Aceasta nu este o carte cu vampiri. Este o carte despre tristeţea incomensurabilă a oamenilor în peisajul unei Japonii ieşită şifonată din război. O carte despre tristeţea unei femei şi despre trăirile ei intense, o carte în care personajele izbucnesc foarte des în lacrimi, aşa cum numai japonezii o pot face (cum se poate vedea şi în filmele lor de animaţie când în mod subit şi inexplicabil, pentru noi europenii, eroilor li se umplu ochii cu lacrimi). O carte de mare sensibilitate şi de o profunzime artistică ieşită din comun. Pe copertă scrie că Haruki Murakami s-a format la şcoala profesorului Osamu Dazai, dar bineînţeles acesta este doar un ieftin truc de marketing, cei doi scriitori neavând mare lucru în comun. Osamu Dazai prin stilul şi trăirile sale este mai degrabă apropiat de Kawabata.
O scenă uluitor de frumoasă merită amintită şi în aceste rânduri. Kazuko, personajul principal, îşi aminteşte cum în urmă cu 20 de ani mama sa îi croşetase un fular roz, accesoriu pe care l-a urât din toată inima în acele momente. Ajunsă la maturitate şi regăsind fularul îşi dă seama de scopul culorii roz, acela de a se asorta cu griul cerului de iarnă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu