Transalpina & Transfăgărăşan

Merg din 1980 pe Transfăgărăşan, adică din anul când taică'miu a devenit posesorul unui frumos autoturism Dacia 1300. Cu mici excepţii an de an am străbătut acest traseu care leagă judeţele Sibiu şi Arges. Mergeam pe Transfăgărăşan încă din vremea când nu era un traseu comercial, când turismului nu i se făcea publicitate, când doar cunoscătorii treceau pe aici. În prezent este o modă în a merge pe Transfăgărăşan. Bem o bere sus la Bâlea, cumpărăm ceva chestii artizanale de la gheretele din zonă, facem poze şi le postăm pe facebook. Sigur, asta fac şi eu în prezent, dar am prins şi vremurile când în partea sibiană a traseului erau pancarte imense cu "Trăiască Tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi Partidul Comunist Român!". Taică'miu avea două aparate de fotografiat, unul Praktika produs în Republica Democrată Germană şi unul Zorki produs în Uniunea Sovietică. Eu am două aparate de fotografiat, unul Nikon produs în Thailanda şi unul Canon produs în China. Pozele făcute cu cele patru aparate seamănă între ele, Transfăgărăşanul rămânând acelaşi. La fel de frumos. Sublim. Vin străinii să-l vadă şi se minunează. O familie de lituanieni fotografiază de zor. E luna iunie şi e încă zăpadă pe alocuri.

Pe Transalpina am mers pentru prima oară în 2013. Am avut alte două tentative în 2010 şi 2011, dar ceaţa şi vremea urâtă nu mi-au permis accesul mai departe de Rânca. În 2013 la Rânca s-a pornit o ploaie cu grindină cât mingea de ping-pong. Aşa din senin. Am crezut că va perfora caroseria autoturismului. Pe urmă vremea s-a potolit, aşa că am ajuns în Pasul Urdele, cea mai înaltă şosea din România. Peisajul nu este la fel de frumos ca pe Transfăgărăşan, însă te cuprinte o stare de măreţie când ajungi în vârf. Munţi de jur împrejur. Câţiva măgari văd maşina şi se îndreptă către ea. Trecem şi pe lângă lacul Oaşa. E o zi obişnuită din mijlocul săptămânii şi e pustiu.

De fapt pustietate am şi căutat. Sunt stresat de aglomeraţia oraşului şi de neamul ăsta românesc ţiganizat. De toţi şoferii imbecili din Bucureşti, şoferi care nu au condus mai departe de pădurea Pustnicu, locul unde fac un grătar stropit cu bere Noroc la 3 litri. Acolo, printre munţi, uiţi de toate necazurile. Sigur, sunt un şofer şi eu, prea leneş pentru a lăsa maşina şi a porni pe jos. Am vorbit prea mult. Doream doar să anunţ că pe pagina de facebook a blogului este un pictorial cu Transalpina & Transfăgărăşan, pictorial realizat cu aparatul de fotografiat Nikon.