La începutul acestui mileniu eram cuprins de frenezia forumurilor de socializare, un concept cu totul nou care îmi oferea posibilitatea de comunicare cu sute de persoane, aflate ca și mine în spatele unui ecran. Prin intermediul magistralei de date am schimbat idei despre domenii foarte variate și am legat numeroase prietenii virtuale. După o vreme am trecut la pasul următor și m-am întâlnit în viața reală cu cei cu care discutasem până atunci doar în online. Mulțumesc lui Dumnezeu, nu am întâlnit persoane dubioase sau periculoase. Ca timp ne aflam la 10 ani și ceva după Revoluție, mintea românilor nu o luase încă razna. De exemplu nu am întâlnit transgenderi sau persoane Queer, pentru că atunci nu se știa de așa ceva. Nu îmi era frică de nimic, mergeam prin case străine, vorbeam cu persoane străine (adică străine în viața reală, vorbisem doar virtual cu ele), mergeam fără probleme în alte orașe pentru a-i întâlni pe cei care până atunci reprezentau doar un nick name. La un moment dat, prin intermediul forumurilor, mi-am făcut o prietenă, în sensul de iubită. Am întrebat-o pe Yahoo Messenger dacă vrea să facă sex cu mine și a fost de acord. I-am spus că mă refeream la sex în viața reală, nu la sex virtual. A încuvințat din nou. Am început o relație. Îmi plăcea de ea. În toamna acelui an i-am cerut mașina lui taică’miu, un autoturism Dacia destul de nou, și am plecat cu iubita mea în străinătate. Ne-am propus să vizităm Ungaria și Slovacia. Am pus banii jumate-jumate pentru această excursie, nu eram foarte bogați, de fapt în acele timpuri nimeni nu era foarte bogat, dar nici nu ne doream bogăție, aveam tinerețea de partea noastră și asta conta. Am avut multe peripeții pe care atunci probabil le-am hiperbolizat prin faptul că eram tineri și neieșiți în lume, cu siguranță la vârsta de acum nu m-ar impresiona neapărat. Pe lângă orașul Košice (un oraș de tristă amintire pentru naționala României la fotbal) am rătăcit drumul și ne-am trezit în mijlocul unei pustii. Am oprit mașina și studiam dezorientați hărțile (pe vremea aceea nici vorbă de gps, aveam hărți pe hârtie) când pe lângă noi a trecut o mașină care a oprit, din ea dându-se jos patru țigani, desprinși parcă din filmele lui Kusturica. Ne-am gândit că vom fi jefuiți de bani, de bunuri, de autoturism. Am îngăimat speriați: “Košice?”, iar unul din țigani a zis ceva pe limba lui și ne-a făcut semn să-l urmăm. Noi în automobilul Dacia al tatălui meu, ei în mașina lor. Am mers o bucată de drum, după care, la o răspântie, mașina lor s-a oprit, iar unul dintre țigani s-a dat jos și ne-a indicat cu mâna că ei de aici o iau într-o parte, iar noi trebuie să o luăm în cealaltă parte, către Košice. Am ajuns unde doream, ni s-a părut un fapt incredibil. Tot prin Slovacia mergeam des la magazinul numit Lidl și am crezut tot timpul că este ceva local. Căutând acum pe chat gpt aflu că în Slovacia Lidl a sosit cu 7 ani mai devreme față de România. În Ungaria am vizitat orașul Debrecen, unde am mers la celebrul restaurant McDonald’s. Acolo aveau o ofertă incredibilă pe care am ales-o amândoi, un burger care se numea McGourmet și pe lângă carne de vită conținea o bucată de cașcaval pane. A fost singura oară în viață când am mâncat acest tip de burger și nu l-am mai întâlnit nici în România sau în altă țară. A fost delicios.
