marți, 13 ianuarie 2015

Teama de avion

"La fiecare decolare și aterizare, când avionul se inclina prea mult pe o parte, mă rugam să ne prăbușim. Momentul acela, gândul că am putea muri neajutorați, tutun uman făcut bucăți și amestecat în fuselaj, îmi vindecă insomnia ca o narcolepsie. Mă rugam pentru efectul de forfecare provocat de vânt. Mă rugam pentru pelicani aspirați în turbine și nituri slăbite și gheață pe aripi. La decolare, când avionul rula pe pistă și flapsurile se ridicau, când scaunele erau în poziție verticală, măsuțele strânse și toate bagajele de mână așezate în compartimentul de deasupra capului, când capătul pistei se apropia de noi, cei care stinsesem toate țigările, mă rugam să ne prăbușim."

De fiecare dată când zbor cu avionul mă gândesc la acest pasaj din romanul lui Chuck Palahniuk, Fight Club. Mor de frică, acolo așezat înghesuit pe scaun și mă gândesc că s-ar putea întâmpla ceea ce-și dorea atât de mult eroul cărții. Frica de fapt începe cu o săptămână înainte de zbor, când acasă, aflat în fața computerului, citesc despre marile dezastre aviatice din istoria omenirii. Sunt statistici exacte despre avioane prăbușite, despre morți, poze cu avioanele care s-au ciocnit de pământ, împrăștiindu-se pe kilometri întregi. Citesc despre un avion căzut în Africa din cauza unui crocodil viu transportat la bord, care a ieșit din cușcă, stârnind panică printre pasageri tocmai în momentul aterizării. Citesc despre cabine depresurizate și despre oameni înghețați instantaneu în avion, iar apoi despre interceptarea avionului de către nave militare și doborârea lui într-o zonă sigură. Se specifică că pasagerii nu au simțit nicio durere și au murit instantaneu. Apoi citesc despre aterizări forțate, despre atacuri teroriste în avion, despre turbulențe. Iar la final termin cu blogurile oamenilor care au frică de avion ori cu cei care nu au frică însă dau sfaturi celor care au frică.

Zbor deasupra Europei de Est, peste fosta Uniune Sovietică. Este noapte și stau la geam. În spatele meu, tot la geam o aud pe nevastă'mea cum sforăie. Mă întorc și câteva clipe îi privesc figura senină, lipsită de orice grijă. Zburăm cu un avion cu elice, Bombardier Q400. Îmi întorc imediat privirea la geam și încerc să deslușesc elicele prin întunericul nopții. Oare se mai invârt? Avionul trepidează la cel mai mic curent de aer. La un moment dat se sting luminile. Am impresia că motoarele se aud altfel. Îmi închipui că avionul nu mai are suficientă putere ca să zboare și dintr-un moment în altul se va prăbuși. Caut din ochi o stewardeză. M-am învățat să mă uit la expresia de pe chipul lor și dacă sunt liniștite, stau și eu mai liniștit. Nu e nimeni prin preajmă, dar la un moment dat iese căpitanul. Îmi zic că e de rău, însă omul doar merge să facă pipi.

Zbor cu căpitanul Paulică Gheorghe. Numele lui îmi aduce liniște. E român de-al nostru, iar românii sunt extraordinari piloți. La aterizare nu simți nimic, parcă pune avionul cu mâna pe pistă. Lumea aplaudă ca în filme. Este noapte. Mă uit pe geam și văd miliarde de luminițe. Căpitanul Paulică Gheorghe anunță că ne aflăm deasupra Romei. Am citit mai demult Quo Vadis. Nero dă foc Romei și apoi privește incendiul cu încântare de pe o colină, căutând inspirația pentru a scrie o poezie. Priveliștea de acum o întrece pe cea a incendiului și totuși, dacă avionul își pierde motoarele? Ce se întâmplă când cazi de la 10 kilometri altitudine?

Umblu prin duty-free-uri cu inima în gât de atâta spaimă. Am trecut de controlul vamal și mai durează puțin până pun piciorul în avion. Mă plimb cu broboane reci de sudoare pe frunte printre piramidele făcute din sticle de Grey Goose, printre maldăre de parfumuri Clive Christian No. 1, printre tone de ciocolată Toblerone, printre oameni de afaceri îmbrăcați impecabil, ori printre femei arabe cărora li se văd doar ochii. Apoi începe îmbarcarea.

You wake up at Heathrow, Barajas, Sheremetyevo International Airport. You wake up at Vantaa, Arlanda, El Prat. Yugoslavia, Cehoslovacia, West Germany. Lose an hour, gain an hour. This is your life, and it's ending one minute at a time. You wake up at Henri Coandă International Airport. If you wake up at a different time, in a different place, could you wake up as a different person?

Ne pregătim să decolăm din Madrid. În fața mea un om tremură de frică și spune că se dă jos din avion și se întoarce în România cu autocarul. O anunță pe stewardesă, iar aceasta îl pune pe locurile din față, îi administrează un calmant și îi spune că totul va fi bine. Omul intră în panică rău și spune că vrea să coboare, ceea ce și face până la urmă. Îmi încolțește un gând. Dacă avionul se va prăbuși, iar omul ăsta e cumva un ales de-al lui Dumnezeu și doar el va scăpa?

La fiecare zbor mă tem în timpul decolării că motoarele nu au suficientă putere pentru a duce avionul la înălțime, în timpul zborului mă tem de o defecțiune tehnică, iar la aterizare mă tem de o eroare de pilotaj. Iar de fiecare data când ajung la sol îmi spun că nu mă mai sui vreodată în avion.

6 comentarii:

  1. E pe bune sau fictiune? Eu prefer sa nu ma gandesc la toate astea.

    RăspundețiȘtergere
  2. Eufrosin În Picaj14 ianuarie 2015, 09:49

    Treaba asta cu frica de zbor, de mers la WC, de mers cu ricșa, etc. e cam aiurea. Mai periculos este să faci un duș, să aluneci în cadă, să-ți rupi șira spinării și să rămâi paralizat pe viață. Din momentul în care te dai jos din pat te pândesc un milion de pericole care de care mai neștiute. Dacă trăiești cu frica de moarte, de imprevizibil non-stop mai bine nu mai ieși din casă. Până la urmă toți murim iar moartea în avion cred că este de preferat unei morți cauzate de căderea unor țurțuri de pe un acoperiș prea abrupt spre exemplu.

    RăspundețiȘtergere
  3. No, și? ai scăpat. Viața merge înainte.

    RăspundețiȘtergere
  4. SALUT te intereseaza un schimb de link? Te astept cu un mesaj aici: http://djdanymx.blogspot.ro/search/label/Servicii CU RESPECT DJ DANY MX

    RăspundețiȘtergere