Ieri, în pauza de masă de la corporaţie, Desculţu îmi povestea cum Tovarăşul Nicolae Ceauşescu dorea să facă bucătării comune în clădiri de tipul "circul foamei". Apartamentele de locuit urmau să fie construite fără încăperea bucătăriei, iar oamenii trebuiau să mănânce doar în aceste săli de mese imense, ceea ce găteau bucătărese pricepute. Bineînţeles, totul era proiectat să se desfăşoare pe bază de cartelă. Fiecare cu propria-i cartelă. Mulţimi de oameni, înainte şi după muncă, dimineaţă la prânz şi seara, de toate vârstele, din toate categoriile sociale. Iar acasă totul era curat şi frumos mirositor. Scăpai de aburi, de mirosul de prăjală. Aveai timp pentru activităţi recreative şi nu mai stăteai să găteşti. Aşa îmi vorbi Desculţu, iar apoi cu un aer de om hulpav începu să înfulece din bucata pe care o avea în farfurie.
În prezent, pe lângă bucătăriile ultra moderne de care fiecare om dispune în propria locuinţă (deşi am văzut multe apartamente cu bucătăria desfinţată, aşa zisele bucătării deschise, americane), avem genul de loc unde oamenii mănâncă la grămadă. Nu în fostele circuri ale foamei, ci în actualele hyper marketuri. Absolut toate aceste magazine îţi dau posibilitatea de a comanda mâncare pe care o şi plăteşti pe loc, nu la casă, iar apoi o consumi la măsuţele special amenajate in interiorul magazinului. Un mod ieftin şi practic de a servi masa (cui?) în oraş. Cu o sumă minimă de bani poţi mânca o ceafă de porc cu cartofi prăjiţi, ori o felie de pizza, sau limbă de viţel în sos. Alături de alţi oameni, printre cărucioarele pline de cumpărături, în imediata apropiere a rafturilor cu peşte marinat, sparanghel ori orez indian basmati. Cu doar 10 lei am mâncat pe săturate şi eu în aceste locuri moderne şi bine puse la punct.
Cu puţin timp înainte de moartea ei, am întrebat-o pe Amalia Crăciun dacă nu ar vrea să mă însoţească într-un astfel de loc, pentru masa de seară. Dar ea mi-a replicat rece: "Nu. Mâncărurile de acolo sunt făcute din produse care au expirat şi au trebuit să fie scoase din raft.".
La cateva zile dupa moartea celebrei Amy Winehouse, define: "sumă minimă de bani".
RăspundețiȘtergereCei mai putini bani pe care ii poti da pe o masa. Mai putin de atat nu se poate.
RăspundețiȘtergereamalia craciun imi aminteste de legenda prajiturii 'cartof'.
RăspundețiȘtergereauzi, pustiule, cartofi excelentz, prajitura cartof adica gasesti la cofetaria klaus sau cam asa ceva, pe banu manta, la 2 pasi de primarie, pe partea primariei.
o sa merg sa vad ce spui. tramvaiu 1 duce acolo?
RăspundețiȘtergerecare e legenda prajiturii cartof? e facuta cu ingrediente expirate sau ce?
tramvaiul 1 duce in apropiere, foarte in apropiere.
RăspundețiȘtergerese spunea ca e facuta din resturi de prajituri. eventual luate chiar de pe mesele unde le servisera clientii. asa se facea pe vremuri, mult inainte sa decedeze amy winehouse, ba chiar si laura branigan (ce, nu stiai ca a murit? sau poate nici nu ai auzit de dumneaei?). scoteai iubita la cofetarie si serveati o prajitura si un cico. pana sa va impreunati trebuia sa o scoti de multe ori la cofetarie si cinematograf, poate la casa de cultura la o serata dansanta.
Eu o data am primit bani sa mananc. Asta se pune ca suma minima, sau e 0 pur si simplu?
RăspundețiȘtergerelaura branigan e aia cu "you tale my self...you take my self control".
RăspundețiȘtergereoricum...PROTESTEZ! LAURA BRANIGAN E NEMURITOARE!
era un falus asa pe vremuri. chiar nu citesti blogul? chiar nu ai citit ce a facut tatal Amaliei Craciun in anii 70? ce cofetarie? ce cico? povestile astea nici child nu le crede.
gabriel, cred ca si atunci era ca si acum, pe unele trebuia sa le scoti la un suc, cu altele procedai precum tatal prietenei tale amalia, care e impreuna cu amy intr-o lume mai buna, departe de asemenea preocupari :)
RăspundețiȘtergereeu am dat de keshu :))
RăspundețiȘtergerehttp://i.imgur.com/Ij6z2.jpg