Într-o zi era copilul cel mic bolnav, iar eu am fost în Cora la cumpărături și pentru a-i mai îndulci suferința i-am cumpărat un șoricar mic de pluș. Când am ajuns acasă și i l-am dat, s-a dovedit a fi o jucărie cu licență foarte prețioasă, Buddy din filmul "Secret Life of Pets". Amândoi copiii au creat o pasiune pentru acest film, iar odată cu vizitele în Cora apăreau în casa noastră și alte personaje din pluș. Chloe (pisica albastră și grasă), Duke (câinele mare și lățos), Gidget (cățelușa albă), Mel (mopsul). Copiii știau de film, aflasem și eu acum, dar nu-l văzuserăm. Ne mulțumeam cu secvențe de pe youtube, cunoșteam deja foarte bine fiecare personaj. Iar într-o zi mi-a dat Alex filmul la muncă și l-am văzut acasă seara cu băieții. Foarte reușit, consider nota de 6,5 pe imdb nedreaptă, dar și aici sunt interese și am observat ca doar filmele Disney/Pixar iau note foarte mari. "Secret Life of Pets" e de cel puțin 8, adresându-se copiilor și adulților deopotrivă.
Zilele astea a apărut "Secret Life of Pets 2" și am decis să-l vedem la cinema. Toți 4, adică copiii, nevasta și eu. Un bilet la cinematograf nu este tocmai ieftin, la cel mai simplu 3D ajungând pe la 30 de lei. Sâmbătă dimineața, mă trezesc înaintea tuturor și cu ajutorul smart phone-ului fac un mic research în căutarea unui preț cât mai scăzut. Multiplex, combo 2 adulți+2copii=69 lei. Și încă 14 lei pentru patru perechi de ochelari 3D. Total 83 lei. Chilipir curat. Fac rezervarea, aleg locuri în sală, plătesc, primesc qcode. Sunt extrem de șmecher, ma aliniez perfect epocii digitale, din trei apăsări pe buton avem bilete la film. Îi scot ochii nevestei că ea nu știe să facă așa ceva și doar freacă aiurea telefonul pe facebook sau pe blogurile de parenting ale unor mame dubioase. Bat cuba cu copiii, pregătim un mic dejun format din salam de Sibiu, brânză feta și castraveți tăiați pe sferturi. Mâncăm cu inima curată, e sâmbătă dimineață, sunt departe de teroarea Sfintei Treimi de la birou (Șeful Constantin, Supervizorul Marcelino, Tânărul Stăpân), avem rezervare deja făcută la film pentru 11:30.
Ajungem la Mall ca boșii, avem timp să ne uităm prin magazine, nu stăm ca toți fraierii la coadă să luăm bilete la film. Suntem cu toții încântați și nerăbdători să ne reîntâlnim cu animăluțele noastre preferate. Eu mă simt șeful familiei, gândindu-mă la ce lucru măreț am făcut și cum se bucură ei de asta. Ajungem la cinematograf, întind superior telefonul cu qcode-ul aferent, omului de la intrare. Acesta îmi spune să mă duc la casa de bilete. Îi întind telefonul tinerei de la casă, iar aceasta se uită mirată la mine: "Ce este aceasta?". "Păi ce să fie? Nu vedeți? Am făcut rezervare online la film!", îi zic eu. La care ea zâmbește cu îngăduință și spune: "La noi nu se fac rezervări online. Uitați-vă ca scrie Movieplex, noi suntem Multiplex. Ați făcut rezervare la AFI.". Da, noi eram în Mall Vitan și mai erau 2 minute până la începerea filmului din AFI. E vina mea, nu am fost atent. Sunt dobitoc! M-am lăudat degeaba. Doar atât mă duce capul. Plătim repede pentru 4 bilete, 100 lei, "filmul e de la 11:15, dar până la și jumate sunt reclame, aveți timp". Ajungem la timp în sală și cu două pungi de floricele și niște sucuri. Și uite așa ne-a dus peste 200 lei un film la cinema. Copiii se bucură, își așează animăluțele pe spătarul scaunului din față pentru a vedea și ele filmul, iar asta e de neprețuit.
Filmul este extraordinar, îmi place mult și mie ca adult. Are multe trimiteri pe care doar un adult cultivat le poate înțelege. De exemplu la un moment dat Chloe este sub influența substanțelor halucinogene, iar pe fundal se aude piesa Jefferson Airplane - White Rabbit. Cam tot soundtrack-ul este foarte bun. Avem o babă nebună care are zeci de pisici. Ce ascultă în mașină? ZZ Top - La Grange. Amuzant, replici deștepte, bine desenat, personaje pline de carismă. La sfârșit facem top cu personajele preferate. La mine topul este: 1.Chloe 2.Snowball 3.Cocoș (ăsta e un câine).
După film mergem la celebrul fastfood cu pește, NordSee. După ce am dat peste 200 lei să vedem un film, mi se pare o nimica toată că mai dau 12 lei pe un Amstel la 0,33, 23 lei pe un calcan cu orez, sau 36 de lei pe o cutie de creveți.
Cam asta a fost cu filmul. Săptămâna viitoare apare Toy Story 4. De asemenea suntem imenși fani ai seriei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu