Haruki Murakami - Kafka pe malul mării

Am recitit această carte după 15 ani, dar pot spune că m-am lenevit mult în privința cititului, luându-mi două luni să o termin. Am început-o în Grecia, în vacanță. Mă trezeam înainte de 7 AM, din obișnuință, și pentru a nu-i deranja pe ceilalți ieșeam în gradină și citeam câte un capitol. La 5 minute de mers pe jos de noi era marea, iar când intram în apă alături de copii le povesteam mai înainte de toate capitolul citit puțin mai devreme, abia apoi ne uitam după pești și ne făceam activitatea obișnuită în apă. Cartea este foarte interesantă și te ține în suspans, copiii erau numai ochi și urechi, iar totul era mai plăcut când povesteam datorită faptului că stăteam în apă și eram lipsiți de griji. Am încetat să le mai povestesc copiilor la momentul în care unuia dintre personajele principale, un băiat în etate de 15 ani, îi este frecat penisul de către o fată cu vreo 5 ani mai în vârstă.

Romanul alternează două povești diferite. În capitolele impare îl avem pe tânărul Kafka Tamura care la 15 ani se hotărăște să fugă de acasă. Pleacă către un oraș îndepărtat cu ceva bani furați de la tatăl său și un rucsac cu minimul necesar. Mama sa îl părăsise la 4 ani, plecând împreună cu celălalt copil, o fată. De atunci nu îi mai văzuse. Kafka Tamura mai are câteodată blackout-uri, iar acum se trezește în acest oraș îndepărtat plin de sânge și nu știe ce se întâmplă cu el. În capitolele pare avem o poveste chiar mai interesantă. Anii '40, Japonia rurală. O tânără învățătoare pleacă cu copiii pe un deal, în căutare de ciuperci. Văd un fel de bombardier pe cer. În vârful dealului copiii cad ca secerați, inerți, nu mai au nicio reacție. Nu se știe de ce. Toți își revin după câteva ore, mai puțin unul, care este preluat de organele secrete. Peste ani și ani, copilul respectiv e un bătrân, înapoiat mintal, dar poate vorbi cu pisicile. Cam astea sunt premisele unuia dintre cele mai lăudate și cunoscute romane ale lui Haruki Murakami.

O poveste agreabilă, deși pe la final o cam dă puțin în SF-urile cu care autorul nipon ne-a obișnuit. N-am citit-o în două luni pentru că e o carte rea. Gândiți-vă că au fost EURO, Jocuri Olimpice, au fost călduri de 45°C la umbră etc. După 15 ani nu îmi aminteam mare lucru din roman, doar că la un moment dat apar Johnnie Walker și Colonelul Sanders. Mi-e cam ciudă, sute de romane citite degeaba, nu mai îmi aduc aminte nimic din ele. Memoria omului este deficitară. Pledez pentru inserarea unui cip de memorie în creier.

În grădina din Grecia, la 5 minute de mers pe jos de mare, îmi începeam ziua cu Haruki Murakami.