marți, 7 octombrie 2025

Whisky, music & smart casual dining (10)

În vara lui 2021 ne aflam în plină pandemie de Covid19. Pentru a merge în Grecia trebuia să prezinți la vamă un test negativ de covid plus un formular. N-am dorit să ne complicăm și nici să cheltuim aiurea banii, așa că am ales să mergem în Bulgaria pentru un sejur de 5 zile. Am ales o cazare foarte frumoasă pe lângă orașul Kavarna. Aveam o piscină excepțională la hotel, din interiorul ei putând privi marea. Mâncare excelentă, restaurante de top, ne-am simțit foarte bine și am uitat pentru o vreme că întreg Mapamondul se luptă cu o teribilă molimă. Cât era ziua de mare ne scăldam în apele Mării Negre sau la piscină, mâncam midii de la ferma din Dalboka ori pește proaspăt prins din ape sărate, beam bere Zagorka prin baruri pitorești. Era foarte liber peste tot. Când s-au terminat cele 5 nopți de cazare, i-am propus nevestei să rămânem în Bulgaria, parcă nu mă săturasem de mare și de vremuri bune. Ce să facem în izolarea de acasă? Am rezervat cu ajutorul telefonului încă 4 nopți de cazare, de această dată în stațiunea Sveti Vlas. Lăsam în urmă litoralul bulgăresc rural și pășeam într-o stațiune animată, plină de culoare și muzică, cu terase și restaurante înțesate cu lume, cu plaje pline. Dar foarte frumos și aici. Într-o zi am luat autobuzul și am mers în celebra localitate Nesebar, unde ne-am plimbat prin cetate. Aici am găsit un restaurant de unde puteam privi marea și pentru că era foarte cald, am propus să ne oprim pentru a bea ceva. I-am spus ospătarului că doar vrem să bem, iar acesta, cerându-și scuze, a spus că ne poate oferi doar o masă mai în spate, păstrând mesele din prim plan pentru oaspeții care și mănâncă. Nu ne-a deranjat, așa că am acceptat, urmându-l pe ospătarul bulgar către o masă aflată sub o viță de vie. Era perfect. Răcoare și umbră. Am băut două beri, știu că am mai schimbat câteva vorbe cu ospătarul în engleză, nevasta și cei doi fii ai noștri au jucat Macao, care este un joc de cărți. Am băut bere sub vița de vie, privind la mare care într-adevăr era puțin mai îndepărtată de noi, spre deosebire de ceilalți oaspeți ai localului care și mancau, având marea mai în vizor. Dar noi aveam vița de vie deasupra, ceea ce era excelent. Am petrecut foarte frumos și în Sveti Vlas, unde după cum am spus, am stat 4 nopți. Însă tot nu eram sătui după 9 nopți în Bulgaria și deja ni se făcuse dor de partea litoralului rurală, unde stătusem prima oară, așa că am mai rezervat două nopti în localitatea Ezeretz. Efectiv nu doream să mai plecăm. Cine se satură vreodată de viață bună, timp liber, baie și plajă, mâncare și băutură? Abia după 11 nopți petrecute în Bulgaria ne-am întors în România. Imediat după întoarcere ne-a apucat febra, durerile de spate, diareea. Aveam cu toții Covid 19. Eu pentru a doua oară, după episodul din octombrie 2020. A fost mai ușor acum.

Hotelul nostru din Sveti Vlas avea la parter un magazin, în al cărui geam era un afiș mare ce înfățișa o reclamă la băuturi, având în centru o sticlă mare de Johnnie Walker Green Label. Mărturisesc că la acel moment nu mai văzusem sau auzisem de Green Label de la acest brand. Știam desigur de foarte popularul  Johnnie Walker Red Label, whiskyul Securității Statului înainte de 89, așa cum îl numește prietenul meu Ciuc, pentru că înainte de 1989 doar securiștii aveau acces la această băutură ori persoanele cu relații sus-puse. Reîntors în România, după ce mi-a trecut a doua rundă de Covid 19, am comandat o sticlă de Green Label. Am rămas perplex de cât de bun a putut să fie.

Zilele trecute, la mai bine de 4 ani după excursia de 11 zile în Bulgaria, am desfăcut a doua sticlă de Green Label. Dar eu am povestit destul, lungindu-mă cu introducerea. Să-l lăsăm pe chat gpt să ne dea câteva detalii tehnice.   

Gabriel: Ai auzit de Johnnie Walker Green Label?
Chat Gpt: Da, Johnnie Walker Green Label este un whisky blended malt scotch, adică un amestec de single malts (nu conține grain whisky), ceea ce îl face special în gama Johnnie Walker.

✅ Caracteristici:
- Alcool: 43% 
- Vechime: 15 ani (toate malțurile din blend au minimum 15 ani) 
- Blend din 4 malțuri principale: Talisker, Linkwood, Cragganmore, Caol Ila 
- Note: fum, iarbă uscată, vanilie, stejar, ușor afumat

Este considerat un whisky echilibrat, complex și elegant, cu un preț accesibil pentru un malt de 15 ani. Foarte apreciat în rândul cunoscătorilor pentru raportul calitate-preț.


