miercuri, 6 iulie 2011

Drumul către uzină

Într-o seară geroasă de iarnă, nu cu mult înainte de moartea ei suspectă, discutam împreună cu Amalia Crăciun într-un local micuţ, ascuns de privirile necunoscătorilor în arta culinară. Încă o zi obositoare de muncă se terminase şi pentru câteva momente uitarăm cu totul de corporaţie şi dead line-uri, relaxându-ne la una din cele trei mese ale cârciumioarei. Noi nu eram un cuplu de îndrăgostiţi, dar ospătarul ne aprinsese o lumânare la masă. Cine s-ar fi gândit că peste puţin timp lumânările vor arde lângă coşciugul Amaliei Crăciun? Dar aşa este viaţa omului, nu poate şti nimeni când se termină. Amalia Crăciun stătea în faţa mea şi nu se gândea la moarte câtuşi de puţin. Mâncam din preparatele scumpe şi ne udam buzele cu vin roşu din podgoria Miniş, abordând un subiect cât se poate de serios. Oare pe vremea lui Ceauşescu, un om singur putea întreţine relaţii sexuale mai uşor decât în prezent? Era mai lesne să-ţi găseşti perechea pentru o partidă de amor trecător, de sex fără obligaţii? Amalia Crăciun mi-a istorisit o întâmplare din tinereţile tatălui ei:

Taică'miu muncea la uzină şi era în obligaţia lui de muncă să ajungă primul şi să aprindă luminile în hală. Uzina era şi încă mai este situată la periferia oraşului, doar că atunci era chiar în câmp. Spune el că mergea pe cărare spre muncă, pe câmp prin iarbă şi prin întuneric pentru că soarele mai avea ceva până apărea la orizont. La un moment dat în faţă apare cineva, mai instinctiv mai după forme îşi dă omul seama că este vorba de o femeie. Ajung faţă în faţă şi el premeditat îşi repede o mână pe sânii femeii, adică ţâţele ei. Ea nu are nicio reacţie, atunci el o pune jos şi îi ridică fusta şi îşi vede de treabă cu tot acordul ei pentru că mergeau lucrurile de la sine. Se termină rapid treaba şi fără să irosească niciun cuvânt fiecare îşi încheie nasturii, îşi acoperă ruşinea, adică organele genitale, şi pleacă. El la muncă în uzină, ea acasă de la munca în uzină. Ăştia doi oameni nu s-au văzut la faţă pentru că era încă întuneric afară şi n-au spus un cuvânt pentru că până la urmă ce era de zis?

5 comentarii:

  1. Era mai usor cu siguranta, tv...nu prea, net nici atat pe atunci...iesea omul la o bere...la ora 22.oo se inchidea carciuma si...ce mai putea sa faca mai departe? O dovada e si natalitateea ridicata pe atunci, ca si cu contraceptia...mai greu pe atunci.

    RăspundețiȘtergere
  2. Iti dau dreptate. Plus ca acum sunt oamenii prea obositi de munca in capitalism si numai de sex nu le mai arde. Traim timpuri grele.

    RăspundețiȘtergere
  3. Acum nu stiu sigur, pentru ca nu mi-a specificat. Se putea ca femeia aia pe drumul de la uzina sa nu fie maica'sa. Nu ne ramane decat sa mergem pe la coana Magdalena pentru a deslusi misterul.

    RăspundețiȘtergere
  4. ieri, de la izvor urca unu cu o rinofima ingrozitoare, molfaind 1 covrig si ducand un manunchi de pene de paun. daduse lovitura in cijmigiu, cine stie. azi, de la unirea urca o silfida in rochie neagra ascultand muzica la telefon (in casti) si sorbind cu inghitituri mici un actimel. actimel, pentru oameni practici, cum zice reclama.
    si m-am gandit: cum mizda ma-sii n-am io talentu' lui gabriel, ce schite as fi scos cu personagiile astea, vai!

    RăspundețiȘtergere