Azi am mers cu metroul pentru prima oară în ultimii trei ani. Nu știam că au băgat tonomate de cartele, ca la Madrid. În metrou lumea este mult mai cizelată ca în STB, pentru că la metrou nu poți intra fără să îți plătești călătoria.
Azi am jucat tenis de masă pentru prima oară în ultimul deceniu. Am pierdut cu 1-8 la seturi, dar scorul nu reflectă realitatea din teren. Majoritatea seturilor au fost pierdute la 18,19, unul chiar și la avantaj. Am jucat seturi mari, ca în vremea copilăriei, până la 21, cu câte 5 serve din partea fiecărui jucător. Meciul a plăcut publicului spectator, care a răsplătit ambii jucători cu ropote de aplauze.
Azi a venit Tânărul Stăpân la mine în birou și mi-a întins o merdenea cu brânză. Una din puținele dăți când își arată fața umană. Mi-a spus: "Uite, cum mâncam noi când eram săraci!". Iar eu am început să mănânc merdeneaua și i-am zis: "Eu am plecat de jos, Tinere Stăpân, ca să ajung aici. Am vândut curele și portofele pe stradă. Nu mi-a fost ușor!". Iar Tânărul Stăpân s-a lansat într-un șuvoi verbal și a spus: "Tu ai plecat de jos? Eu la 14 ani mă trezeam de la 5 și vindeam Libertatea pe pasarelă la Basarab. Am spălat WC-uri la Mall. Am asistat bătrâni la piscină în State. Eu am plecat de jos, nu tu, ciocoiule!".
La 14 ani nu se apuca nimeni de munca din proprie vointa !!
RăspundețiȘtergereSeful asta al tau ori exagereaza, ori a avut parinti d-aia care l-au trimis la munca de mic ca pedeapsa pentru ceva !!
Ar fi multe de spus ca si drept la replica dar o sa incerc , cat de cat , sa fiu concis:
RăspundețiȘtergere• Te apuci de munca la 14 ani daca vrei independenta financiara, vrei sa iti iei niste role mai speciale , vrei sa iti iei un telefon din banii tai si altele.Munca de la varsta frageda nu este o rusine, te invata mai tarziu valoarea banului si iti dezvolta experienta de viata.
• Adolescenta prin anii 2000 era mult diferita fata de perioada actuala, era perioada boom-ului tehnologic actual , trecerea de la Pentium I cumparat cu 2000 de $ de parinti ( valoarea unei Dacia 1310 break in 1996 ) la Pentium III si IV in perioada 2000,dezvoltarea telefoanelor mobile si epoca Nokia. Toate astea costau enorm iar tu, ca si adolescent, iti doreai sa ai si tu. Parintii nu intelegeau ce costuri implicau sa fii in prostescul trend sau daca intelegeau aveau principii nemtesti de Ardeal embedate in educatia data.
• E simplu sa tragi concluzii , ca dehhhh.....probabil ca mata si tactu’ te-a tinut in pufff pana la facultate si posibil dupa, ca asa se obisnuieste prin Romanica ( copilul trebuie obligatoriu sa faca facultate ...preferabil ceva pe trend banos – inainte era medic, acum toti se fac IT-isti ) dar parintii mei nu m-au pedepsit, nu exagerez cu nimic si chiar m-am apucat de proprie vointa sa muncesc.
• Educatia pe care am primit-o de la ai mei a fost pur nemteasca – ai un pat sa dormi, ai o masa calda, haine pe tine ....dar daca vrei mai mult, vrei independenta financiara , du-te la munca pe principiul vazut prin filme ....spala masina/curata piscina ( nu ca am fi avut ).
