Lucian Dan Teodorovici - Matei Brunul

Acţiunea cărţii este plasată undeva între anii 1950-1960 şi-l are în centru pe Matei Brunul, care în prezent are în jur de 37 de ani şi suferă de o amnezie ciudată. Omul nu-şi aminteşte nimic din ultimii 20 de ani trăiţi, ani în care printre altele a fost deţinut politic. Romanul este construit modern, autorul apelând la un truc foarte des utilizat în ultima vreme, alternând prezentul (perioada în care Brunul este eliberat din închisoare şi se încearcă încadrarea lui în societatea actuală, comunistă) cu trecutul (anii petrecuţi de Brun la interogatorii, prin închisori şi lagăre). Autorul nu se grăbeşte deloc cu spusul poveştii, construind pe îndelete, presărând cu foarte multe detalii, treptat elucidând toate problemele pe care cititorul şi le-ar putea ridica pe parcursul cărţii. Alături de Matei Brunul sunt puse în scenă alte două personaje foarte importante şi cu un impact decisiv asupra personajului principal. Doi securişti, tovarăşul Bojin şi Eliza. Doi securişti pe care nici nu-mi dau seama dacă să-i consider tipici sau atipici, dacă sunt buni sau răi în relaţia pe care o au cu Brunul. 

Lucian Dan Teodorovici este născut în 1975. Acest fapt m-a surprins, pentru că omul descrie cu foarte mare acurateţe o perioadă în care probabil abia se născuseră părinţii săi. Am citit cărţi despre închisorile comuniste scrise de oameni care au fost întemniţaţi în ele, am citit cărţi despre perioada comunistă scrise de oameni care au trăit în acele vremuri. Tocmai de aceea cred că ăsta e marele merit al autorului la acest roman, o documentare minuţioasă şi faptul că oferă atât de multe detalii, de ca şi cum a trăit pe viu totul.

Amnezia Brunului m-a dus cu gândul la romanul meu preferat, "O zi mai lungă decât veacul" al lui Cinghiz Aitmatov, amintindu-mi de mitul mankurtului. Mankurtul prin torturi foarte dure şi aplicate repetat ajungea să aibe creierul spălat, putând fi modelat apoi după voie de către stăpânul său.

Din punctul meu de vedere e un roman valoros, un roman ce merită a fi tradus în multe limbi. Am citit romane infinit mai slabe pe a căror copertă scria "tradus în peste 20 de limbi". Povestea lui Matei Brunul merită să fie universală, să fie citita de toată lumea. Eu chiar l-aş băga la studiu în licee, în programa pentru bacalaureat de limbă şi literatură română. Să citească copiii să vadă ce s-a întâmplat în ţara asta, cum era lumea în urmă cu 60-70 de ani, să se întrebe cine era Lucreţiu Pătrăşcanu sau Nicolae Maromet, să se întrebe cine era Dona Dumitru Siminică (se face o mica referire amuzantă la el).