În episoadele anterioare - La squadra mobile
A doua zi urma sa plecăm în Catania. Aveam tren la ora 13, ceea ce ne
dădea destul timp să o ardem chill de dimineață. Am mai trecut pe la
cofetărie apoi pe la magazin și apoi ne am mai plimbat pe străduțe. Am
reușit să îl conving pe Alexandru să mergem până în centru să îmi cumpăr
o curea. Acum vreo 10 ani cineva, nu spui cine, mi-a aruncat una din
curelele alea bune pe geam sub pretextul că fusese lăsată pe jos.
Într-adevăr fusese lăsată pe jos, dar încă cred că nu meritam asta. În
sfârșit, văzusem în vitrina unui magazin din centrul orașului Palermo o
curea care să mă reprezinte și care să o poată înlocui pe cureaua
aruncată, cumpărată dintr-un târg de vechituri din Geneva pentru
fabuloasa sumă de 1 franc. Pe cealaltă o am și acum și este cureaua of
choice în toate ocaziile cu exceptia nunților și botezurilor unde sunt
nevoit să port o curea acceptată de societate. Am luat-o, deci, la
picior pe străduțele înguste care acum, ziua, erau animate de forfota
oamenilor care își făceau piața sau care mergeau fiecare în treaba lor.
Clădirile dărăpănate a căror semnătură sunt rufele atârnate la uscat,
sicilienii care stau la o șuetă în fața casei ca și cum nimic nu s-ar
întâmpla pe lumea asta și mizeria sunt chestiile care mi-au rămas in
cap. Era multă mizerie, da. Peste tot tronau ambalaje aruncate pe jos.
Părea și că serviciile de curățenie nu-și fac treaba. Părea că toți
trăiesc într=o mare nepăsare. Pot înțelege și tolera multe lucruri dar
să arunci chestii pe jos, asta nu pot înțelege. De remarcat, totuși, un
lucru. Oricât de mizerabile mi s-ar fi părut Palermo și Catania, nu mi
se par mai mizerabile decât Bucureștiul. Bucureștiul este un oraș
infect. Are un soi de îmbâcseală pe care nu l-am întâlnit nicăieri până
acum în alt loc. La mine la bloc, un bloc destul de civilizat aflat
într-un cartier cu pretenții, lângă ghenă vei găsi gunoaie aruncate,
inclusiv gunoi menajer și în plus, pungi cu căcat de câine aruncate de
iubitorii de animale care au ales să strângă după câinii lor. Desigur,
n-am fost în țări mai puțin civilizate, e drept, dar Palermo si Catania
sunt cele mai de jos orașe pe scara civilizației pe care le-am vizitat.
De exemplu, nicăieri în lume nu am mai văzut gândaci din aceia negri
care îmi provoacă instant sindromul Tourette. La noi e invazie. Încerc
să mă țin departe de subiectul gândaci negri, mi-am dat seama deunăzi că
e un subiect care revine obsedant în conversațiile mele cu fetele de pe
Tinder. Și mă mai mir că nu iese nicio combinație*. În fine, am ajuns
la magazinul cu pricina și mi-am cumpărat cureaua cu stema forțelor
aeriene ale Italiei (15 euro pe o bucată de material tăiată pe loc la
dimensiune plus o cataramă). Catarama aia face toți banii, practic
garderoba mea este acum completă. Simțeam mereu că oricâte articole de
îmbrăcăminte mi-aș fi achiziționat, oricâte tricouri cu aeroporturi
mi-aș face, tot lipsea ceva.
Alexandru a cinstit piața cumpărând-și un set de poliție cu banii de
buzunar (5 euro pe zi) pe care hotărâsem să îi dau. Aparent, puteai să
dai cu tunul și nu găseai un astfel de set în București. A costat 5 euro
și momentul în care i a dat el timid și fericit banii vânzătorului va
rămâne o frumoasă amintire.
Caltanissetta
Caltanisetta e un oraș in the middle of nowhere care nu are nicio legătură cu excursia aceasta, în afara faptului de a fi trecut pe lângă el cu trenul, dar mi-a plăcut foarte mult acest nume și m-am gândit să-l cinstesc numind astfel un paragraf de aici.
Deci am ajuns înapoi, am predat cheile Iorei, ne-am luat catrafusele, laptele din frigi și la revedere de la Iora și am plecat către gară. Dacă credeați că Iora nu va apărea și în acest episod, ei bine, v-ați înșelat.
Incidentul cu laptele din trenul regional Palermo-Catania
După ce am luat bilete ne-am suit în tren. Deși ajunsesem cam cu douăzeci de minute înainte de plecarea trenului, acesta era aproape plin. Nu am găsit două locuri libere unul lângă celălalt așa că am luat loc într-o zonă cu scaune dintr-acelea rabatabile. And then disaster struck. Cutia cu lapte pe care o țineam în rucsac s-a vărsat. Rucsacul s-a umplut de lapte, a curs pe geantă, pe tenesi. Din el a început să se scurgă pe podeaua trenului un fluviu de lapte de 3,5%. Am scos rapid toate șervețelele pe care le aveam la dispoziție și timp de o jumătate de oră am încercat să repar tot ceea ce se putea repara cât am putut de bine, sub privirile nepăsătoare ale celorlalți călători care probail se gândeau că au făcut foarte bine ca nu și-au luat laptele cu ei. Unul din ei mi-a oferit un pachet de șervețele. Unde sunt vânzătorii de nimicuri, când ai nevoie de ei? Câteva pachete de șervețele-la-un-leu valorau atunci cât greutatea lor în aur. Rucsacul miroase și acum a lapte iar regionalul Palermo-Catania nu va mai fi niciodată la fel.
Va urma
*eh, mai iese pe ici, pe colo… 😉
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu