Albert Camus - Străinul

O carte simplă şi uşor de înţeles la prima vedere, dar care până la urmă dă mult de gândit şi ridică probleme serioase.Romanul debutează într-un stil telegrafic (propoziţii scurte şi extrem de concise) înfăţişând un bărbat fără semnalmente care află că-i murise mama, pe care cu ceva vreme în urmă o trimisese la azilul de bătrâni. La aflarea veştii este lipsit de orice reacţie şi sentiment. Merge şi asistă la funeralii, stârnind uimirea celor din jur prin impasibilitatea de care dă dovadă. A doua zi după înmormântarea mamei merge la scăldat în mare (cu siguranţă Marea Mediterană, fiind vorba de oraşul Algiers) unde întâlneşte o fostă colegă, cu care dezvoltă o relaţie, în aceeaşi seară, la un film cu Fernandel, mângâindu-i sânii. Bineînţeles că devin iubiţi, dar nu poate spune că o iubeşte, sau că ea este unică în viaţa lui. Îi este indiferent. Îi face plăcere să-i vadă zâmbetul, rochile, probabil să facă dragoste, dar ar fi acceptat probabil orice altă femeie cu aceeaşi plăcere.De fapt în toate relaţiile cu celelalte personaje ale cărţii manifestă indiferenţă dar şi bunăvoinţă. Ajută pe toată lumea cu câte ceva, dar îi este indiferentă întreaga societate, chiar viaţa sau moartea. În circumstanţe ciudate ajunge să omoare un arab, spune el datorită soarelui care bătea prea puternic pe plajă. Facând o paranteză, pot spune că faza mi-a amintit de cum l-a ucis Butch pe Vincent în Pulp Fiction, din cauza prăjitorului de pâine. E închis, judecat şi condamnat la moarte. La judecată i se aduc drept acuze şi indiferenţa pe care a manifestat-o la moartea mamei şi după aceea. Moartea nu-l sperie câtuşi de puţin, pentru că la un moment dat tot trebuie să vină. După părerea mea avem parte de o resemnare mai cruntă decât resemnarea ciobanului mioritic în faţa morţii. Personajul lui Camus este resemnat încă din naştere.

Cartea poate stârni diferite interpretări şi până la urmă fiecare vede în felul său literatura, că doar nu e ştiinţă exactă. Eu am fost încantat de carte, de simplitatea frazei lui Camus pe care doar la Haruki Murakami am regăsit-o vreo 40 de ani mai târiu, dar şi de gândurile străinului, care trăieşte undeva în afara lumii, sfidând societatea şi rigorile ei. Şi în fond şi la urma urmei cartea poate fi luată ca o simplă poveste, care este excelentă.