vineri, 11 aprilie 2014

Cea mai bună shaorma

Sunt profund indignat de calitatea shaormei din România. După ce că e o mâncare de taximetrişti burtoşi, studenţi în mizerie sau corporatişti inconştienţi, în general un produs consumat de acea pătură a societaţii fără un grad de cultură culinară prea ridicat, mai este şi preparată într-un mod dezgustător de prost de către persoane care nu au nimic în comun cu bucătăria. Ce chef poate avea un tânăr cu vârsta între 18 şi 25 de ani, care stă în căldură într-o bucătărie insalubră, să pregătească sute de shaorme pe zi? Să zicem merci că nu se pişă în standul cu ingrediente.

Nu există cea mai bună shaorma, pentru că peste tot se face treabă de mântuială. Pentru că şi eu, la fel ca toţi românii, fac parte din tagma fomiştilor unsuroşi, mai încerc când şi când câte o shaorma. E adevărat, am consumat vreo cinci în ultimii doi ani, deci nu foarte multe. Din locuri diferite. De fiecare dată am rămas dezamăgit. Am rămas cu regretul de a da banii pe ceva prost.

Întotdeauna în shaorma cartofii prăjiţi sunt cruzi, pentru că preparatorii nu au răbdare să-i prăjească până la final. Ar fi OK cartofii cruzi, dacă ar fi cartofi, dar sunt cartofi la pungă, de fapt o pastă nedesluşită care consumată crudă are un gust oribil. Apoi sunt sosurile dubioase care efectiv năclăiesc întreaga compoziţie. Românul cere de cele mai multe ori "o shaorma cu detoate", adică peste cartofii prăjiţi, carne şi varză se pun castraveţi muraţi, ceapă, roşii, iar apoi se toarnă abundent ketch-up şi maioneză cu usturoi. Sunt unele shaormerii care au sosuri preparate de ei, dar unii iţi toarnă în shaorma ketch-up din tub, de la hypermarket, adică un amidon infect.

Azi, după multă vreme, am încercat iar o shaorma dintr-un loc deschis relativ nou. În premieră absolută a reuşit să mă enerveze lipia. Foarte subţire şi crudă, ca o cocă necoaptă. Sosurile abundente au umezit-o şi au făcut-o foarte rea la gust. Am zis că-mi bag pula în ele de shaorme şi nu mai mănânc în viaţa mea. E produs submediocru.

Cea mai bună shaorma din viaţa mea am mâncat-o la Eufrosin Potecă acasă pe 10 iulie 2005. A preparat-o el în bucătărie cu multă evlavie şi har. După ce am mâncat mi-a turnat două pahare dintr-un PET de Ciucaş. Bere Braşov. Apoi a luat chitara şi a cântat aceleaşi cinci începuturi din unele melodii celebre pe care le ştie şi el, întrebându-mă la fiecare dacă ştiu piesa. Merită să-ţi pregăteşti singur shaorma în propria casă. E mai bună, e mai sănătoasă, are ingrediente de calitate, plus că nu-i îmbogăţeşti pe toţi patronii de shaormerii, care vor câştig, dar nu oferă mare lucru.

28 de comentarii:

  1. una dintre cele 5 piese e link wray- torture?

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu din cinci piese deobicei recunosc doua (Nirvana-Come as you are si Led Zeppelin - Stairway to Heaven). Restul de trei pot fi orice pentru ca nici Eufrosin nu interpreteaza cu o acuitate deosebita.

    Buna piesa asta de care zici. Imi place.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este adevărat că nu sunt un interpret desăvârșit dar remarca ta răutăcioasă cum că repet aceleași cinci începuturi de melodii e nepotrivită total. Știu ceva mai mult de atât inclusiv cântece cap coadă. Nu știam că ești un așa mare expert în cântat la chitară.

      Ștergere
    2. Te-am laudat cu shaorma. Vrei sa citesti numai si numai laude la adresa ta?

      Ștergere
    3. Nu vreau nici un fel de laude. Dacă vrei să comentezi ceva limitează-te la mâncare, subiectul tău forte. Când o să știi să cânți ORICE la chitară mai bine ca mine o să fiu de acord cu criticile tale.

      Ștergere
    4. Deci nu consideri pertinente comentarile mele referitoare la carti sau calatorii de pe acest blog? Insinuezi ca ma pricep doar la mancare?

      Ștergere
    5. Te pricepi cel mai bine la electrotehnică dar încă nu ți-ai dat seama.

      Ștergere
  3. Incearca Edessa din Colentina....si mai vb dupa ;-)

    RăspundețiȘtergere
  4. Am mancat si eu, asta vara, una, la Craiova, pentru prima data. Desi era foarte mare, nu m-am saturat deloc. Mi-am intrebat verii(niste namile de oameni) daca s-au saturat si cica "da". Si le-am zis "ba, voi mintit ca eu nu ma saturai, ba din contra, mi se facu mai foame" da' aia se tineau tari pe pozitii. Si-n timp ce mergeam spre casa cu masina ma gandeam ca aia s-or fi invatat cu mancarea de plastic fiindca nu au ferme, ca mine.
    Iar faptul ca nu m-am saturat l-am pus pe seama lipiei aleia, o foita de clatita acolo... practic am mancat doar continutul.