Toate aceste întâmplări de demult mi-au venit în minte zilele trecute când m-am întâlnit inopinat în Librăria Cărturești Carusel cu iubita mea de atunci care m-a îmbrățișat cu putere și m-a pupat franțuzește, adică cu limba în gură. Am povestit câteva minute, cu nostalgie, întâmplări parcă dintr-o altă viață. Ca un tribut al vremurilor trecute m-am gândit să reconstitui acasă, în prezent, burgerul din acea zi de la Debrecen. Am cumpărat ingredientele și m-am apucat de treabă. Am aruncat carnea de vită specială pentru burgeri într-o tigaie de teflon, am tăiat chiflele în jumătați și le-am pus 2-3 minute la încălzit în cuptor, apoi le-am uns cu sos special pentru burgeri, peste care am presărat castraveciori murați în oțet (am citit pe eticheta borcanului de castraveți și am constatat că sunt produși în Vietnam! Serios? Au ajuns vietnamezii să ne dea castraveți murați?) și ceapă roșie tăiată cubulețe, peste care am pus carnea de vită fierbinte. În grăsimea lăsată în tigaie de carnea de vită am prăjit două minute pe fiecare parte cașcavalul pane, pe care l-am adăugat peste carne, după care am pus capacul chiflei. Aveam în față un deliciu culinar, ca deobicei apreciat unanim și aplaudat la scenă deschisă minute bune de mesenii prezenți, în speță eu, nevasta și cei doi fii.
Sigur, am ascultat muzică și am băut în timp ce preparam burgerii. Altfel, fără doar și poate, nu ar fi ieșit nimic. Am început cu un cover extraordinar după CCR, Ike & Tina Turner – Proud Mary. Se spune că Ike o bătea foarte rău pe Tina Turner în timpul mariajului lor. Despre Nina Simone v-am spus în altă scriere că bătea copiii vecinilor. Muzicieni buni, dar totuși caractere urâte. În timp ce ascultam pe Tina Turner, a intrat și Fiul cel Mic în bucătărie, proaspăt sosit de la antrenamentul de basket. A fost fericit văzând ce gătesc, dar a ținut să ceară și o dedicație muzicală. A spus: “Tată, pune-mi și mie Frank Sinatra!”. Gusturi ireproșabile în muzică, formate prin “Programul Eufrosin” care presupune bombardarea copiilor cu muzică de calitate, ținându-i departe de muzica mizerabilă. I-am pus piesa foarte dragă mie, care apare în filmul Joker. That’s life. A fost foarte încântat, mai ales că am văzut împreună pelicula, plăcându-ne mult amândurora. Eu am extins “Programul Eufrosin” și la filme. Am urmărit alături de fiii mei câteva pelicule antologice. Mie mi-a făcut plăcere să le revăd, iar ei au fost pur și simplu uimiți, nevenind să le creadă ce se realiza înainte, cu mult înainte de nașterea lor. Spicuiesc câteva pelicule urmărite împreună cu fiii mei: One Flew Over the Cuckoo's Nest, Forrest Gump, Reservoir Dogs, The Shawshank Redemption, Fight Club, The Green Mile, The Thin Red Line, Kill Bill vol 1 si vol 2, Rear Window.
Nevasta mai îmi spune că nu sunt pentru ei asemenea filme, dar am observat că nu au probleme de înțelegere și au gustat toate aceste opere de artă. Auzindu-ne discutând despre Fight Club, nevasta s-a băgat în seamă, spunând copiilor: "Ăla era nebun, mamă. În mintea lui se bătea cu oamenii într-un subsol, în mintea lui arunca blocurile în aer.". Mi-a plăcut că Fiul cel Mare, i-a spus: "Nu, mamă. El chiar se bătea cu oamenii în subsol și a aruncat blocurile în aer. Dar a făcut asta când credea că e Tyler.". Le-am povestit copiilor și finalul din carte. Povestitorul a ajuns la nebuni.
"...din când în când, cel care îmi aduce tava cu mâncare și medicamentele are un ochi învinețit sau are fruntea umflată de la copci și-mi zice:
- Ne e dor de dumneavoastră, domnule Durden.
Sau cineva cu un nas rupt dă cu mopul pe lângă mine și-mi șoptește:
- Totul se desfășoară conform planului.
Șoptește:
- O să sfărâmăm civilizația ca să putem construi o lume mai bună.
Șoptește:
- Abia așteptăm să vă întoarceți."
