Delegaţia. Capitolul III

Trebuia să aşteptăm o vreme sosirea rapidului pentru a încerca să facem schimb de bilete cu doi pasageri binevoitori, aşa cum Desculţu îl povăţuise pe Sebi. Personalul nostru ajunsese la capăt de drum, iar după ce ultimii călători părăsiseră gara, zona rămase destul de liniştită. Pentru a face trecerea timpului mai plăcută ne-am dus la o terasă lângă gară şi am comandat fiecare câte o bere Alutus, iar pentru ronţăit chipsuri Hali Lulu cu oţet şi sare. La acel moment eram singurii clienţi. În depărtare se auzea zumzetul oraşului, iar lângă noi liniştea gării întreruptă când şi când de o locomotivă destinată triajului. Vremea trenurilor trecuse, foarte puţini oameni alegând în prezent transportul pe calea ferată. Microbuzele care au preluat fluxul între oraşe, călătorii frauduloşi, slaba administrare, sau faptul că mulţi oameni deţin un autoturism personal, în prezent au dus CFR-ul aproape de faliment. Mai aveam timp destul până la sosirea rapidului. Este o zi plăcută de vară, tocmai bună pentru a bea o bere rece.
- Ştii câţi angajaţi au căile ferate indiene?, l-am întrebat pe Sebi.
- Câţi? Cincizeci de mii?
- Unsprezece milioane.
- Oau!
În India cu siguranţă trenurile nu au murit şi probabil imaginile cu oameni călătorind pe acoperişul vagoanelor nu sunt doar o poveste.

Cea care ne-a adus berile, o femeie trecută de prima tinereţe, nici frumoasă,nici urâtă, i-a amintit lui Sebi de o fostă iubită. Începu să-mi povestească o întâmplare de pe timpuri, din oraşul său natal.
- Mergeam la băcănie să iau raţia la ulei şi la zahăr. Oricum, eu nu mănânc zahăr prea mult şi dădeam raţia mea pe bani buni. Erau oameni care foloseau la cafea, ceai sau prăjituri.
- Asta tot Desculţu te-a învăţat?, l-am întrerupt eu.
- Nu-l cunoşteam pe Desculţ atunci. Aşa, după cum spuneam, mergeam la băcănie să iau raţia. Vânzătoarea, o femeie mai în vârstă decât mine, cu o faţă ce îţi dădea senzaţia că se gândeşte în permanenţă la ceva.
- Aha, era un fel de filozoafă?
- Bă, taci şi ascultă. Femeia aia de la început mi-a inspirat ceva trist. Stătea toată ziua în mirosul ăla închis, mucegăit, de ulei vărsat pe jos şi făină care făcuse musculiţe. Printre gândaci şi şobolani, îmbrăcată doar cu un halat alb tras peste chiloţii tetra. Terminase liceul la seral şi au repartizat-o la băcănie la noi în oraş. Făcea naveta zi de zi. I-am tras-o în depozit, după terminarea programului, pe un sac cu malai. Mi-a fost oarecum recunoscătoare, la plecare dându-mi două sticle de ulei, o pungă cu bomboane cubanze şi un kil de orez. Era o mică avere pe atunci.

Sebi a continuat povestea preţ de două beri, până aproape de venirea rapidului aşteptat de noi. Întâmplările sale veneau dintr-o vreme acronică, uitată demult de mine. În prezent nu cred că mai merge cineva în Cora pentru a se împrieteni cu femeia care scanează produsele la casă, ca apoi, după ora 22 când hypermarketul se închide, să o ducă în depozit, să o aşeze pe baxurile cu bere de import, să-i dea chiloţii jos şi să facă sex cu ea, având grijă să nu-i şifoneze cămaşa şi sacoul roşu, parte din uniforma casierelor de la Cora. S-au schimbat mult vremurile. The times they are a-changin cum spunea unul din hiturile lui Bob Dylan.

Am obţinut biletele de rapid de la două fete, studente la Bucureşti care se întorceau în oraşul natal pentru vacanţa de vară. Genul de provinciale cu părinţi care au cât de cât o stare materială bună, astfel încât nu stau la cămin ci împart un apartament cu două camere închiriat. Ne-am dus la staţia de autobuz, iar până la venirea acestuia Sebi mi-a povestit o întâmplare de pe vremea când el era student, o întâmplare cu iz sexual, bineînţeles. Sebi are o mulţime de astfel de poveşti şi sunt sigur că nu le inventează. În timp ce îmi povestea cum împreună cu alţi colegi au intrat peste fete la duşul din cămin, mi-am amintit că în urmă cu o săptămână, l-am auzit discutând cu o colegă despre jucăriile cumpărate dintr-un sex shop. Poate are câteva jucării chiar acum, în geanta de voiaj pe care o poartă pe umăr în timp ce aşteptăm autobuzul care ne va duce la sediul corporaţiei din Craiova, unde mergem pentru o primă întrevedere cu colegii noştri de pe zona Olteniei şi a Banatului.