Borseta de pe Transfăgărășan. Vin neo zeelandez la ferma vacilor.

La noi în familie există o tradiție începută în anul 1980. Cel puțin o dată pe an trebuie să mergem pe Transfăgărășan. Încercăm să o respectăm și să o transmitem copiilor, cărora le explic că Transfăgărășanul a fost construit de Tovarășul Nicolae Ceaușescu. De la Vidraru până la Capra, nevasta le ține copiilor o lecție de istorie, vorbindu-le despre regimuri politice și conducători, despre revoluții și dorințele poporului. Iar după Cabana Capra, tragem mașina pe dreapta și coborâm pe iarba verde aproape de pârâu, unde servim sandwichurile pregătite minuțios de mine pe la orele 5 dimineața. Cu  unt, cașcaval și șuncă, toate provenind de la un cunoscut magazin german. Soare, cer albastru cu nori albi pufoși, susurul apei, aer curat, liniște, mijlocul naturii. Ne plimbăm o vreme, încercăm să trecem pârâul pe cealaltă parte, facem poze. Apoi ne continuăm urcușul cu autoturismul către Bâlea Lac, oprind des în punctele de belvedere pentru a trage cadre cu aparatul foto mirrorless.

Într-un astfel de loc observ pe marginea drumului o borsetă. Îi zic nevestei, iar aceasta se uită în ea. Buletin de identitate, permis auto, legitimații, câteva sute de lei, carduri bancare. Un om din Municipiul Cluj-Napoca. Ce să facem? Cum se procedează în astfel de situații? Omul are nume unguresc, nici nu știu să-l pronunț. Să lăsăm acolo borseta? Să o luăm și să-l căutăm pe om? Mai stăm o vreme, dar nu apare nimeni. Îl caut pe om pe facebook, îi dau prietenie, îi dau mesaj să ne întâlnim. Nu răspunde. Punem borseta in portbagaj. Plecăm în drumul nostru, dar verific permanent telefonul.

Bâlea Lac. Vreme frumoasă cum rareori prinzi aici. Peisaj de poveste, dar nu mai e ca acum 10 ani, ce să mai vorbim de acum 30 de ani. De ce? Pentru că în prezent toată lumea știe de Transfăgărășan. Sute de oameni, tarabe, porumb fiert, cârnați afumați, slană, ciocolată de casă, aglomerație. Cum spuneam și în scrierea despre Zakynthos, ne place să fim unici, să fie al nostru tot frumosul. Am găsit, totuși, un spațiu al nostru de unde am tras câteva cadre și am putut admira în liniște lacul și împrejurimile dominate de munți. 

Coborâm în partea sibiană pe serpentinele în ac de păr și ne îndreptăm spre Cârțișoara. Drumul cunoscut spre Sibiu, centura și apoi către Mediaș, unde oprim. Aici dăm peste a 28 a întâlnire a sașilor. Era amenajată o tribună, de unde vorbea un om. Mesajul clar pe care l-am distins din vorbele sale era unul împotriva partidului aflat la putere. Cei prezenți aplaudau frenetic. Apoi au început spectacole cu dans și muzică. Am urmărit câteva reprezentații ale artiștilor prezenți, apoi ne-am plimbat prin oraș și am intrat într-o biserică. Mediaș, deși este o rudă săracă a Sibiului, este un oraș frumos. 

Ne continuăm drumul mai departe și trecem în județul Mureș. Ajungem în localitatea Târnăveni. Have you ever been to Târnăveni? Aici ne iese în cale un magazin Lidl. În seara de dinaintea plecării pregătisem pui cu mirodenii la tigaia de fontă, ca să avem în călătorie, pentru a nu mai cheltui bani prin restaurante. Ne-am gândit să intrăm la Lidl pentru a cumpăra o garnitură pentru carne. Am ales fasole bătută și un borcan de castraveți murați. Iar pentru a ne alinta am cumpărat și un pachet de mezeluri franțuzești extra fine și un vin neo-zeelandez la trei sferturi care a costat 27 de lei. Asta înseamnă capitalismul, să găsesți vin din Noua Zeelanda la un magazin din Târnăveni, unde în urmă cu 30 de ani nu ai fi găsit o pâine. Dar oare sunt mai fericiți oamenii în capitalism? 