În a treia zi de Crăciun am reînnoit abonamentul la Skyshowtime și am avut alături de fiii mei un regal cinematografic. Am început prin a urmări Pulp Fiction, la care amândoi au rămas mască. La final efectiv nu le venea să creadă la ceea ce au asistat. Le-a părut rău după Vincent, au spus că era de treabă, nu merita un asemenea sfârșit. Apoi, după o mică pauză, am urmărit capodopera No country for old men. Nu există țară pentru bătrâni.
Dar în prezent eu și Fiul cel Mic ascultăm Frank Sinatra, moment la care nevasta își face apariția în bucătărie și spune: "Bă, de ce îl ascultați pe ăsta? A fost pedofil.". Dacă despre Ike și Nina Simome știu sigur că erau persoane rele, despre Frank Sinatra nu știu ce să zic, nu avem dovezi că ar fi fost pedofil. Dar despre Michael Jackson avem dovezi? Chiar și fără dovezi, Michael Jackson îmi stârnește repulsie și nu-l ascult niciodată, chiar și la radio când se difuzează o piesă cu el, prefer să schimb postul.
Am destupat o sticlă de Yellowstone, bourbon whiskey. Produs în Statul Kentucky, USA. Din ăsta beau țărănoii (hillbilly cum îi numesc americanii). Cu barbă lungă, cu ciocate și geacă de jeans, de ascultă muzică country sau bluegrass. Beau prin baruri, mai joacă câte un biliard, se mai iau la bătaie. Un whiskey foarte bun, cinstit. După cerințele muzicale ale Fiului cel Mic, am asociat acest Yellowstone de 46,5% tărie cu piese precum Martin Robbins - Big Iron sau Doc Watson - Shady Grove. Știți ce este specific pentru bourbon? Conține porumb, whiskyul scoțian nu conține porumb. Oare cei care nu tolerează berea cu mălai, ar tolera whiskeyul cu porumb?
După ce am mâncat burgerul Gourmet la Mc în Debrecen am pornit pe jos către cazarea noastră, pe care o arvunisem mai devreme și unde lăsasem mașina, un hotel cam ponosit pe afară, dar înăuntru am primit o cameră foarte bună. Prietena mea a tratat cu recepționerul, obținând și o mică reducere. Camera este imensă, cam cât trei camere obişnuite de hotel. Are două paturi decorate cu catifea roşie, două etajere, două fotolii, o canapea, o masă şi multe alte accesorii. S-ar putea amplasa şi o masă de ping-pong. Îmi dau seama că aici era apartamentul de protocol. În anii 60, pe vremea când hotelul era ultra modern, aici veneau nomenclaturiştii şi securiştii maghiari. În acest apartament, veneau marii mahări ai Partidului Comunist din Ungaria. Veneau cu femei, beau vodka rusească şi se distrau. Prin cameră încă mai pluteşte miros de vagin unguresc din acele timpuri. Dar noi suntem departe de acele vremuri. Seară placută în Debrecen, iar noi doi, eu și iubita mea mergem ținându-ne de mână. Suntem tineri și fără griji. Am avut parte de un concediu frumos, iar mâine în zori vom porni înapoi către România. La un moment dat iubita mea se oprește și mă întreabă cu voce scăzută: "Ți-ai dat seama că am mai fost pe aici?". I-am răspuns: "Păi da, mai devreme, când am lăsat mașina", iar ea mi-a răspuns foarte serioasă: "Nu. Am mai fost aici într-o altă viață.". Mi-a dat drumul la mână și a dispărut după colț. Am simțit un fior rece în tot corpul, m-am dus după ea, dar dispăruse cu totul. Am căutat-o minute bune pe străzile din Debrecen, prin hotel și împrejurimi. Când am întrebat la recepția hotelului dacă au văzut-o, recepționerul mi-a spus: „Ați fost mereu singur, domnule.”
| Lidl la 66 km de Bratislava |
| McDonald's Debrecen |
![]() |
| Reconstituirea burgerului de la Debrecen |
![]() |
| whiskey din Kentucky |


Felicitări pentru hamburger și amintirile confuze despre forumuri !!
RăspundețiȘtergereTitina e și ea ocupată.
Deși suntem pe 29 decembrie, încă mai desface din cadourile primite de Crăciun.
Atât de multe au fost.
Urmează, desigur, imensa petrecere de Revelion, de amploarea unui festival mondial.