de Eufrosin Potecă
Am fost întotdeauna un privitor pasiv al vieții ce se
zbuciumă în jurul meu. Sunt leneș, comod, rece, impasibil, greu de urnit. N-am
fost niciodată un om cu rădăcini ancorate puternic într-o ideologie politică.
Cu ocazia fiecărui scrutin îmi e din ce în ce mai greu să mă poziționez de o
parte sau de alta și de cele mai multe ori sfârșesc prin a alege un
independent, pe cineva oricum nesemnificativ în tot procesul electoral sau, cel
mai nociv, prin a alege răul cel mai mic. Am scris toate acestea pentru a crea
un preambul, o imagine de ansamblu a individului ce urmează să scrie cele ce
urmează, un individ prea puțin interesat de lumea politică.
Am urmărit
ancheta jurnalistică privind justiția ce a fost difuzată recent inclusiv de
către postul național de televiziune. Nu m-a surprins nivelul de constrângere,
arta subtilă a manipulării regulilor jocului în domeniul justiției,
fraternitatea leproasă a serviciilor, a politicului fetid și a justițiarilor
tenebroși. Aburii înecăcioși ai jegului ce plutește peste stâlpii societății
noastre ieșită cu rochia ruptă și pătată din tranziție se simt chiar și de
către un ignorant ca mine.
Drumul meu către
locul de muncă trece prin spatele Palatului Justiției. Există o bodegă acolo în
care vezi la ore matinale avocați cu fețe mai dubioase decât ale interlopilor
pe care încearcă să-i facă scăpați, sorbind câte o cafea și pufăind țigări,
rânjind fericiți, punând la cale fentarea sistemului juridic.
Cu câteva zile
înainte de apariția mai sus menționatei anchete jurnalistice a avut loc o altă
mascaradă din lungul șir cu turuldoiînapoi la Judecătoria sectorului unu. Am
înțeles că președintele-zeu va fi cercetat pentru propagandă legionară. Degeaba,
zic, atâta timp cât la 8:00AM se auzeau o grămadă de voci cristaline scandând
„George, Călinescu pre-șe-din-te!” Psihoza e mai puternică ca oricând.
Pătrund în
materia ce se numește metrou și străbate intestinele capitalei pregătindu-mă
pentru evacuarea la stația de destinație. În ecosistemul ăsta întâlnești toți
paraziții posibili. Stau aproape de ușă, astfel pot ieși mai repede din
mocirlă. Chiar în dreptul ușii sunt poziționați doi indivizi. Vârsta
aproximativă – 40 de ani, aspect exterior – comun, studii – cu indulgență 12
clase. Unul e ceva mai solid, ochi albaștri, păr șaten rar. Celălalt e mic,
agitat, are păr șaten cu urme de gri, rar, dat cu gel, de abia acoperă o chelie
promițătoare. Cel mic glăsuiește către cel cu ochi albaștri:
- Gata mă! Au pus mâna și pe justiție! Cel cu ochii
sinilii și triști dă din cap aprobator.
- S-a băgat Soros și a luat și justiția! Dezamăgire pe
chipurile celor doi.
- După ce au furat alegerile, acum au furat și justiția.
Și cu asta cel mic apucă hotărât telefonul și pornește un clip de pe NimikTok
în care un individ dubios urlă: „Nu vă lăsați păcăliți! Nu îi lăsați să fure
Justiția!” Cel mic poziționează
telefonul cu baza către ureche pentru a auzi mai bine dezinformarea cu gust de
ambrozie. Dă din cap aprobator din trei în trei secunde. Îi mai împărtășește și
celuilalt din gunoiul ce răzbate din „soșiălmidia”. Cobor ușurat că nu mai sunt
nevoit să urmăresc spectacolul grotesc.
S-a dus în penis
cu satelitu’ lumea. În piață văd două exemplare feminine de etnie
romă. Cea mai tânără e încălțată cu niște șlapi roz din care ies niște degete
negre cu unghii puternic ornate cu o ojă fluorescentă. Privirea urcă spre
membrele anterioare ale hominidei și vede pantalonii din plastic lucios ce le
strâng cu sârg. Buzele botoxate scuipă voinicește coji de bomboane agricole.
Dar ce atrage atenția asupra bietei creaturi este tricoul cu Sex Pistols. Da!
Sex Pistols! Sunt absolut sigur că fata habar nu avea ce e cu poza aia de pe
tricou în care un Johnny Rotten își striga furia umăr la umăr cu un Simon John
Ritchie blazat și vicios. Probabil că a văzut Sex și asta a fost suficient. Nu
este prima dată când văd că lumea poartă tricouri cu Metallica, AC/DC,
Megadeth, etc. fără să aibă habar ce e cu ele, ce scrie acolo. Bătrânei,
tăntici grase și joviale vânzând roșii, persoane total detașate de lumea care
ar purta astfel de tricouri. „Ce e maică? Mi-a dat fata un tricou... E bumbac
bun, merge vara la piață.” Dar fata cu aspect de manelistă desăvârșită și
tricou cu referințe la cultura punk e bomboana CIP de pe tort, cireașa de pe
colivă. Nu mai există limite! Orice este posibil!
Și în acest
peisaj ce poate fi completat cu un miliard de alte exemple ca cele mai de sus
ar trebui să fiu mirat, șocat, intrigat de ceea ce dezvăluie Înregistrator în
ancheta lor? Pe cine interesează ce se întâmplă „sus” atâta vreme cât „jos” ne
bălăcim într-o incultură demnă de Evul Mediu? Și nici măcar n-am atins latura
nostalgicilor (cu vârste surprinzător de fragede) după NeaNicu „Ciocescu” ...
Rămân sceptic,
dezamăgit, puțin depresiv, bețiv, blazat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu