În fiecare dimineaţă la ora şapte sirena uzinei de la marginea oraşului nostru sună. Mii de muncitori voioşi intră în schimb, iar alţii ies. Totul pare un imens furnicar, deoarece oamenii sunt harnici ca nişte furnici. Printre cei ce îşi încep programul se află şi tatăl meu. El este strungar iscusit la uzină. Câte lucruri minunate n-au ieşit din mâinile lui. El lucrează într-un atelier mare la o maşină numită strung. Lucrează neîntrerupt şi nu oboseşte niciodată. De curând a fost numit erou al muncii socialiste.Dar nici mama nu se lasă mai prejos. Ea lucrează la fabrica de pâine din oraş. Prepară aluatul care apoi este pus în cuptoare imense şi copt. Astfel iese pâinea pe care o ştim cu toţii. Fără munca mamei şi a celorlalte femei de la fabrică, nimeni nu ar mai avea pâine. Eu sunt foarte mândru de părinţii mei şi vreau ca atunci când voi creşte să învăţ o meserie şi să fiu harnic ca ei.
Elevul Becheru Mihai din clasa a III a D termină de citit compunerea despre părinţii lui şi închise caietul. Stăteam toţi trei pe bancă, eu în dreapta lui, iar fata din parc în stânga lui. Amândoi l-am ascultat cu atenţie şi ni s-a părut interesantă compunerea. Elevul Becheru Mihai şi-a băgat conştiincios caietul în ghiozdan pentru a nu-l mai pierde, apoi ne-a salutat şi a plecat. I-am dat un pachet de biscuiţi. Am rămas doar cu fata din parc şi o vreme am stat tăcuţi bucurându-ne de ziua foarte călduroasă de toamnă, o zi atipică pentru luna lui Brumar.
- Hai să-ţi spun o nouă poveste, vrei ? sparse ea tăcerea.
- Sigur că vreau. Te ascult, i-am răspuns.
Începu :
Există, se pare, o femeie sfântă a islamului numită Rabia. Sfânta a răspuns într-o zi la nişte întrebări:
- De unde vii?
- Din cealaltă lume.
- Unde te duci?
- În cealaltă lume.
- Ce faci în lumea aceasta?
- O iau în glumă.
- Şi cum o iei în glumă?
- Mănânc pâinea acestei lumi şi săvârşesc faptele din cealaltă lume.
Un învăţat i-a vorbit sfintei îndelung despre mizeria şi iluziile lumii acesteia. Ea a răspuns:
- Ce mult trebuie s-o îndrăgeşti, ca să vorbeşti atâta despre ea!
Fata din parc şi-a terminat povestea şi m-a privit ca întotdeauna zâmbitoare, cu ochii ei mari. Am reflectat la povestea ei ce-mi păru încâlcită. Am întrebat-o:
- Şi tu iei în glumă lumea asta ?
- Sigur că o iau, din moment ce lumea asta e o minciună.
- Păi şi dacă e lumea cealaltă o minciună ?
- Păi pentru tine lumea cealaltă este minciuna şi lumea asta în care trăieşti este adevărată.
Am mai stat puţin împreună pe bancă bucurându-ne de ultimele raze de soare, după care mi-a spus că trebuie să plece. Eu am rămas pe bancă privind-o cum se îndreaptă spre partea de nord a parcului până ce mi-a dispărut din orizont. Mi se făcuse foame, dar îi dădusem pachetul de biscuiţi elevului Becheru Mihai din clasa a III a D, ca o răsplată pentru frumoasa lui compunere.
time traveler, sa-ncremenesc. becheru vine direct din 1982
RăspundețiȘtergereasta inseamna ca e nascut in 1973. parca e si un roman al unui autor japonez cu 1973 care apare in titlu.
RăspundețiȘtergereDe cacat compunerea.
RăspundețiȘtergeree totusi ceva ce nu inteleg, pe elevul din clasa a III trebuie sa-l cunosti de mult pt ca el a primit relativ usor biscuiti recompensa, fata din parc nu se alege cu nimic si cu toate acestea ti-a spus atatea povesti...
RăspundețiȘtergereinteresanta combinatie de perfect normal si profund spiritual...
povestile fetei din parc sunt nepretuite. bineinteles, ea se bucura de intreaga mea apreciere si-i este destul.
RăspundețiȘtergereLa multi ani pentru Becheru!
RăspundețiȘtergerep.s. ...dai si tu o bere?!
la multi ani bechere!
RăspundețiȘtergererodica nu e fata din parc?
bhuttu e foarte critic chiar si atunci cand ji sung inscrie in minuta 90?
uite, bechere, nu mai stiu cum se face hyperlink da te descurci tu:
http://www.timeoutbucuresti.ro/restaurante/6348/7694849/13-cele-mai-bune-restaurante.html?p=1
si desigur p=2, p=3 etc
La multi ani, la multi ani, la multi ani !
RăspundețiȘtergereradu, acesta este un superblog, nu un site de dating. deci mai putin conteaza cine e rodica.
totusi o putem invita la orasul interzis data viitoare.