Există ritualuri de incinerare a morţilor, de înhumare, de lăsare spre putrezire sub cerul liber dar nu știu sa existe ritualul fierberii celor decedați.
- Băăă!! A murit nea Gică!
- Bine. Pun acum apa la fiert.
Am ajuns la mormintele dinastiei Ming unde datorită climei am avut impresia că totul fierbe. Deși e ceață și plouă mărunt, o zăpușeală păcătoasă ne invadează plămânii. Dragonul şi Phoenixul. Bărbatul şi Femeia. Împăratul şi Împărăteasa. Morţi fireşte. La o adâncime destul de mare se afla niste camere austere ce găzduiesc nişte gramezi de bani aruncaţi de chinezii superstiţioşi și două sarcofage de lemn vopsite în culoarea roşie – culoare norocoasă. Normal că sunt copii deoarece cele originale au fost distruse de timp și de hoți. La ieșire se afla un fel de poartă prin care năvălesc toţi turiștii chinezi ţipând – explicaţia vine imediat de la Capuccino: ţipă pentru a alunga sipiritele rele ce s-au agăţat de ei în interiorul mormântului. Ploaia mocănească ne forţează să interacţionăm cu o vânzătoare locală de umbrele. Negociem, luăm marfa şi pe când urcăm scările autocarului realizăm că ne-a păcălit cu 10 yuani. Asta e! Ceața ne întâmpină şi la Marele Zid mult mai deasă. Nu se vede de pe Lună. E un mit. Nici măcar pe Google Earth nu-l vezi. Priveliştea superbă ce ar fi trebuit să se întindă sub ochii noștri este înghițita de ceaţa deasă şi stropită mărunt de miliarde de picături chinezeşti. Resemnaţi ne strecurăm printre vălătucii de ceaţa, printre picături și ne plimbăm pe Marele Zid Chinezesc. Înapoi în Beijing luăm contact cu opera chinezească. Băieţii ăştia au inventat muzica psihedelică cu sute de ani înaintea Revoluţiei Hippie iar parţile vocale ar face gelos orice eunuc și orice motan în călduri. Spectacolul de operă se transformă uşor în circ. Circ chinezesc bineînţeles.
Ultima cină în Beijing ne aduce sub nas celebra “rață pekineză”, de departe cea mai bună mâncare pe care am servit-o în China. Rața gătită este adusă pe un platou iar un bucătar taie felii foarte mici din carnea maronie ce răspândeşte o aroma irezistibilă. Un chelner ne serveşte și ne explică cum trebuie sa o servim: - pe o foița rotundă de aluat extrem de subţire (ca o foaie de ţigară) făcută din faină de orez aşezăm câteva bucățele de carne, o felie de castravete, nişte fire verzi dintr-o legumă ce seamnă la aspect cu ceapa verde dar nu e ceapă, stropim cu sos de soia, împachetăm toată treaba și e gata de servit. Delicios!
Înainte de a părăsi Beijingul vizităm Templul Cerului (sau al Raiului depinde cum traduci) și parcul superb ce îl înconjoară în care chinezii vin să se relaxeze făcând caligrafie pe alei cu ajutorul unei pensule mari și a .... apei, dansând în grupuri mari sau practicând tot felul de jocuri. Altarul rotund construit din dale de piatră dispuse concentric (toată construcția e strâns legată de numărul norocos 9 și de multiplii acestruia) are o mică ridicătură în mijloc despre care se spune că ar fi Centrul Universului. Toata lumea se suie pe ea și face poze. Și noi, cu turma, procedăm la fel. Vizităm și templul cu al său acoperiș în trei “straturi” de culoare albastră (culoarea cerului) iar apoi ne oprim la un centru unde ne sunt prezentate minunile medicinei chinezești. Nu vreau să par sceptic și nici nu iau în derâdere medicina chinezească dar stilul de prezentare și “diagnosticele” puse de așa zișii doctori în urma consultării limbii pacientului și a verificării pulsului erau făcute de așa natură încât să te facă să lași ceva sute de dolari pe acolo sau măcar niște sute de yuani. Chinezii știu sa vândă orice.
Ne îndreptăm spre imensa Gară din Beijing și căscăm ochii, uimiți de realizările comunismului chinezesc. Totul este ultramodern și extrem de bine organizat. Ne suim în trenul nostru la vagon-cușetă și ne pierdem în noapte către Xi’an.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu