Amos Oz - Poveste despre dragoste şi întuneric

Ultima carte citită în 2010 şi poate cea mai bună a acestui an. Nu vreau să fiu subiectiv şi să spun asta aflat încă sub influenţa celor citite, dar oricum Amos Oz pentru mine a fost marea descoperire a anului. Atât "Să nu pronunţi noapte" cât şi cartea de faţă mi-au plăcut la nebunie. Poveste despre dragoste şi întuneric este de fapt autobiografia scriitorului, povestea copilăriei sale, povestea familiei sale. Cu siguranţă este presărată în multe locuri cu ficţiune, însă ficţiunea nu face decât să sporească frumuseţea scrierii.

Micul Amos creşte într-un apartament de două camere în Ierusalim, alături de părinţii lui. De mic îi este inoculată dragostea pentru cărţi şi pentru citit, iar această dragoste o va transmite şi el cititorilor săi. În prima parte a cărţii avem de a face cu o descriere a întregului arbore genealogic, începând cu stră-străbunicii şi continuâd cu fiecare mătuşă şi unchi. Acesta nu este decât un prilej pentru a evoca părţi ale istoriei evreilor. Perioadele lor prospere din Polonia sau Rusia, dar şi perioadele mai puţin bune de după venirea comunismului, perioada neagră pentru ei a nazismului şi perioada de întoarcere acasă şi formarea noului stat Israel. Totul este descris cu foarte mare pricepere, într-o lumină caldă, romantică, melancolică şi pe alocuri chiar amuzantă. Apoi, întorşi în prezent, în anii copilăriei lui Amos asistăm la luptele evreilor cu arabii, la perioada de sărăcie de după Al Doilea Război Mondial, cadrul pentru poveştile pe care scriitorul le trăieşte la şcoală, acasă împreună cu familia sau în kibuţul unde va pleca la vârsta de 15 ani. Evenimentele nu sunt expuse în ordine cronologică, cartea neavând practic un început sau un sfârşit.

E o carte de peste 600 de pagini lipsită de dialoguri. Mi-a luat mult timp să o citesc, pentru că mereu uitam câte un amănunt şi trebuia să mă întorc şi să recitesc (de exemplu mi-a fost mai greu să reţin numele rudelor lui Amos decât personajele din Un veac de singurătate al lui Marquez), însă e o carte care 100 % merită citită. În timp ce o citeam mi-am reorganizat biblioteca, aranjând toate cărţile după colecţii, pe categorii. Ca tatăl lui Amos.