Spellbound Dizzy au fost piatra de temelie în lumea jocurile mele. Apoi mai îmi plăceau mult Chucky Egg, Loadrunner, Saboteur2 și Last Ninja2. Iar în clasa a VIII a, în septembrie, ai mei au luat o decizie care m-a distrus. Au hotărât să-mi strângă calculatorul și să-l pună pe dulap, ca să pot învăța liniștit pentru examenul de admitere la liceu. Ce părinte ar mai proceda așa în zilele noastre? Am suferit teribil, ascultându-i pe ceilalți colegi discutând și schimbând jocuri. Nici nu le-am zis că nu mai am calculator, ar fi râs de mine.

Pe la jumătatea anilor '90 un cunoscut avea Sega Mega Drive II. Mergeam pe la el și jucam Sonic The Hedgehog. Era o diferență de la cer la pământ față de jocurile rulate pe HC 90. Și mai avea și alte jocuri frumoase, tip platformă cum era la modă atunci. La un moment dat l-am convins să-mi împrumute două zile consola și jocurile, așa că m-am jucat în liniște la mine acasă, non stop. Mi-aș fi dorit și eu așa ceva, un Sega Mega Drive II, dar nu se găsea în România, vedeam doar în revistele Nekerman, cu prețuri în mărci germane. Nici nu știam cât reprezintă, oricum probabil erau foarte scumpe. În Magazinul Unirea, aripa Călărași, era un mic magazinaș cu produse de gamming, second hand și chiar nu îmi permiteam un Sega second hand. Mergeam acolo sâmbăta dimineață și doar mă uitam la produse, gândindu-mă cum ar fi să mă joc cu așa ceva. Totuși, într-o zi, mergând prin zona Unirii zăresc într-un magazin o cutie de Sega Mega Drive și surprinzător un preț foarte mic. Le zic alor mei, ei știau că îmi doresc mult și hai că îmi dau bani! Eram în al noulea cer. I-am cerut împrumut jocul Sonic prietenului mai sus amintit și am plecat spre Unirii. Dar nu oricum, ci cu un întreg alai. Cu taică'miu, cu un prieten și cu tatăl acestuia. Cu banii la borsetă, ceva la mare modă în vremurile alea. Eram nebun de nerăbdare. Urma să am Sega Mega Drive II. Am ajuns la magazin cu inima curată și îi cer vânzătorului cutia. Dau să probez discul cu Sonic Ariciul, dar vânzătorul îmi spune: "A, păi nu, merge cu casetele ei." și îmi arată niște porcării din plastic, galbene. Am realizat că era un Sega pirat, genul de consolă pe care puteai juca Tetris, Rațele și vânătorii sau Space Invaders. Ce dezamăgire! Un vis năruit. Am rămas doar cu imaginile din Nekerman. Am fost distrus multă vreme și mi-am dorit și mai mult să mă joc. Frustrările s-au acumulat.

La mare, cred că aveam 13-14 ani, am găsit un joc video din ăla mare cu manete în bazar la Neptun. Mortal Kombat. Serile mi le petreceam acolo, cheltuind o grămadă de bani. Sub Zero wins! Flawless victory! Fatality! Ajunsesem să învăț mișcările pentru fiecare jucător în parte. 2 x față + 2 x pumn jos + blocaj și picior sus în același timp.

La liceu, un coleg bogat care mergea deseori în statul Utah avea un Nintendo Gameboy pe care rula un joc de NBA. Mi-l mai dădea și mie prin pauze, dar la sfârșitul zilei tot trist rămâneam pentru că îmi doream așa ceva, dar conștientizam că nu voi avea niciodată. Și tot în liceu, pe calculatoarele 386 din laboratorul de informatică mă jucam cu domnul profesor un strămoș al jocului NBA Live, dar mai ales Dyna Blaster, care mergea foarte bine în doi jucători. Vreo 7-8 ani mai târziu aveam să fiu eu profesor de informatică și să mă joc la rândul meu cu elevii. Însă pe calculatoare Pentium II.

În anul I de facultate ai mei au făcut un credit pentru a-mi cumpăra un Pentium 166 MHz. Printre cele mai fericite zile din viața mea. Am început puternic cu jocurile. FIFA, NBA, Mortal Kombat III, Duke Nukem. Taică'miu era foarte supărat. În fiecare săptămână îmi spunea: "Fă și tu un program, că nu ți-am luat calculator să te joci ca un copil prost!". Aș! De unde? Jocuri la greu. Monkey Island 3, o poveste superbă cu pirați în Caraibe. Grafică excepțională. Commandos. Joc cu soldați în Al Doilea Război Mondial. "Can't do that sir! Impossible sir!".  FIFA98 și NBA99, jocuri în care am petrecut zile întregi, ani. Iar apoi a venit momentul în care la bloc mai mulți vecini ne-am legat într-o rețea BNC, cu huburi. Jucam în fiecare seară Half Life, unul dintre cele mai bune jocuri din istorie. Și am trecut la un computer K6-II la 300 MHz și la un 3dfx foarte bun, Voodoo Banshee cu 8 mb. Mortal Kombat 4 s-a făcut 3D, jocurile cucereau noi dimensiuni. GTA1, GTA2. Ce știu tinerii din ziua de azi cum a fost primul GTA?