• In ziua de azi ....la toti labarii de adolescenti pupati in cur de parintii cu tableta,telefonul,masina,casa,facultatea si probabil jobul oferit de mami si tati este simplu sa para de neconceput sa fii muncit de la 14 ani. Ar insemna sa para ca ai fost abuzat sau altele, total de neconceput. Probabil de asta am ajuns in starea asta ca natie....inapti sa avem un sistem bine pus la punct pe toate fronturile fiindca de mici unii dintre noi nu am invatat ce este munca ci asemeni unor asistati sociali am asteptat sa primim de la mama ,tata , institutia statului.
"Am vrut telefon mai scump, lucruri mai scumpe" - ce mentalitate de om mic si lipsit de profunzime !! :))
RăspundețiȘtergereSi ai mentionat de vreo 3 ori ca sunt vreun pustan de bani gata :)) N-ai nimerit !! Am avut o situatie de familie modesta ! Ai tras la 20 de metri pe langa poarta !
In al treilea rand, ce am scris prima data era sub forma de gluma ! Pe blogul asta se mai si glumeste !
Tu nu poti sa intelegi, pentru ca esti total lipsit de simtul umorului, dupa cum reiese si din textele lui Gabriel :))
Daca doar atat ai inteles.....este clar.
RăspundețiȘtergereCineva celebru spunea : ,, Omul strica lucrurile mult mai mult cu cuvintele decat cu tacerea “ . In aceasta idee o sa ma abtin de la alte comentarii si voi inchide in cuvintele lui Camil Petrescu : ,, Daca n-ar fi prostii , desteptii ar muri de foame ”, anonimi, modesti sau cum vrei tu....
Fireste cand capitalismul te spala bine pe creierasi si iti spune ca trebuie sa vrei diverse bunuri tembele pt a intra in randul lumii, da te duci si robotesti de la 14 ani in loc sa faci lucruri mai bune cu viata ta, lucruri care sa te eleveze moral, intelectual si spiritual: citesti carti, vezi filme, bei bere la pet in parc la roacari, te certi cu parintii ca-s puritani si vor sa te creasca in conditiile retarde in care au crescut ei ca sa te invete bine de tot cu cultul muncii etc. Ma pish pe munca si pe Camil Petrescu daca tot sunt aici.
Ștergere@unclephane
Nu provin dintr-o familie bogată. În adolescență îmi doream să mă îmbrac potrivit "credinței" mele în fenomenul rock (în acei ani era un fenomen de curând descătușat de sub rigorile comunismului) dar lipseau finanțele, îmi doream sa pot urmări posturi tv prin cablu dar ai mei nu aveau bani pentru a plăti un abonament, îmi doream să plec în excursii alături de colegi, dar, surpriză, nu îmi permiteam! Și cu toate acestea nu s-a trezit în mine nici un imbold creativ, nici o urmă de inițiativă. De ce? Dintr-un simplu motiv: sunt leneș! Sunt comod! Mă scald în supa călduță și insipida în care mă aflu și e totul ok! Mi-aș fi dorit să fiu mai ancorat în realitate dar....
RăspundețiȘtergereAșa că nu trebuie codamnați cei cu inițiativă. Există specimene mult mai rele decât ei. Eu de pildă!
Eu provin dintr-o familie medie. Am avut cablu TV, haine, adidasi. Insa eu imi doream foarte mult un Sega Mega Drive. Aveam 16 ani. Asta mi-era mintea, doream sa ma joc video games. Altii futeau mult la varsta aia, eu imi doream sa ma joc Sonic Ariciul. Era destul de scump un Sega Mega Drive, dar nu ceva ce parintii mei nu ar fi putut cumpara, insa li se parea inutil. Au spus un NU categoric. Nici eu nu m-am apucat de munca, pentru ca nu imi place munca. Dar la 37 de ani mi-am cumparat un PlayStation 4. A meritat asteptarea. Ma bucur la fel de mult de el. Good things come to those who wait.
RăspundețiȘtergereps: De asemenea luna trecuta mi-am cumparat o pereche de Adidas Superstar, cum Tanarul Stapan vede doar in poze.