Ne-am rezervat cazare la ferma de vaci de lângă orașul Luduș. 150 lei un apartament cu două camere și chicinetă. Între Luduș și satul Chețani se face un drum secundar la stânga pe care mergi cam 700 metri și ajungi la o casă frumoasă și o grădină îngrijită. O pensiune. Se numește La fermă. Asta pentru că în spatele ei se găsesc grajduri cu sute de vaci. O fermă modernă, însă chinuitoare pentru animale. Pentru noi, turiștii, a fost interesant să vedem acest loc și prea puțin ne-am gândit la suferințele bietelor animale. Așa sunt oamenii, netrebnici. După ce am văzut vacile ne-am retras pe lângă pensiune. Loc berechet, amenajat frumos și pentru copii. S-a lăsat seara, am mâncat fasolea bătută cu pui și mezelurile franțuzești. Vinul neo-zeelandez l-am băut pe bancă, afară. Vântul bătea și era un frig plăcut. L-am băut în singurătate, gândindu-mă la probleme universale, ca de pildă iminenta coliziune dintre Galaxia Andromeda și Calea Lactee. Omul care stă tot timpul în oraș printre betoane simte bucurie în suflet când stă afară în natură și îl mai bate și pe el puțin vântul. Dacă mai bea și un vin totul e perfect. 

În timp ce eu îmi beam vinul în liniște, iar copiii se jucau liberi prin zonă, nevasta a căutat din nou prin borseta ce o găsisem pe Transfăgărășan. A găsit locul de muncă al bietului om și mi-am dat seama că pornisem pe o pistă greșită, pe facebook contactasem un alt om cu același nume, dar care semăna uimitor de bine cu poza păgubitului din CI. Am dat din nou un search pe facebook și de data asta ajutat și de locul de muncă am găsit persoana potrivită. I-am dat mesaj, i-am spus să stea liniștit că toate actele lui sunt la mine. M-a sunat după vreo 20 de minute prin intermediul messengerului de facebook și a fost foarte bucuros. Pentru că eram la distanță de 70 km unul de celălalt am stabilit o întâlnire pentru a doua zi dimineața. Iar apoi am mers cu toții la culcare, cu sufletul împăcat. 

Dimineața ne-a pus stăpâna fermei masa. Lapte cald de la vaci, ceai, brânză, salam, cașcaval, ouă ochiuri, zacuscă, unt, gem. Chiar după masă a sosit și omul care și-a pierdut actele, alături de soție. Amândoi n-au mai prididit cu mulțumirile și ne-au oferit cadouri, pe care noi nu am dorit să le primim, pentru că nu facusem un lucru extraordinar. Dar până la urmă oamenii au insistat și ni le-au pus în brațe. Nevestei niște cosmetice, copiilor ciocolate Toblerone, iar mie o palincă ungurească.

Am scăpat și noi de grija borsetei găsite și am plecat în drumul nostru, luându-ne rămas bun de la proprietara fermei de vaci. Spre Turda, apoi pe A3 și pe urmă pe A10 (?!) care ne scoate în Aiud, iar de acolo mai e puțin până la Alba Iulia, unde ne propusesem să vizitam cetatea, pentru că nu am văzut-o de când s-a renovat. Frumoasă, ne-a plăcut. Ne-am plimbat mai bine de două ore prin Alba Carolina. 

Drumul spre casă prin Valea Oltului care este probabil cel mai aglomerat drum din țară, cu obișnuita oprire la Dedulești, unde e o aglomerație mai ceva ca în centrul Bucureștiului. Dar merită. Luăm 11 mici cu pâine și muștar. 39 de lei, lăsăm 40. Și cam asta este excursia. Înapoi spre casă pe A1, de asemenea făcută de Tovarășul Nicolae Ceaușescu. Gata week-end-ul. Înapoi la tovarășii Constantin și Marcelino, șefii mei.