Întâmplările Mayei şi ale celorlalte personaje în vremuri contemporane (episod I - Povestea lui Eufrosin)

Zăpada i se scurgea de pe bocanci formând mici pârâiaşe pe gresia proaspăt curăţată. Se aşeză la una dintre mesele lipite de mantinela patinoarului aflat la ultimul etaj din Liberty Center, având în faţă o tavă plină cu o specialitate chinezească, orez şi o sticlă de Coca Cola la jumate. Poate pentru că era o seară oarecare din săptămână şi cum afară ningea viscolit, mallul era aproape pustiu. Nici pe gheaţa patinuarului nu era nimeni. Nu-i era neapărat foame, dar comandase pentru a sta liniştit pe acel scaun, într-un loc unde putea să-şi pună gândurile în ordine. Ochii îi căzură pe trenuleţul de la capătul culoarului unde se aflau restaurantele. Era format dintr-o locomotivă şi două vagoane care se puteau mişca pe o şină în cerc. Deobicei plimba copiii, dar acum staţiona, nefiind niciun copil prin preajmă. Lângă trenuleţ era o fată tânără, responsabila care încasa banii de la clienţi sau oprea şi pornea întregul angrenaj prin apăsarea unui buton. "Oare ce meserie mai e şi asta? Fata asta nu s-o plictisi?", se întrebă în gând. Într'adevăr părea destul de plictisită, uitându-se în gol şi probabil făcea acest lucru de ore întregi. Cu siguranţă o muncă care te înnebuneşte încetul cu încetul, distrugându-ţi psihicul, lent dar sigur.

Luă o gură din specialitatea chinezească preparată din legume la abur şi bucăţele din carne de porc, apoi îşi aminti de toate câte se întâmplaseră în acea zi. Ziua în care fusese concediat pentru o greşală minoră, pentru care nici măcar nu era el în totalitate răspunzător. Lucra de mai bine de cinci ani la o instituţie în centrul oraşului, aflată într-un bloc impunător de sticlă. Genul de serviciu la care mergi îmbrăcat la patru ace, îţi desfăşori activitatea într-un mediu plăcut şi modern de la 9 la 17, iar de două ori pe lună iei bani, nu atât încât să duci o viaţă luxoasă, însă una lipsită de griji, cu siguranţă. Genul de serviciu la care te duci cu o infinită scârbă şi o faci numai şi numai pentru bani, genul de serviciu la care stai cu ochii pe ceas şi aştepţi, ca în şcoală, să vină pauza mare, dar aceasta nu vine niciodată. Iar acum, dintr-o dată, în decurs de câteva ore, soarta lui se schimbă. Se trezi aruncat în stradă, iar pe moment nu avea nicio idee despre ce ar putea face. Simţea o adâncă frustrare şi dorea să se răzbune pe cineva sau pe ceva. Să răzbune toate orele petrecute la serviciu, înghesuiala din fiecare zi din mijloacele de transport în comun, claxoanele maşinilor şi toată mizeria de care se simţea înconjurat în ultima vreme. Trebuia să întocmească un plan şi încă unul minuţios, dar realiza că nu se poate descurca de unul singur, mai ales acum, imediat, sub impulsul nervilor de moment. Mai devreme îl sunase pe Eufrosin Potecă, un prieten vechi şi-l chemase pentru o discuţie. Eufrosin Potecă e inginer, el ştie multe. Cu siguranţă îl va sfătui. În momentul în care Eufrosin apăru, deja terminase de mâncat specialitatea chinezească şi se pregătea să bea din sticla de Coca Cola.

Eufrosin, fără să salute, se repezi la sticla de Coca Cola şi îi vărsă întreg conţinutul peste mantinelă, pe gheaţa patinoarului.
- Ţi-am zis doar să nu mai bei porcăria asta, îi spuse Eufrosin punând sticla goală pe tavă.
- Dar de ce o arunci pe patinoar?
- Lasă, că îngheaţă şi o să patineze copiii pe Coca Cola.
Eufrosin avea teoria lui proprie despre Coca Cola, cum că ar fi bună la curăţarea vasului de toaletă de exemplu. Eufrosin Potecă e inginer, el ştie multe.
Aflând despre motivele pentru care prietenul său a fost eliberat din slujbă cât şi despre greşeala comisă de acesta, Eufrosin se miră pentru uşurinţa cu care decizia fusese luată şi începu o poveste despre singura greşeală pe care o comisese el la locul de muncă, cu mult timp în urmă, pe vremea când era doar inginer stagiar. Eufrosin Potecă avea câte o poveste pilduitoare pentru orice situaţie. Eufrosin Potecă e inginer, el ştie multe. Iată povestea sa, spusă lângă mantinela patinoarului din Liberty Center, patinoar pe care un pic de Coca Cola începea să atingă starea solidă.

