miercuri, 24 august 2011

Ciuperci pleurotus cu muşchi de porc la tigaie. Şi un vin fin.

Avem o colegă nouă, venită tocmai din Republica Populară Chineză. O cheamă Ming, la fel ca celebra dinastie. Atât eu cât şi Sebi ne-am împrietenit cu ea şi mâncăm de prânz împreună, în bucătăria corporaţiei, bineînţeles. Într-una din zile eu aveam orez basmati cu sos de soia, iar Ming, văzând că orezul e negru (de la soia bineînţeles)a spus : "Nu prea ţi-a ieşit."

Oricum un chinez nu poate cunoşte fineţea orezului indian basmati, aşa că nu am dat prea multă atenţie criticii ei. Totuşi m-a deranjat replica lui Sebi: "De parcă ar fi făcut el ce e în farfuria aia.". Sebi nu ştie că eu pot găti cel puţin 50 de feluri de mâncare diferite. Iată unul dintre ele:

1 kg de ciuperci pleurotus se spală, se curăţă de codiţe şi se trag în tigaia cu puţin ulei, presărând pe ele oregano. Se pun apoi într-un vas acoperit. Tăiem în bucăţele mici 500 grame de muşchi de porc şi îl rumenim la tigaie alături de un ardei roşu, o ceapă roşie, rozmarin şi sos de soia. Apoi amestecăm ciupercile cu carnea şi mai ţinem 5 minute la cuptor. Scoatem şi mai turnăm un pic de sos de soia.







Se serveşte în compania unui vin roşu, sec. Dacă avem ceva cu o poveste pe sticlă, aşa cum am avut eu, este excelent.





17 comentarii:

  1. http://i.imgur.com/4DbQ7.gif

    RăspundețiȘtergere
  2. http://www.youtube.com/watch?v=aLZl6R7JGCc

    RăspundețiȘtergere
  3. mult mananci!
    te rog sa nu mai postezi picturile direct in articol. tii minte aceasta regula simpla? fa-le atasamente, caci mi se incarca greu pagina!

    RăspundețiȘtergere
  4. dar si tu pe blogul tau postezi tot direct in articol. mie nu mi se incarca deloc greu, nu stiu de ce la tine se incarca greu.

    RăspundețiȘtergere
  5. gabriel, cat costa vinu ala ?

    RăspundețiȘtergere
  6. eu pun pozele mici, nu ditamai portiile. cred ca se poate alege formatul pozei. o sa vad cand voi face viitoarea postare, poate azi.

    RăspundețiȘtergere
  7. nu stiu ce cautati voi pe blogspot. s-a inventat wordpress :D

    RăspundețiȘtergere
  8. translate by google17 decembrie 2014 la 14:30

    gabriel, te-am vedea un specialist vin mare. Ce părere ai despre cuvee Überland din Recas pentru Xmas ?

    RăspundețiȘtergere
  9. gabriel... nicio opinie despre cuvee uberland?

    RăspundețiȘtergere
  10. Nu ma pot pronunta. Nu am baut niciodata un vin mai scump de 50 de lei.

    RăspundețiȘtergere
  11. pai 10 leva cat faceau in 2011? vreo 13 milioane vechi, daca nu ma insel. 1300 lei.

    imi arde gatlejul sa beau un uberland sactamana viitoare. 100 de lei aproximativ. dar cum zice mos stefan jr? doar o data-n an îi craciunul. parca asa.

    RăspundețiȘtergere
  12. am un vin din 1996 primit de la fostii mari forumisti hades, decret si monk. cu ocazia aniversarii a 25 de primaveri. inca nu l-am baut. poate ca s-a stricat. nu stiu. dar il mai tin.

    RăspundețiȘtergere
  13. te cam joci cu cuvintele, parca ai fi scriitor. mari forumisti au fost maxim vreo zece- afexu, ghionoiu, ciuhandru, kanti, eye, colegul, mihaita the offender si altul nu imi mai vine in minte. nici macar eu nu m-as include in aceasta categorie.

    RăspundețiȘtergere
  14. Hampu The Great, manelesux, svengali.

    RăspundețiȘtergere
  15. i got it/ i feel good. sticla nr 28 de mii nu stiu cat din totalul de 4o,ooo. unele din ele au ajuns in restaurantele lui gordon ramsay, zice-se. acum un an am consumat 1 sticla de solo quinta. nu am papilele unui degustator de vinuri, nu simt tonurile alea de piele, de fum, de pruna uscata etc (nu te amuza descrierile astea?), dar categoric a fost un vin exceptional. sunt curios cum mi se va parea acest vin rosu mai scump de cateva ori decat vinurile pe care le beau de regula. sper sa yey si matale sticla numarul 20867 (totalul postarilor matale pe fc, pe moco pesemne ai mai multe decat sticle de uberland a scos recasul in anul 2011) si peste cateva zile sa ceocnim de la mare dixtanta un paharel! noroc!

    RăspundețiȘtergere
  16. eu am simtit nuante de cafea intr-un vin chilian. si culmea, eu nu beau cafea. sunt foarte amuzante aceste descrieri.

    RăspundețiȘtergere