Prin Europa Centrală (partea întâi)

Am ieşit cu ceva emoţie din ţară, pe la Nădlac, fiind pentru prima oară la volanul unei maşini în străinătate. Temerile mi s-au spulberat încă din primul sat unguresc.Şoseaua perfectă, marcaje la tot pasul de parcă te aflai într-un orăşel al copiilor care iau contact pentru prima dată cu semnele de circulaţie, piste speciale pentru biciclişti în paralel cu drumul maşinilor, trotuare largi, verdeaţă, pustiu. În niciun sat din Ungaria nu am văzut animale, căruţe nu mai vorbesc. Cred că nu mai au căruţe de prin 1950, pentru că nici în 1990 la prima vizită în Ungaria nu am văzut. Totuşi în urmă cu 20 de ani impactul cu Ungaria a fost mult mai puternic. Atunci rămâneam cu gura căscată la bananele atârnate în faţa aprozarelor săteşti, la ABC-urile doldora de produse capitaliste din cele mai variate, la Coca Cola care se găsea din abundenţă peste tot. În prezent globarizarea a făcut ca şi noi şi ei să avem aceleaşi produse alimentare pe bază de chimicale. Am vizitat Cora, am vizitat Tesco. Cu mici excepţii am găsit aceleaşi chestii ca în România. M-am bucurat să găsesc bere Estrella Damm importată din Barcelona, Spania, la preţul de 415 forinţi sticla de 0,33. Adică un pic peste 6 lei.În rest mezeluri fabricate din plastic, brânzeturi produse de Danone sau Hochland şi toată gama de produse cu care ne alimentăm şi noi, românii, zi de zi. Nu m-a tentat să cumpăr nimic, iar în 1990 aş fi cumpărat întreg magazinul, dar banii noştri erau puţini pe vremea aia.

Ajuns în Budapesta, la volan, m-am pierdut cu totul pe zecile de străduţe cu sens unic care urcau şi coborau, pe şoselele largi ce merg paralel cu Dunărea, pe poduri.În căutarea unei cazări acceptabile şi accesibile am dat câteva ture bune de metropolă, cu nervii întinşi la maxim şi cu înjurăturile de rigoare, pe o ploaie mocănească ce parca işi dorea să faca oraşul neplăcut, să-i ascundă frumuseţea, să te facă să pleci fără să-l cunoşti. În cartierele vechi din Buda am găsit o pensiune, unde la recepţie m-a întâmpinat un ungur simpatic ce mai degrabă semăna cu un britanic. Ne-am înţeles asupra preţului, 39 de euro pe noapte, camera cu mic dejun inclus.

La parterul pensiunii, a doua zi dimineaţă, am găsit o masă plină cu de toate, dar cel mai mult m-a distrat prezenţa unui sifon. Sifon cu cap de plastic detaşabil, cum vedeai o gramadă în România anilor 90. După multă vreme am băut cu mare plăcere un sifon. Bucătăreasa unguroaică fredona celebra piesă a celor de la Rolling Stones, Angie. M-am infruptat din multitudinea de bucate (de ce oare se numeşte bufet suedez stilul ăsta de aranjare a mâncărurilor la discreţie ?), după care am pornit la pas prin minunata Budapesta.

Foarte aproape de pensiune se găseşte Moszkva tér, Piaţa Moscova pe limba noastră. Un spaţiu deschis destul de mare, înconjurat de clădiri interesante, capăt de tramvai. Piaţa Moscova a fost cucerită de americani, aici aflându-se un McDonald's (unde mâncasem cu o seara înainte un meniu Royale with cheese care la ei costă 1250 de forinti) şi un Burger King. Din Piaţa Moscova se iese imediat la Dunăre, chiar în dreptul Parlamentului, aflat pe malul opus. Priveliştea este pur şi simplu încântătoare. Clădiri monument, poduri cu o arhitectură deosebită, un continuu du-te vino al maşinilor ce dă senzaţia de furnicar, vapoarele de pe Dunăre. Totul se vede mult mai bine de la înălţime, din turnul Bisericii Sf. Ştefan (se urcă în cupolă pentru doar 500 de forinţi. e ceva urcuş) sau din vârful dealului aflat în Buda unde am plătit scump lenea urcând cu vagonaşul electric alături de o familie de chinezi care vorbeau mandarina. Turiştii bogaţi mâncau la Bastionul Pescarilor în sunetul orchestrei de lăutari. Eu, ca un turist sărac, am ales să iau masa la Pater Marcus, Belgian Abbey Restaurant (www.patermarcus.hu), un local cu multe beri mânăstireşti, belgiene evident. Dar şi cu platouri îmbietoare cu carne de vită şi porc, cartofi şi sosuri. O atmosferă plăcută, o servire corectă din partea ospătarului ungur şi o notă de plată deloc mare. Berea excelentă.

Seara, când se aprind luminile, Budapesta este şi mai frumoasă. Cu greu realizezi că eşti într-o ţară fost comunistă, atât de aproape de România. Bineînţeles, un turist nu poate vedea decât asemenea părţi frumoase. Nu se gândeşte că în ziua respectivă oamenii au fost la muncă, iar copiii la şcoală, că transportul în comun este foarte aglomerat, că sunt şomeri în oraş şi chiar câţiva cerşetori. Turistul este în vacanţă. Se plimbă, mănâncă, bea o bere, vorbeşte cu alţi turişti (am discutat câte ceva cu un turist foarte simpatic din Hong Kong, care avea un Nikon de ultimă generaţie la gât), merge seara la culcare şi a doua zi o ia de la capăt. În ziua următoare din nou în maşină, căutând autostrada către Gyor.