Kiyoko Murata - Ceaunul

Japonezii au darul de a scrie cărţi despre nimic, fără acţiune, fără fir narativ. Totul e static, timpul stă în loc, citeşti pagină după pagină şi nu se întâmplă absolut nimic. Totuşi cărţile lor au o poezie aparte, te cuceresc prin simplitate, prin sinceritate ori prin mentalitatea personajelor foarte diferită de restul lumii. Ceaunul, o cărticică de 90 de pagini, a fost răsplătită cu premiul Akutagawa şi chiar ecranizată de Kurosawa, însă pe mine nu m-a impresionat. După ce l-am citit pe Kawabata sau pe Oe, chiar şi pe Osamu Dazai, această Kiyoko Murata mi s-a părut că doar încearcă să-i copieze pe vechii maeştri, însă fără prea mare succes. Are un iz de epoca Mejii ceea ce se întâmplă (sau mai degrabă nu se întâmplă) în carte, însă ne aflăm în timpurile moderne, într-o Japonie rurală. Patru nepoţi stau la bunica lor în timpul vacanţei de vară şi află tot felul de lucruri mai mult sau mai puţin semnificative. Relatarea este făcută prin intermediul uneia din nepoate, în vârstă de şaptesprezece ani, care preia sarcina de a găti, folosindu-se bineînţeles de vechiul ceaun care dă titlul cărţii. Mai mult am fost atras de felurile de mâncare gătite, inedite pentru noi europenii. Sigur, nu e o carte chiar atât de rea cum încerc eu să o prezint, dar atunci când citesc japonezi aşteptările mele sunt foarte, foarte mari.