Kenzaburo Oe - Strigătul înăbușit

Cartea debutează cu personajul principal trezindu-se într-o noapte oarecare. Iese în curtea casei sale unde are săpată o groapă pentru fosa septică. Coboară prin beznă tocmai în fundul gropii și stă așa câteva ore meditând cu pantalonii de pijama îmbibați de umezeală. (Ce personaj dintr-un alt roman japonez preferă să mediteze la adâncime?) Personajul cărții lui Oe se numește Mitsusaburo Nedokoro și nu are o viață tocmai fericită, poate și din această cauză este o fire meditativă. Are un copil retardat (un laitmatov în operele lui Kenzaburo Oe, din câte am înțeles scriitorul chiar a avut un copil retardat), nevasta este alcoolică, iar fratele său seamănă foarte bine la gândire cu Tyler Durden din Fight Club (o carte scrisă cu vreo 30 de ani mai târziu). Cei doi frați alături de alte câteva personaje se retrag în satul copilăriei lor, în preajma unei păduri mistice. Fratele care seamănă cu Tyler va pune bazele a ceva ce seamană cu Project Mayhem. Mitsusaburo va avea parte de surprize cât se poate de neplăcute, deși spera să înceapă o nouă viață.


Oe Kenzaburo are un stil destul de greoi, l-am citit cu dificultate. Cartea nu are un anume subiect, este întortocheată, plină de amintiri și vise. La tot pasul se fac trimiteri către trecut, personajele încercând să se regăsească cu ajutorul predecesorilor. La un moment dat rămâi șocat, e prea multă boală în carte. În încheiere trebuie să amintesc despre o referire la un român de-al nostru. Sora retardată (deci un al doilea personaj retardat) a celor doi, percepe foarte bine sunetul muzicii. Este îndrăgostită de Lipatti, interpretându-l pe Chopin la pian. Valsul Opus 18. Cei de la Editura Rao spun pe ultima copertă: O dramă în care Oe reușește să strecoare un filon de umor. Eu nu am găsit pic de umor, ci doar o mare dramă.