miercuri, 2 martie 2016

Învățăturile doamnei Ștefănescu

Aseară la orele 21 în parcarea de la Lidl, cartier Sălaj, un autotren (tir cum îi spunem noi în popor) încerca să intre la poarta pentru descărcarea mărfurilor. Nu e ușor lucru să mânuiești un autotren în marșalier, însă cu toată priceperea șoferului, manevra nu putea fi executată din pricina unui client care își lăsase mașina mică într-un loc nepermis. Noi, românii, așa avem tendința. Parcăm oriunde (de multe ori am văzut tramvaiul 55 făcând dreapta la Hala Traian înspre Calea Călărașilor neputând trece de mașina parcată pe colț și blocând tot traficul din cauza unui șofer dobitoc) și mai ales, cu mare plăcere, pe locurile destinate familiei și handicapaților. Sunt hypermarketuri care au locuri de parcare special pentru gravide. Nevasta a fost de două ori gravidă și rareori găseam aceste locuri libere. Erau ocupate de taximetriști. Locurile cu sigla de handicap sunt mereu ocupate de persoane ok. Întrebate de ce parchează la handicap, ele replică: "Dar de unde știi domne? Poate am handicap mintal.". Da, categoric au handicap mintal și sindrom de dobitocenie. Este în genele noastre acest lucru și trebuie să treacă mulți ani până să ne civilizam.

Într-un final a venit clientul care blocase intrarea autotrenului și a eliberat calea. Bietul șofer a început manevra de parcare cu spatele în unghi de 90 de grade. Mulți nu o fac nici cu o mașină mică. Cu un tir ia ceva timp. Un alt client a iesit cu mașina din parcare și a început să dea claxoane și flash-uri tir-ului (care îi bloca ieșirea din parcare) după care chiar a deschis ușa, a coborât și a început să gesticuleze: "Dar de ce nu faceți aprovizionarea în pula mea după terminarea programului?". Genul ăla de pseudo-șmecheraș. Sălaj e aproape de Ferentari, nu? Cu un Passat model 1993.

În capitalism ne deranjează că se face aprovizionarea în timpul programului. În comunism fugeam în miez de ziuă după mașina cu produse și făceam cozi în jurul ei și nici nu știam ce bagă.

În ianuarie 1990, la începutul trimestrului II, un elev a întrebat-o pe doamna dirigintă Ștefănescu, care era și profesoară de limba rusă, ce e aia democrație. Răspunsul profesoarei a fost: "Democrația e să facă fiecare ce vrea cu condiția să nu-l deranjeze pe cel de lângă el.".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu