Zakynthos

Am ajuns pe insula Zakynthos în ziua finalei Campionatului Mondial de Fotbal, Franța-Croația. Am urmărit meciul până la scorul 1-1, după care nu am mai rezistat, mi-am pus un prosop de gât și am plecat repede să fac o baie în mare. Am mers la plaja din localitatea Argassi, unde am și dormit 6 nopți, la Villa Georgia, cotată cu 8,7 pe booking. Am stat 60 de minute cu toții în apă și nici nu ne-a mai păsat de finala Campionatului Mondial de Fotbal, care ni s-a părut un eveniment mic comparativ cu bucuria noastră. Apă foarte bună, nisip fin pe jos.

Iar după baie ni s-a făcut foame, afară era deja seară, așa că am mers să luăm cina. De fiecare dată când intrăm la o tavernă în Grecia eu și nevasta spunem că ne vom limita la maxim două feluri de mâncare din care vom mânca toți patru, dar niciodată nu se întâmplă așa și mereu ajungem să comandăm de fapt câte două feluri pentru fiecare, plus 2 halbe de bere mari de căciulă, sucuri pentru copii, iar apoi ne mirăm de ce vine 60-70 euro nota de plată și  întotdeauna numărăm banii rămași și spunem că data viitoare vom fi mai cumpătați, ceea ce nu se va întâmpla.

Am mâncat la vreo 5-6 taverne în Zakynthos, dar nicăieri nu a fost mai bine ca la Peppermint. Mâncăruri preparate de chefi, nu doar banalele gyrosuri ce sunt întâlnite pretutindeni. Servicii ireproșabile cu ospătari școliți și deosebit de atenți, fețe de masă albe, o terasă aflată sub beculețe prinse prin pomi. Ca în filme. Toți ospătarii la cămașă albă se mișcau iute și cu dibăcie, iar pentru deserturi aveau singura ospătar femeie, care m-a surprins prin vestimentație. Pantaloni 3/4 și bustieră care-i scotea în evidență țâțele. Înainte de sosirea comenzii îți aduceau tot felul de gustări, bruschete din partea casei. Totul a fost perfect la acest restaurant, unde am mâncat în două seri: un miel foarte bun, o friptură de vită de 18 euro însoțită de un sos extrem de gustos, nevasta a mâncat o grămadă de scoici, creveți și pești, iar copiii s-au delectat cu mâncăruri mai ușoare, tipice vârstei lor. De dragul ospătăriței cu țâțe frumoase am comandat banana split și torturi de casă. Am mâncat și în alte locuri, dar aici ni s-a părut de top. Cel mai bun restaurant din străinătate în care am mâncat, după Konoba Boka Bay, din Crna Gora. Pe locul 3 se află autoservirea gării din Riga. Dar destul despre restaurante și mâncare.

Miel la cuptor. Dumnezeiesc.

În prima dimineață am zis să mergem la Dafne Beach, pentru că citisem pe un blog că e cea mai mișto plajă din Zakynthos. Frumos, nu am ce zice, dar a fost singura plajă care a avut intrarea în apă cu pietre, ceea ce pentru mine o clasează ca fiind cea mai proastă plajă din Zakynthos. Restul plajelor pe care am fost (vreo 9-10) au avut intrarea în apă fară pietre.

În fiecare dimineață alegeam o altă plajă. Banana Beach, Porto Zoro, Porto Roxa, Gerakas, Keri, Psarou. Apă limpede, nisip fin, valuri, peisaje care îți taie răsuflarea. După trei ore de stat în apă fugeam cu gâtul uscat la prima tavernă și dădeam peste cap două halbe de bere. Fără aglomerație, fără miros de mici, fără să aud pe cineva vorbind în română. După cum se știe, nouă românilor, ne pute când întâlnim alți români în concediu prin țări străine. Tocmai de aceea când auzim despre cineva că e în Thassos, strâmbăm din nas. Acolo merge toată lumea, nu noi, care suntem super speciali. În Zakynthos majoritatea celor întâlniți au fost polonezi sau italieni, însă am văzut chiar și turiști americani și chinezi. Lumea de bun simț peste tot, prietenoși și relaxați, așa cum și trebuie să fim în vacanțe.

Panoramă în drumul spre Daphne Beach.

Când mergi în Zakynthos nu ai voie să ratezi croaziera la Navagio și Blue Caves. 50 euro pentru doi adulți și doi copii, o plimbare pe mare de cam 5 ore dus-întors. Am ales să călătorim cu un vas mic pentru a spori plăcerea. Este un sentiment de nedescris să stai pe prova ambarcațiunii cu toată marea în față. Stropii sărați sar pe tine, senzația de libertate e deplină, întreaga lume parcă a fost făcuta pentru tine. În apa mării l-am văzut pe Dumnezeu care a pogorât asupra mea o liniște ca de începutul lumii. La Navagio apa are culoarea turcoaz, iar stâncile ce mărginesc plaja se termină în cer. Până și copiii mei care nu sunt foarte sensibili la frumusețile naturii au rămas cu gura căscată când am ajuns la Navagio și au spus în cor: "Nu îmi vine să cred!". Pe această plajă se află epava unei nave naufragiată în 1982. Transporta țigări de contrabandă. La întoarcere, stăteam la provă iar picioarele îmi erau udate de valuri. Lângă mine stătea un marocan care bea dintr-o sticlă de Bud. Din când în când îmi arăta câte o plajă virgină printre stâncile de pe țărm și spunea: "Look, brother, it's Paradise!". Vine și copilul meu cel mic și se așează lânga noi. "How old is he?" mă întreabă marocanul, dupa care îl mângâie pe cap și îi spune : "God bless you!". Atmosfera asta mă unge eminamente la suflet. Vântul de după-amiază începe să bată cu putere, iar apa mării ne stropește cu totul, sporind starea de beatitudine în care am căzut cu toții. Peșterile albastre sunt rupte parcă din filmele de la National Geografic. Mă împrietenesc cu aproape toată lumea de pe nava. Ghidul italian care îmi povestește că a fost în Maramureș, tânărul polonez care mă și adaugă pe facebook și îmi spune că îi place foarte mult să bea, afaceristul chinez care și-a permis o vacanță atât de îndepărtată și a cărui nevastă spune că în China nu există Instagram, căpitanul vasului care îmi spune că doi copii are și el. A doua zi mergem să vedem Navagio de sus, de pe stânci. Cea mai reprezentativă imagine a Zakynthosului.

Navagio

Plaja de la Porto Roxa este de asemenea impresionantă. Țărmul este plin de stânci de care valurile mării se lovesc cu putere. În stânci s-au format în timp gropi, iar valurile aruncă apa mării în ele. Așa au luat naștere adevărate piscine naturale, un deliciu pentru turist. De la Porto Roxa ne deplasăm spre centrul insulei către sate pitorești. Dealuri, serpentine, viță de vie, livezi de măslini, Grecia rurală este aparte. Tradiția cere să ne oprim într-un astfel de sat pentru a cumpăra ulei de măsline la bidon de 5 litri.

Piscinele naturale de la Porto Roxa.

Psarou este un sătuc cu ieșire la mare. Lași mașina chiar lângă plajă, mergi 5 metri și intri în apă. Noi și câțiva macedoneni din Skopje pe o suprafață destul de mare. Fericire fără limite și libertate.

Psarou. Ne-am simțit aici ca primii oameni la începuturile lumii.

Simbolul insulei este caretta-caretta, o specie de broască țestoasă. Pe unele plaje am văzut cuiburi cu ouă, protejate cu niște bețe. Broaște pe viu nu am văzut niciunde și nu pot spune dacă există aievea, ori sunt doar un prilej de marketing. În sutele de magazine de pe tot cuprinsul insulei se găsesc magneți, căni, jucării și multe altele cu broasca caretta-caretta. Consumatorismul ne-a amăgit și pe noi, astfel încît am cumpărat două țestoase mari de pluș pentru copii, la 15 euro/bucată, contribuind astfel la bunăstarea locului și desigur la bunăstarea producătorilor, P.R.C.

Cam astea sunt bucuriile Greciei. Mergi cu mașina pe drumuri libere și asculți muzică grecească la radio. Oprești oriunde și chiar lași mașina în orice pădure sau pe orice plajă pentru că este loc pentru toată lumea. Aici nimeni nu îți cere bani de parcare. Stai liniștit pe plajă și în apă, iar copiii aleargă voioși peste tot și nu ți-e teamă că-i vei pierde în mulțime, pentru că aici nu sunt mulțimi. Mănânci chestii grozave la taverne pe malul mării sau sub maslini. Bei bere din halbe înghețate și simți o permanentă fericire interioară. Am străbătut insula de la Sud la Nord și de la Est la Vest. Am fost chiar și la Lidl, unde am făcut cumpărături. Am fost în Laganas cel plin de tineri britanici, am fost în capitala Zante. Ne-am oprit în vărful munților și am privit spre mare, iar din apa mării am privit spre munți și ne-am minunat.

Drumurile noastre prin insulă.

Nu înțelegeam în urmă cu 3 ani cât de frumoasă este Grecia. Nici nu doream să pun piciorul aici. Dar într-un final mi-am dat seama și am corectat greșeala. Am realizat că mersul în Grecia e o stare de spirit, nu o simplă călătorie în concediu. Încerc să propovăduiesc acest lucru. În birou la noi la Institut mă lovesc de ziduri.
- Andra, voi de ce nu mergeți în Grecia?
- A, în Grecia o să merg când o să fiu mai bătrână, când o să am copii. Mie îmi place să vizitez locuri, nu am ce să fac în Grecia.
Supervizorul Marcelino se bagă și el în vorbă: "Grecia e de căcat. O țară de căcat și oameni de căcat. Nu mai îmi spune mie de Grecia".
Oameni și oameni. După cum bine remarca prietenul Yo3: "Oamenii sunt diferiți. Gândește-te, Gabriel, ce ar fi să fim toți la fel? E foarte bine că suntem diferiți."

Cât despre noi, am mai fost și prin alte țări străine, dar cu Grecia avem o relație specială. Deja plănuim să revenim. Iar și iar.

Agios Nikolaos