marți, 13 septembrie 2011

Natsume Soseki - Eu, motanul


Despre Natsume Soseki se pomenește pe ultima copertă a uneia dintre cărțile lui Yasushi Inoue, numele său fiind alăturat lui Haruki Murkami, în dorința de a evidenția capetele de interval ale scriitorilor moderni japonezi de mare talent. Se pare că Soseki este considerat de critici cel mai bun scriitor al epocii Meiji, afirmându-se undeva pe la începutul secolului trecut.

Eu, motanul este un roman în care umorul abundă, dar este însoțit de accente filozofice, meditative și melancolice. Un motan care trăiește în casa unui profesor de limba engleză din Tokyo (cu siguranță profesorul este un alter-ego al autorului) observă oamenii din jurul său și le comentează comportamentul sau obiceiurile. Umorul japonez este desăvârșit și pentru mine întrece cu mult umorul altor popoare, chiar și pe al englezilor despre care se spune că au un umor sănătos. Cartea este una grozavă și te face să-ți dorești să nu se mai termine, într-atât cititorul se obișnuieste și îndrăgește personajele.

Bietul Natsume Soseki se pare că a murit destul de tânăr, din cauza unei boli de stomac, boala de stomac fiind îndelung comentată și în cartea de față. Mi-ar plăcea să găsesc romanul Kokoro de la acest autor, despre care unii vorbesc că e cel mai bun roman japonez al tuturor timpurilor.

9 comentarii:

  1. Avem lecturi comune, pare-se. Am gustat din plin umorul lui Soseki si climatul japonez de inceput de secol. Ceea ce regret insa este ca nu se fac traduceri din literatura coreeana asa cum se intampla in cazul celei nipone. Orisicat, sa ne multumim si asa.

    RăspundețiȘtergere
  2. Avem lecturi comune, pare-se. Am gustat din plin umorul lui Soseki si atmosfera inceputului de secol descris. Ceea ce i s-a reprosat autorului a fost, din ce am citit, ca a lungit cumva romanul, la cererea editorilor. Pe mine una insa, nu m-a deranjat deloc:D. Pana si sfarsitul motanului- cum altfel decat tragic, happy endul fiind exclus din literatura cu pretentii- a fost de un comic bahic.

    RăspundețiȘtergere
  3. "Umorul japonez este desăvârșit și pentru mine întrece cu mult umorul altor popoare, chiar și pe al englezilor despre care se spune că au un umor sănătos."

    Nu ştiu ce să zic, decât că tu însuţi ai un umor sănătos.

    RăspundețiȘtergere
  4. iata cum traduce ggl inceputul romanului koko.ro:


    Intotdeauna mi-am numit Sensei, şi aşa voi face în aceste pagini, mai degrabă decât dezvăluie numele său. Nu este faptul că doresc să-l ferească de control publice, pur şi simplu, că se simte mai natural. "Sensei" izvoare la buzele mele ori de câte ori mă chema amintiri de acest om, şi scriu despre el acum, cu aceeaşi reverenţă şi respect. Aceasta s-ar simţi, de asemenea, greşit să se utilizeze unele iniţiale convenţionale pentru a înlocui numele său şi, prin urmare, l-distanta.

    RăspundețiȘtergere
  5. @ Anonim (cel cu primele 2 comentarii. esti child sau cine?): pai din cate am inteles nu e lungit romanul, ci sunt aparitii episodice dintr-o revista literara adunate intr-o singura carte, poate cu unele imbunatatiri.
    Da, trist finalul. Chiar mi-a parut rau.
    N-am auzit de niciun autor corean.

    @ Radu: chiar pare interesant, in pofida traducerii execrabile realizate de google.

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu, nu-s child. Am reverificat, l-a lungit la cerere. Nu-i bai!

    RăspundețiȘtergere
  7. eu sunt child, am citit si eu cartea cu motanul, ca intotdeauna m-am revoltat ca a murit personajul principal :)

    http://child-of-the-night.ro/2010/11/09/so-much-for-my-happy-ending/

    RăspundețiȘtergere