Veronica D. Niculescu - Roşu, roşu, catifea

Citind romanul Copila de zăpadă am aflat despre Veronica D. Niculescu traducătoarea. Apoi mi-am amintit că Veronica D. Niculescu este şi scriitoare, fiindu-mi recomandată mai demult de Ionescu. Interesul meu pentru Veronica a crescut din momentul în care i-am citit blogul, iar dumneaei a citit blogul meu. Am cumpărat de la Librăria Cărtureşti volumul de povestiri Roşu, roşu, catifea în schimbul a 20 de lei.

 O suită de povestiri în care personajele ne poartă în vremurile trecute, din 1971 până în 1990. Personajele povestirilor interacţionează între ele, iar pe măsură ce înaintăm cu cititul ne dăm seama de legăturile pe care le au, de felul cum din copii ajung oameni maturi, de evoluţia lor. Multe povestiri sunt extrem de triste, mai ales cele în care apar copiii. N-am mai citit ceva atât de trist de la cartea Isprava duhului roşcovan. Totusi cartea se termină într-un mod amuzant, cu două fete care îşi fac nevoile în Casa Poporului. După cele 15 povestiri urmează o confesiune a scriitoarei din care nu am înţeles mare lucru şi nici nu mi-a plăcut. Însă poveştile sunt excelente. O carte pe care am citit-o pe nerăsuflate şi mi-a plăcut mult.

Spoler alert !
Am făcut şi un mic tabel în excel pentru a nu uita pe viitor subiectul povestirilor, dar şi pentru a vedea mai bine conexiunile între personaje.

Povestea Zei am impresia că este inspirată din Natsume Soseki-Eu, motanul. Chiar finalul este asemănător, motanul Veronicăi având acelaşi desting tragic ca cel japonez. Dar mai tragic este destinul pisicii tigrate şi ce să mai zicem despre bietul domn Teodorescu care moare, uitat de familie, iar nepoată'sa Cornelia ajunge pe mâna poliţiei de moravuri după ce se iubeste cu Grigoraş, cel care la 3 ani gustă alcool de la fratele său mai mare într-o pivniţă. Ăsta a fost după părerea mea marele farmec al cărţii, faptul că poveştile s-au întretăiat. Nu prea am înţeles ce e cu bomboanele de pe dulap din povestea cu Linguri de lemn.

Veronica D. Niculescu are un stil plăcut de a spune povestea. O construieşte frumos, creează suspans, iar la final găsim toate explicaţiile, nu lasă treaba neterminată. Bineînţeles, am să mai citesc şi alte cărţi ale sale ori cărţi pe care le-a tradus.