    Mi s-a luat pe viata de shaorma cumparata. Bine ca spusasi ca ti-a facut Eufrosin; caut reteta si imi fac si eu una, sa vedem cum arata una sanatoasa.

    RăspundețiȘtergere
  5. Pai nu ai ce reteta sa cauti. Te duci la Cora si cumperi lipii libaneze, apoi umpli cu ce-ti place tie. Carne de vita/oaie/pui, cartofi prajiti, salata de varza, castraveti murati in otet si faci un sos de usturoi in casa, cu smanatana si catei de usturoi zdrobiti sau maioneza in loc de smantana.
    Unora le place cu ardei iute, dar eu nu pot manca iute ca ma doare stomacul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Shaorma,meniuri,catering,livrare la domiciliu sector 4. si popesti leordeni .www.bereketkebap.ro

      Ștergere
  6. Domnule Gabriel, "iubitor de semipreparate Lidl" sa inteleg ca nu iti place saorma... cel mai sanatos produs fast food ?
    Saorma poate sa fie cu orice... iti place tie, este vorba de prezentare. Eu am mancat la Dines o saorma buna cu humus, carne de curcan si castraveti murati si.... atat. Daca nu iti place saorma poti incerca oricand o tortilla.

    Un iubitor de saorma.

    RăspundețiȘtergere
  7. Daniel, imi place shaorma, doar ca vreau sa fie preparata bine, nu in bataie de joc. Am mancat si la Dines. Scumpi si la fel de prosti ca altii mai ieftini. Cu humus nu am incercat, doar traditionala cu carne de pui si cartofi prajiti. De fapt am inteles ca nu au ce cauta in shaorma cartofii prajiti si ca este o inventie pentru noi sau alte tari ca noi, unde s-a importat acest obicei al mancatului de shaorma.

    RăspundețiȘtergere
  8. O.M. iti mai amintesti shaorma Shaquille de la Mat Sports? Cred ca e cea mai buna shaorma pe care am mancat-o in Bucuresti.Totusi, cea mai buna shaorma pe care am mancat-o vreodata a fost intr-un restaurant arabesc din Yaffo.Cu humus si fara cartofi prajiti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exceptionala shaorma de la Mat Sports Pub. Exceptionala si pizza de acolo. Nu inteleg de ce s-a inchis un asemenea local. In prezent nu cred sa mai existe astfel de localuri in Bucuresti, ori poate eram eu placut impresionat privind cu ochii tanarului de atunci?
      Incerc sa-mi dau seama ce forumist de pe fanclub esti. Am mancat cu foarte multi forumisti acolo :)

      Ștergere
    2. Ce drac e ala, humus? Eu am invatat ca e pamant :))

      Ștergere
    3. Humus-ul e inventat de homosexuali (Humus Sapiens), evident. De arabii homosexuali. Cine mănâncă face SIDA!

      Ștergere
    4. Huma e pamant, humusul e altceva si e comestibil! Oricum mi-a placut articolul mai ales faza cu " sa-mi bag pula in ele de shaorme"! Very funny...

      Ștergere
  9. Nu am mâncat niciodată shaorma; din cauză că am barbă. Evit toate preparatele din care se scurge ceva.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Deci nu mănanci nici o mâncare cu sos iar de ciorbe și supe nici nu poate fi vorba. De asemenea nu bei nimic pentru că exista imensul risc să-ți uzi prețioasa barbă.

      Ștergere
    2. Eufrosin, poate că o să inventez un personaj care să stea de vorbă cu tine. Probabil o să-l cheme Ayadaragalama.

      Ștergere
  10. Babilonul e mort. Și noi suntem morți. Dar cât trăiam am mâncat cel puțin o șaorma.

    RăspundețiȘtergere
  11. O ciorbă este un lichid care conține solide, în timp ce o șaormă este exact invers. Când mănânc ciorba cu lingura, nu-mi pun problema că s-ar putea să-mi pătez barba, pentru că nu am Parkinson. La fel, țuica din pahar se scurge controlat în cavitatea bucală. Dar în șaormă, hamburgeri și alte sandvișuri lichidele au comportament imprevizibil și haotic.

    RăspundețiȘtergere
  12. Moshule, iete ce vorbesc miticii despre shaorme. :D

    http://www.arhiblog.ro/mercurial-bucuresti-pretul-saormei/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper ca ai dat link la ce am scris eu despre shaorma pe blogul lui Arhi.

      Ștergere
  13. cea mai buna shaorma ever am mancat la SPARTAN....au niste sosuri super sincer!!!!

    RăspundețiȘtergere