Grim Fandango, un quest superb, a rămas și în prezent jocul meu preferat. Povestea lui Manuel Calavera în lumea de dincolo.

Anii au trecut. Jocurile am inceput să le obțin tot mai greu. Prietenii gameri de altă dată sunt pe la casele lor, cu familie și copii. La fel și eu. Nu mai stăm noi să tragem jocuri de pe net, să le găsim crack-uri. Chiar și timpurile moderne impun alte purtări în domeniu. M-am gândit să-mi iau un PlayStation 4. Nevasta mi-a replicat sec: "Ai foarte multe frustrări!". Da. Am. Dar nu e bine că am ajuns adult și că pot face ce vreau cu banii? Nu eram noi copii și ne gândeam că atunci când vom munci și vom avea salariu ne vom cumpăra o grămadă de jucării?

Am plecat din nou spre Unirii. Și tot cu mașina și tot în număr de 4, de această dată cu nevasta și copiii. Au trecut vreo 20 de ani de când încercasem să-mi cumpăr un Sega Mega Drive II. Multe s-au schimbat de atunci. Acum sigur pe mine, deși la fel de nerăbdător, mă îndrept spre magazinul Altex de la etajul 3 și cu cel mai natural gest cu putință iau din rafturi consola, mai aleg și vreo două jocuri, după care merg la casă și plătesc. A fost atât de simplu, am și uitat că am așteptat 20 de ani.

18 comentarii:

  1. Sanitarium ai jucat? mi s-a parut la fel de tare ca Grim Fandango

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da. L-am jucat. Cu sanatoriul de nebuni. Multe jocuri misto de care am uitat.

      Ștergere
  2. minunat text, unul dintre cele mai bune de pe globul nopti si zile. dar eu nu prea stiu despre ce vorbesti aici, eu nu-s asa experimentat in domeniu. stiu insa ca va apare mafia 3. si ce fac? nu vreau sa le dau idei pustilor. si asa, cel mare e un vizitator obisnuit al coolmathgames si physicgames.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In octombrie apare Mafia III. Le-am terminat pe precedentele doo. Il iau negresit pe III pt PS4, sponsor oficial CL.

      Ștergere
    2. nu e ieftina o consola d-asta. clasa de mijloc!
      eu am vazut azi dimineata un pic din emisiunea replay despre euro 1996 si as dori sa fac niste remarci:
      - nu stiam sau uitasem ca baciul a facut reklama la acadelele ciupaciups
      -secventa cu pretenul meu pompi popescu mesterind in avion la o plaga de-a lui viorel moldovan, cu tigara in coltul gurii mi se pare foarte cunoscuta. pesemne a tot fost difuzata atunci.
      -am vazut emisiunea doar pana la intonarea imnurilor de la primul meci, cel cu franta. i-am recunoscut lejer pe toti cei 22 de titulari.

      Ștergere
    3. suntem prea saraci pentru a ne cumpara lucruri ieftine!
      acum recunoastem maxim pe tatarusanu, torje, chiriches si tamas.

      Ștergere
    4. şi pe bănel.

      Ștergere
    5. plus vreo 7-8 din echipa franții

      Ștergere
  3. Ah, dar replica soției. De milioane.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oare fetele, femeile...se joaca pe computer? Nu cred. Nu am vazut asa ceva niciodata. Cel mult candy crash si prostii d'astea :)

      Ștergere
  4. Primul joc a fost clar 'Prince of Persia' (jucat in vizita la nasu' - electronist de meserie, deci avea computer chiar in '90).
    Exasperant joc pentru un copil de clasa I - cu salturile alea peste gropile cu tepi, si labirintul ala complicat.

    Au urmat jocurile de la salile de pe litoral - cel mai mult imi placea un joc cu un ninja insotit de un lup (nu mai stiu cum se numea), plus un joc cu insusi Bruce Lee (batand un templu intreg) - iar mai apoi ('95 ??) a aparut Mortal Kombat cu grafica diferita fata de restul.
    Cu Liu Kang erau usoare miscarile (-> -> Pumn = foc), cu ceilalti mai grele, dar oricum te zdrobea Goro la final.
    Frumoase jocuri, dar le jucai cu 5 tiganusi in spate, care te stresau cu "sfaturi" si cu "da-mi si mie o fisa!".

    Tot prin '95, drept rasplata pt al 5-lea premiu I consecutiv la scoala, m-am trezit cu o consola pt televizor, dar cum ai mei nu se pricepeau, au luat una slaba de tot, cu niste jocuri puerile. Am dus-o la consignatie dupa cateva luni.