Sigur că fără mâncare și muzică nu ar fi mers whiskyul atât de bine. La mâncare am rezolvat imediat. Cu niște creveți și un orez basmati sunt pe placul întregii familii. Dar cu muzica e mai greu. Ce s-ar potrivi la un Johnnie Walker Green Label? Pai aici trebuie intrebat AI-ul.

Gabriel: Vreau să desfac o sticlă diseară și să beau. În compania unor creveți și a unui orez basmati cu legume. E o seară specială de vineri în care voi bea Johnnie Walker Green Label. Afară plouă și e frig. Te rog recomandă-mi 20 de melodii pentru aceasta ocazie.

Chat Gpt: Ce atmosferă frumoasă ai descris — ploaie, vineri seara, Johnnie Walker Green Label, creveți și orez basmati cu legume... Iată un playlist cu 20 de piese elegante, calme și cu o notă ușor melancolică, perfecte pentru o astfel de seară:

Playlist – „Rain, Whisky & Warm Lights”

1. Chet Baker – Almost Blue 
2. Sade – By Your Side 
3. Melody Gardot – Baby I’m a Fool 
4. Tom Waits – I Hope That I Don’t Fall in Love With You 
5. Rhye – Open 
6. Leon Bridges – River 
7. Agnes Obel – Riverside 
8. Nick Drake – Northern Sky 
9. Gregory Porter – Hey Laura 
10. Madeleine Peyroux – Dance Me to the End of Love 
11. Cigarettes After Sex – K. 
12. Bill Evans – Peace Piece 
13. The Cinematic Orchestra – To Build a Home 
14. Benjamin Clementine – I Won’t Complain 
15. José González – Heartbeats 
16. Iron & Wine – Flightless Bird, American Mouth 
17. Damien Rice – The Blower’s Daughter 
18. Bon Iver – Holocene 
19. Daniel Caesar – Best Part (feat. H.E.R.) 
20. Aldous Harding – The Barrel

Impecabile gusturi are Chat Gpt. Sunt mulți contestatari ai inteligenței artificiale, dar nu au dreptate în unele cazuri. Eufrosin Potecă, ești unul dintre ei. De asemenea ești cunoscător al muzicii. Ce părere ai despre recomandare? Tu mi-ai fi recomandat altceva conform cerinței mele?


faimoasa formă a sticlei de Johnnie Walker

cu așa ceva nu dai greș


Partea rurală a litoralului bulgăresc. 2021. Pandemie.


4 comentarii:

  1. Dar cum știe A.I.-ul ăsta al tău despre băutură ??

    Că n-a frecventat cârciumi, n-a fost la chefuri.
    El doar dă semnale electrice printre circuite.

    RăspundețiȘtergere
  2. Sincer nu înțeleg nevoia de a întreba inteligența artificială tot felul de nimicuri. Aveai sticla în față, degustai din licoare, miroseai aromele, aveai toate informațiile. Iar din câte știu nici tu nu ești un novice în ale muzicii. Ești foarte capabil să-ți întocmești propriul playlist. Pentru mine chiar e o plăcere să-mi aleg singur muzica pe care vreau să o ascult într-un moment sau altul. Altfel e ca și când aș asculta radioul: ascult ce-mi difuzează ei. Uite un playlist făcut pe loc acum (sunt la muncă) fără ajutorul nimănui:

    01 Hindi Zahra - Un jour
    02 The Doors - Indian Summer
    03 Jace Everett - Bad Things
    04 Zaz - Les passants
    05 Jimi Hendrix - May This Be Love
    06 Alexandrina - Orasul Umbre
    07 Noir Désir - Le Vent Nous Portera
    08 Madrugada - Quite Emotional
    09 Van Morrison - Ain't Gonna Moan No More
    10 Nick Cave & The Bad Seeds - Stranger Than Kindness
    11 Fleetwood Mac - Underway
    12 Holly Golightly - Tell Me so I Know
    13 Vangelis - La petite fille de la mer
    14 Smashing Pumpkins - To Sheila
    15 B.B. King - See That My Grave Is Kept Clean
    16 Queen - My Melancholy Blues
    17 Black Sabbath - Planet Caravan
    18 Elliot Easton's Tiki Gods - Monte Carlo Nights
    19 Pearl Jam - Just Breathe
    20 Tori Amos - Smells Like Teen Spirit

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Întreb inteligența artificială despre muzică pentru a afla chestii noi. Sunt artiști și piese de care nu am auzit, pe care le ascult și îmi plac foarte mult. Îmi creez și propriile playlisturi, dar asta ar însemna să nu ascult noutăți, ci doar chestii deja știute.

      Voi înrola în youtube music playlistul propus de tine și îl voi asculta la următoarea sticlă de whisky.

      Ștergere
  3. Vezi cum funcționează soarta ??

    Ai avut și tu 11 zile fericite la mare, imediat a venit soarta și TE-A PLEZNIT cu covid, febră, dureri !!
    Ca om obișnuit, biet funcționar, nu ai dreptul la multă fericire.

    Fericirea în cantitate mare e doar pentru fetele scandalos de bogate (cu Titina în frunte), pe care le tot vedem pe FB.

    RăspundețiȘtergere