Țara autorului : Suedia
Titlul original : Man som hatar kvinnor
Anul publicării : 2005
Ediția în limba română : Editura Trei
Număr de pagini : 677
Nota Nopți și Zile Blog : 4/5
Ediția în limba română : Editura Trei
Număr de pagini : 677
Nota Nopți și Zile Blog : 4/5
Primul volum al trilogiei Millennium, extrem de lăudată, un fel de cel mai tare thriller al tuturor timpurilor. În zilele noastre, epoca vitezei, cititorul cu greu se apucă de o carte ce are aproape 700 de pagini, și unde mai pui că îi mai urmează două volume la fel de groase. Pe celebrul site goodreads părerile sunt împărțite, unii laudă cartea foarte mult, alții o consideră porcărie. În primele 50-70 de pagini am fost și eu tentat să o abandonez, nu mă atrăgea cu nimic, totul părea o poveste plină de implicații politice și corupție la nivel înalt, subiect ce nu mă pasionează. Dar apoi, ușor-ușor, intrăm în miezul problemei și totul devine fascinant. Citești zeci de pagini după zeci de pagini, te atrage povestea, încerci să deslușești misterele, întâlnești personaje pline de carismă. Personajele principale Mikael (ziarist, 42 de ani) și Lisbeth (hacker, 24 de ani), anchetează o dispariție misterioasă petrecută cu peste 30 de ani în urmă, undeva în Suedia rurală. Prin ce se deosebește această carte de un thriller ori o carte polițistă oarecare? Prin felul în care sunt construite cele doua personaje principale și pe relația care se stabilește între ele. Prin scenele de sex care apar la tot pasul fără prea multe introduceri suplimentare. Prin descrierea în mod indirect a unor obiceiuri suedeze, ori a unor părți din Suedia. Prin întregul complot, dibaci inventat de autor.
Mi-a plăcut mult cartea. Nu este un gen pentru inițiații în literatură. E ca și cum ai face integrame și te-ai lăuda cu asta unui expert în rebus. Poate e o lectură pentru adolescenți ori pentru fete nu foarte inteligente. Dar cu toate astea, chiar mi-a plăcut și abia aștept să citesc următoarele două volume.
Volumul doi mi-a placut cel mai mult. Al treilea parca e mult prea tras de par.
RăspundețiȘtergereSi volumele patru si cinci (cele scrise de alt autor, dupa moartea lui Larsson) sunt destul de bune, desi se vede clar ca-s facute la comanda editurii, doar sa mai stoarca niste bani de pe urma succesului trilogiei.
Îmi amintește de povestea aceea celebră. Mai demult, prin zona oborului era un magazin numit Găurica. Un magazin cu de toate, dar profilat pe papetărie. Prin vecinătate locuia o familie cu 2 copii: Tică și Tache. Tatăl lor era ilegalist comunist și avea o minitipografie cu care tipărea (printa) manifeste, ca în Pistruiatul. Într-o zi, având nevoie de tuș, l-a trimis pe Tică să-i cumpere. Altă dată l-a trimis pe Tache. Fiindcă avea mult de tipărit, după un timp a avut iar nevoie de tuș și de data asta au mers amândoi copiii, dar între timp începuse războiul și odată cu el lipsurile, așa că nu au găsit tuș. Curând, Siguranța și-a intrat în rol. Mergând pe urma manifestelor au ajuns și la magazinul Găurica unde au anchetat-o pe vânzătoare. Femeia era o unguroaică din Băilești (!), Tereza o chema. Iată declarația ei: "Când fu Tache, nu fu Tică, când fu Tică nu fu Tache; când fu Tache și fu Tică nu fu tuș la Găurică".
RăspundețiȘtergereCam așa și cu trilogia Millenium.