În care se povestește cum am petrecut aproape doi ani de zile in Germania. And then some!

de Ciuc

BUCUREȘTI, februarie 2018. La 28 februarie se încheie pentru mine o eră. Germania, cel puțin pentru o perioadă, iese din viața mea.
În iunie 2015 plecam cu mașina ticsită către Darmstadt, un oraș din Hesse, cam la 25-30 de kilometri sud de Frankfurt, cu speranțele pe care le au toți românii care “fug” din România. În mare, pentru o viață mai bună.




Pe 28 februarie 2017 părăseam Darmstadtul și reveneam în țară. Aveam să ma angajez la o companie franceză pe un proiect cu o divizie din München. Germania revenea în viața mea și aveam să mai petrec încă 5 săptămâni în capitala Bavariei și încă 10 luni să mai lucrez cu nemții.
Unele probleme și o oportunitate ivită out of the blue m-au făcut să plec din această companie. Ca o coincidență, pe 28 februarie este ultima zi.

De ce Germania? Nimeni dintre prietenii mei nu s-a mirat când le-am zis că voi “emigra” în Germania. Îmi făcusem vacanțe acolo, inclusiv un road trip. Berlinul era și este orașul meu preferat al tuturor timpurilor, iar zgârie norii din Frankfurt mi-au plăcut dintotdeauna.
M-au atras organizarea nemțească curățenia, ordinea și cam toate lucrurile pe care le percepi ca turist și pe care le vei aminti în povești care încep cu “în Germania”. Cum îi spunea Matko în Pisica albă, pisica neagră fiului său Zare, vorbind despre un vapor de pe Dunăre pe care pasagerii dansau vals: “numai nemții puteau construi așa ceva”. Există la nivel mondial o fascinație pentru nemți și pentru modul lor de viață, de lucru și pentru realizările lor. Toată lumea își dorește o mașină nemțească, nu? Eu, in afară de o dacie – prima mașină – am avut un Golf 2, un Golf 3 și două BMW-uri. Vrem o bormașină Bosch și sigur visăm la o mașină de spălat Miele.

Într-o miniserie de articole găzduite de celebrul blog Nopți și zile voi povesti cum am văzut eu experiența germană.