luni, 29 aprilie 2013
Dan Lungu - Băieţi de gaşcă
Dacă aş fi început lecturile din Dan Lungu cu acest volum de povestiri probabil aş fi fost încântat, însă aşa, fiind a cincea carte pe care o citesc de la acest scriitor moldovean, mi s-a părut slabă, chiar un pic puerilă. Când citesc rândurile lui Dan Lungu am aşteptări foarte mari, pentru că este un nume în literatura noastră contemporană. Poate a fost şi greşala mea pentru că am citit destul de târziu Băieţi de gaşcă, o carte pe care probabil omul a publicat-o la începuturile sale scriitoriceşti.
Cartea debutează cu o poveste destul de ciudată, cu o fetiţă care discută cu un şopron desenat de ea (probabil şotron, dar fetiţa e mică şi nu vorbeşte prea corect). Copilul îi spune şopronului toate problemele ei, probleme nu foarte importante pentru că este un copil cât se poate de normal. Sunt cumva plictisit de aceste scrieri ale unor adulţi care împrumută vocea şi gândurile copiiilor. Dan Lungu nici măcar nu o face cu talent, precum T.O. Bobe sau Adrian Chivu, ca să nu mai zic de Mark Haddon. În continuare avem o poveste despre un copil sărac, care la maturitate ajunge un fel de interlop. O altă poveste cu un tânăr care nu ştie dacă să aleagă între sărăcia alături de părinţii săi şi sora handicapată mintal, ori bogăţia oferită de o nevastă hidoasă şi grasă. Poveşti extrem de simpliste după părerea mea. Nu aduc ceva nou cititorului, nu trezesc un mare interes în a fi citite. Povestea care dă titlul cărţii am citit-o pe sărite, pentru că o ştiam deja. Este reluată şi dezvoltată în romanul "În iad toate becurile sunt arse". Mai avem o poveste inutilă, cu acţiunea petrecându-se la Viena, cu un om între două vârste care se întoarce din Romania şi povesteşte câte ceva din călătorie oaspeţilor prezenţi la o petrecere. O altă poveste neînțeleasă prea bine de mine are protagonist un român în orașul Lille. Singura poveste care mi-a plăcut şi încă foarte mult este cea cu bărbatul care are jumătate de zi liberă şi se întoarce acasă. Cu siguranţă este inspirată dintr-o poveste a lui J.D. Salinger din volumul "Nouă povestiri". Ochii verzi și gura mică. Şi ultima povestire e destul de ok, cu o străină căsătorită cu un român. Se axeaza pe diferenţele de mentalitate dintre o soţie englezo-belgiancă şi un soţ român.
Din punctul meu de vedere e o carte de duzină, iar în zilele noastre e păcat să irosim timpul cu astfel de cărţi când sunt atâtea şi atâtea cărţi excepţionale de citit. N-am mai citit de ceva timp o carte care să mă facă să aplaud în picioare la scenă deschisă.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
cartile despre care vorbesti in ultima fraza sunt sub nasul tau: nostalgia lui cartarescu (in care autorul isi exprima nostalgia legata de vremurile cand basescu era presedinte, premier, procuror general, etc, toate la un loc), in numele trandafirului de umberto eco (cu cavalerii teutoni care atacau manastirile franciscane pentru a lua birul constand in miere si smantana, fortau usile abatiei strigand: 'in numele trandafirului, deschideti!') etc.
RăspundețiȘtergerecred ca povestirea de la lille vrea sa spuie ca oricat am manca noi de ecologic si am trai feriti de poluare, daca nu folosim prezervative, mai devreme sau mai tarziu facem infectie hiv/ sida.
o sa fie citite si acele carti despre care spui, insa azi de dimineata, de ziua muncii, dupa ce m-am intors din kaufland de unde am cumparat numai si numai o punga de mancare pentru caine (nicidecum mici si bere la pet ca toti pisatii care asa sarbatoresc ziua de azi) am terminat o carte destul de bunicica. si autorul e cunoscut. cica a luat si premiul nobel pe cand tu erai la pubertate.
RăspundețiȘtergeregotta be... garcia marquez.
RăspundețiȘtergere