Şase ani şi două zile (II)

În urmă cu şase ani m-am angajat pe o leafă destul de bună plus bonuri de masă. Îmi permiteam să mănânc în oraş zilnic, dar nu la vreun restaurant sofisticat, ci la o cantină obişnuită. În luna decembrie a primului meu an în companie am primit al 13-lea salariu, iar de la 1 ianuarie anul următor am primit o mărire de salariu. Peste alte şase luni leafa s-a mărit din nou, aproape dublându-se. Erau bani destui şi de multe ori nu-i terminam de cheltuit că deja primeam următorul salariu. Benzina era sub 3,5 lei, mâncarea ieftină, îmi permiteam să mănânc serile la un restaurant mai dichisit şi să beau o sticlă de vin. Îmi permiteam haine de firmă. Îmi permiteam să merg la salonul de masaj erotic. Îmi permiteam excursii cu avionul în lume. Bonurile de masă veneau în continuare, în număr egal cu zilele lucrate dintr-o lună. Erau foarte folositoare, fie puteai mânca zilnic o masă caldă pentru un bon, fie puteai merge şi cumpăra din hypermarket un coş plin, plătind cu toate bonurile. Munceam cu spor şi eram foarte mulţumit de banii câştigaţi. La locul de muncă era o atmosferă plăcută şi nimeni nu avea nimic de reproşat. Atât angajatorul cât şi angajaţii erau mulţumiţi. La etajul nostru erau două departamente cu un total de peste 40 de oameni care lucram la o chestie comună. Aveam uneori şi momente libere în timpul programului de lucru, aşa că puteam sta pe internet sau citi o carte. Intram la ora 9 şi ieşeam la ora 18, dar aveam o oră întreagă pentru pauza de masă şi o mică plimbare prin împrejurimi. Anii 2007 şi 2008 au fost foarte buni, criza încă nu sosise la noi. Compania a organizat chiar şi două team-buildinguri în renumita staţiune Vama Veche de la Marea Neagră. Aceste ieşiri alături de colegi mi-au inspirat şi povestirile publicate pe acest blog (le găsiţi dând search la cuvântul team building). În luna decembrie 2007, tot pe banii firmei, am fost la o petrecere de Crăciun. Atmosfera foarte destinsă, cu mâncare şi băutură la discreţie. Tot în decembrie am urmat şi noi un obicei corporatist foarte drag mie, acela al cadourilor între colegi. Într-o urnă special amenajată erau biletele cu numele noastre şi fiecare coleg trebuia să tragă un bilet şi mai apoi să cumpere un cadou pentru cel de pe bilet. Cinci ani la rând am făcut aceste cadouri corporatiste şi-mi amintesc şi acum ce am primit de fiecare dată: trei sticle de vin, un dinozaur muzical de jucărie, o sabie+o sticlă de vin unguresc, două cărţi, o maşinuţă Chevrolet Bel Air+dulciuri comuniste. În a şasea iarnă petrecută la companie nu s-a mai dorit organizarea acestor cadouri. De fapt decăderea a venit în decembrie 2008, când n-am mai primit al 13-lea salariu, dar despre asta cu altă ocazie.