În 1976, după ce am terminat facultatea, am fost repartizat pentru stagiatură pe un şantier, lângă Râmnicu Vâlcea. Aveam o cameră bună într-un cămin muncitoresc, unde stăteam singur. Condiţii excelente. Am stat un an întreg acolo şi trebuia să ne ocupăm de podurile peste Olt din zonă. În anii ăia s-au construit ori modernizat foarte multe. După o vreme mă ştia toată lumea prin împrejurimi, toţi mă salutau cu "Să trăiţi, tovarăşu inginer!", vânzătoarele la magazin îmi păstrau pâine proaspătă sau şuncă de Praga. Mergeam la Călimăneşti, vorbeam cu toate fetele tinere şi drăguţe care erau în vacanţă. Aveam la dispoziţie opt basculante cu şoferi, iar într-o zi l-am luat pe unu din şoferi şi i-am zis "Hai să mergem până la Obârşia Lotrului.". Am făcut o excursie minunată cu basculanta.

Observând că interlocutorul său cască, Eufrosin se enervă puţin:
- Ce faci? Adormi?
- Da. Mi-e somn. Sunt obosit.
- Mda, toată lumea e obosită în timpurile astea. Şi nu e că nu dormi noaptea, e de la lipsa ionilor negativi din aer.
- Ioni negativi? Ce e aia?
- Ionii negativi sunt vitaminele aerului.
Eufrosin Potecă e inginer, el ştie multe. Povestea continuă:

Într-o zi intram schimbu trei. Am plecat ca deobicei spre şantier şi pe drum m-am întâlnit cu inginerul şef care se grăbea să plece, spunandu-mi pe fugă că mi-a lăsat la baraca o foaie cu tot ceea ce trebuia să fac în noaptea aia. Eu i-am urat noapte bună şi m-am dus spre baracă. Era o seară plăcută de vară, cu câteva ore înainte făcusem sex cu o fată cunoscută în Căciulata, nu aveam nicio grijă. Am aruncat o privire pe ce-mi scrisese inginerul şef şi nici măcar nu era o treabă grea. Trebuia să torn betonul la un pod în apropiere. Am sunat şi am cerut şase cife de beton. Când au venit, am dat instrucţiunile la muncitori şi ei s-au apucat de treabă. I-am supravegheat o vreme, după care fiindu-mi somn am plecat spre o basculantă parcată în apropiere să dorm. Eram cu inima împăcată şi cu sentimentul unei munci bine făcute. Am dormit neîntors până s-a luminat. Când m-am trezit, m-am dat jos din basculantă şi nebănuind nimic m-am îndreptat spre locul lucrării. Acolo era o zarvă de nedescris. Am rămas fără cuvinte aflând ce s-a întâmplat. Tot betonul care fusese turnat era dus pe Olt în jos. De ce? Nu era făcută armătura şi nimeni n-a observat asta. Şi aşa s-au dus şase cife de beton în apa râului. O pierdere colosală. Până la urmă a rezolvat inginerul şef şi nu s-a aflat mai sus. În vremurile alea se putea rezolva orice, nu erau problemele de acum.

Aici Eufrosin îşi încheie povestirea şi se minună încă o dată pentru uşurinţa cu care prietenul său fusese eliberat din serviciu. Îi promise acestuia că-l va ajuta să se răzbune şi că va elabora un plan de atac în următoarele zile. Apoi, după incă patru-cinci minute umplute cu discuţii de complezenţă, pretextând că îl deprimă mallul şi consumatorismul, se ridică de la masă, salută milităreşte şi plecă.

De fapt mallul scotea în evidenţă o epocă post consumatorism. Magazine şi restaurante aproape goale, semn că lumea nu mai avea bani pentru distracţii efemere sau pentru haine de firmă, banii fiind păstraţi pentru chestiunile vitale. Se gândi cu groază la vremurile ce-l vor aştepta, acum, fără serviciu. O porni spre casă plin de gânduri. Afară ningea, iar zăpada era din ce în ce mai mare.