Femeia din stația tramvaiului

În staţie la tramvaiul 1. La câţiva metri de mine, întoarsă cu spatele, o fată cu fusta ireal de scurtă şi pantofi cu toc. Cu spatele la mine, uitându-se în direcţia în care mă uitam şi eu până să o văd, adică după tramvai. Picioare subţiri şi frumoase, nici înaltă, nici scundă. Nu exagerez, dar fusta abia îi acoperea fundul. N-am mai văzut niciodată în Bucureşti, pe stradă, o femeie într-o asemenea vestimentaţie. Nu avea nici geantă, nici un alt accesoriu. Oare ce fel de femeie porneşte aşa pe stradă într-o dimineaţă destul de răcoroasă? Poate o copilă de 15 ani mult prea teribilistă? Poate o dansatoare dintr-un bar de striptease? Dar alea merg cu taxiul, nu aşteaptă tramvaiul 1 laolaltă cu oamenii simpli care pleacă spre serviciu. Poate o exibiţionistă? O priveam cu nesaţ, gândindu-mă ce o fi cu această femeie misterioasă. În partea de sus purta o bluză mulată, cu mânecile trei sferturi şi spatele cam un sfert gol. Nimic pe cap. Vântul sufla destul de tare şi la un moment dat i-a ridicat cu totul fusta, lăsând să se vadă două buci ferme şi o pereche de chiloţi şnur între ele. Femeia nu a făcut niciun efort pentru a se acoperi. Foarte frumos cur avea această femeie şi probabil dorea să-l arate tuturor celor din staţie. Eram fermecat de corpul ei şi totodată mă minunam, întrebându-mă ce o fi cu ea.

Când a venit tramvaiul, am trecut de ea şi m-am întors să o privesc şi din faţă. Eram foarte curios. Bluza avea decolteu foarte adânc, lăsând să i se vadă sutienul şi ţâţele destul de mult, dar totuşi mai decent faţă de fund. Dar totul s-a oprit când i-am văzut faţa. Oribilă. Mutilată. Plină de bube. De o sluţenie iremediabilă. Dacă privită din spate mi-a dat senzaţia unei tinere de 15-16 ani, de o voluptate ieşită din comun, acum, privindu-i faţa, părea o femeie trecută de 40 de ani. Bube de animal bolnav şi ochi tumefiaţi. Părea sculată din morţi.

Acestă femeie înşelătoare mi-a amintit de un basm care parcă se numeşte Pielea de oiţă. Era în această poveste o fată foarte frumoasă şi a încălcat ea nişte porunci, aşa că o vrăjitoare i-a făcut farmece. Când fata a ridicat capacul unei oale pentru a se uita în ea, din oală a sărit o piele de oaie care i s-a lipit de faţă, sluţind-o. Poate aşa păţise şi femeia din staţia tramvaiului. Cineva, invidios pe frumuseţea ei, a blestemat-o. Oare umblă aşa despuiată pe străzi pentru că doreşte să fie admirată măcar pentru corpul său? O fi fost bătută şi aruncată pe stradă? Unde să mergi aşa de unul singur, făra nimic asupra ta, într-o dimineaţa oarecare, pe jumătate dezbrăcată? Nu ştiu. În tramvaiul 1 am deschis cartea şi am început să citesc, încercând să nu mă mai gândesc la femeia extrem de frumoasă şi urâtă în acelaşi timp.