    Multi colegi de clasa (desi erau la limita corijentelor) aveau parinti cu bani, deci si computere - si se laudau cu toate jocurile. Ma mai invita cate unul pe la el, dar mereu cu acelasi prost obicei: "hai sa-ti arat !" - si se juca el vreo ora, eu ramanand doar cu uitatul.

    Prin '98 erau expozitiile CERF, unde vedeai noutatile in materie de jocuri (incepusera shooterele: Quake I si II, Duke Nukem etc) - puteai sa si joci, daca stateai la coada de 50 de persoane per computer.

    Abia in 2003 mi-am luat computer, si am facut rost de o cutie mare cu Cd-uri cu jocuri.
    Questurile amuzante (seria 'Monkey Island', 'Day of the tentacle'), strategiile ('Age of empires' 'Caesar'), raliurule ('collin mc rae'), shooterele ('Return to castle wolfenstein' 'medal of honour' 'alien vs predator' 'max payne' interminabilul 'half life' etc).

    Dupa un an mi-a trecut cheful. Le-am rarit de tot.
    Mai mult din lenea de a le descarca, de a face spatiu pe hard, de a cauta crack-uri etc.

    In prezent mai joc questuri scurte pe internet, si cate un nivel din jocurile vechi ramase inca prin computer.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da. Era in intersectie la Diham, langa Gradinita sala de jocuri cu tiganusii care stateau si priveau la Mortal Kombat. M-am jucat de multe ori acolo. 2 x inainte si pumn sus era foc si 2 x inainte cu picior sus era saritura aia cu picioarele in sus.
      Iar la Raiden 2 x spate + 1 x fata - aia de zbura paralel cu pamantul si te dobora :)

      Ștergere
  5. La Diham au fost mai multe sali.
    Si langa gradinita, si peste drum de biserica (unde-s acum cele 6 terase): era sala de biliard in mijloc si pe margine 4 aparate de jocuri.
    Si pe coltul cu spitalul - era o sala mica si inghesuita, aia chiar ca era cu tiganie.

    Iar tiganusi erau puzderie la mare - ca veneau din Mangalia pe post de atarnatori la bazarele din saturn si neptun.
    .............
    Cel mai eficient la MK era sa dai back-kick (ca il zbura in spate, si-i lua un sfert de energie) - apoi sa te duci repede langa adversar, sa-i pui 2 piedici si inca un back-kick.

    RăspundețiȘtergere
  6. cum merge playstationul? cine se joaca pe dumnealui? nici nu prea stiu ce e acela un ps4. mai ai nevoie de al'ceva, gen ecran tv sau nu stiu ce?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ps4 l-am conectat la un smart tv printr-un cablu hdmi pe care-l avea in cutia lui. mai avea un joystick wireless care se incarca printr-o mufa usb cand i se termina bateria, deci ca telefonul.
      in rest chef de joc sa ai. merge excelent.
      ma joc just cause 3. mi se pare de nota 10. cu regimuri totalitare si d'astea.
      https://www.youtube.com/watch?v=-x1q7wY0koE

      Ștergere
  7. Io am xbox.. haha. Da' Uncharted ai jucat? E exclusivitate PlayStation si am vazut pe iutub ca e misto.

    Chiar zilele astea joc Far Cry Primal si e genial, atmosfera cum n-am mai întîlnit în alt joc. În rest am bagat astea doua Tomb Raider noi, care mi-au placut, si niste Call of Duty. Îmi place si seria cu Assassin's creed dar acolo e una da una ba.

    Cînd eram adolescent la un moment dat am primit calculator. era prin '94 si am învatat repede cum se manevreaza prin norton commander care era interfata de atunci, si am jucat în prostie Civilization (nu mai stiu care era), si Relentless: Twinsen's Adventure. Stateam pîna noaptea tîrziu pe el. A, si avea si modem asa ca venea cîte un preten si ne duceam toti pe mIRC. Pulescu slaps ionescu with a large trout! haha! mai da-i ba o data uite ce scrie, ca i-ai dat peste cap. Prietenul asta agata pe chat tot felul de fete si uneori se si întîlnea cu ele, iar peste ani de zile s-a si casatorit cu una cunoscuta tot asa. Ce Tinder, ce happn. mIRC tata. Pe vremea aia avea simpatii legionare, noi toti rîdeam de el dar fetelor le placea cînd le scria de legionarii aia, ca ziceau ca e baiat serios. Asa erau vremurile în orasele de provincie ale României, la sfîrsitul secolului trecut.

    RăspundețiȘtergere
  8. Uncharted4 a fost in pachetul consolei. Inca nu l-am desfacut. Ma delectez cu Just Cause 3. In fiecare seara eliberez cate o regiune.
    Forumul a fost mai tare ca mIRC-url. Eu m-am intalnit cu o gramada de fete de pe forum. Si nu doar eu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nu doar tu. si ele s-au intalnit cu tine. unele insa n-au inteles de ce a inviat travolta in pulp fiction.

      Ștergere