Nice Dream : Capitolul al patrulea - Toți se cafteau în stil kung fu

de Eufrosin Potecă

Am strănutat și gândul îmi zboară la chinezul cel mucos. Căldura se strecoară prin nările noastre zgândărind sinusurile irascibile.

Printre clădiri înalte, moderne, se înalță hotelul unde vom petrece două nopți. Are un aspect modern, cu o recepție luxoasă și caldă ca un vagin primitor. Liftul ce ne transportă până la etajul 13 ne îmbibă cu miros de pește putred. În cameră descoperim că baia are pereți transparenți de sticlă exact în dreptul dușului acoperiți de o draperie ce poate fi manipulată numai din exteriorul băii. Excelent! În timp ce trăgeam draperia ca să îmi urmăresc consoarta făcând duș descopăr o mica ciupercă ce crescuse între zidul băii și mochetă. Cică ăsta e hotel de patru stele (căzătoare). Oare cum arată unul de două stele? Rup ciuperca, mă gândesc să o păstrez pentru omletă dar aroma de mochetă putrezită mă face să mă răzgândesc. Umezeala dizolvată în valuri de aer cald se strecoară subtil și constant prin crăpătura ferestrei. Somn.

Dimineața pornim către Templul Shaolin. Deși este extrem de cald ploaia măruntă nu contenește să ne ude. Pe drum ghidul local, o chinezoaică mică și insipidă ce răspunde la numele de Jamie, ne povestește cum fiecare student de la templu visează să ajungă actor în filme “cu karate” și dacă îi ajută ăl de sus niște mici “Cichi Ceani”. Verdeața ce acoperă dealurile din jur și clădirile frumoase ale templului contrastează cu spectacolul ieftin la care asistăm: o demonstrație kung-fu! O combinație de circ cu urlete făcută de niște chinezoi chelioși îmbrăcați în portocaliu. Vizita continuă prin aceeași ploaie către Pădurea de Pagode, un cimitir pentru călugării templului. Câte o structură înaltă de vreo patru - cinci metri de tip pagodă, costruită printre copaci, marchează locul unde a fost depozitată cenușa călugărilor decedați. Foarte frumos cu excepția ultimei pagode construită prin anul 2002 sau 2003 un exemplu de prost gust chinezesc: e cea mai înaltă dintre toate, construită din marmură neagră iar pe lateralele ei sunt sculptate imagini reprezentând un computer, o cameră video, o mașină pe lângă ornamentele tradițonale.

Următoarea oprire este la Grotele Longmen, pe malul râului Yi, un ansamblu de peste 100000 de statui aflate în peste 2000 de nișe sculptate manual pe o perioadă de peste 400 de ani. Locul este chiar impresionant iar grota principală ce gazduiește o statuie imensă a lui Buddha ne lasă fară răsuflare.
Prin aceeași ploaie ce mângăie valurile de căldură ne îndreptăm către Templul Calului Alb, primul templu budist construit în China. Câțiva lotuși, arome de santal, o piatră neagră țuguiată (despre care se spune ca aduce noroc dacă o atingi) și svastici brodate ne întâmpină în acest vechi lăcaș.

Către Sud, către căldură. Iată-ne în gară, în tren și în Souzhou. În sfârșit e senin dar e și mult mai cald. Ne scufundăm în Iad. Seara la ora 21 același personaj din grup care se enervase pe ghidul din Xi’an începe sa urle la ghidul local după ce acesta ne-a dus pe jos cam zece minute până la autocar. Urlă la el pe românește folosind două trei expresii în engleză. Ghidul local, un tânar chinez înalt, îl privește cu ură și îi spune în engleză că e ilegal sa parcheze autocarul în fața gării. Șmecherul român nu pricepe. Urlă la ghidul nostru din România: “Domnu’ Radu! Spuneți-i lu’ dobitocu’ ăsta să nu mai vină mâine de dimineață!” Cu o privire resemnată domnu’ Radu se conformează. Mofturile astea ne costă două ore din programul pe ziua următoare.

Pagoda de pe Dealul Tigrului e vizitată în pas alergător.... Doar am vrut alt ghid..... A venit Jackie o tânără chinezoaică de 26 de ani ce ne aleargă pe Dealul Tigrului de parcă i-ar fi frică de mușcătura mortală a acestuia. Păcat! E superb tot ansamblul.... Urmează grădina Master of the Nets de asemenea o bijuterie în care aș fi petrecut o zi întreagă dar prin care suntem de asemenea fugăriți. Totul pentru că am mers zece minute pe jos pâna la autocar și niște grași plini de bani, încrezuți la maxim au scos limbile de la efort parcurgând o distanță așa “uriașă”. Mojicia, lenea și banul sunt cei mai buni prieteni. Urmează o vizită cu scop comercial la o fabrică de mătase. Foarte interesant procesul de fabricație dar deplorabilă insistența cu care voiau să îți vândă ceva.

Mâncare din ce în ce mai proastă, bazată pe ceapă și salată trase la wok cu ulei si niște frimituri de carne. Autocar și oprire la Wuzhen, un oraș istoric, cu un aspect dărăpănat dar totuși atrăgător. Un fel de Veneție chinezească. Înghesuit, vechi, umed, fierbinte, murdar, dar totuși fermecător..... greu de explicat. Mi-a plăcut (natura mea porcină iese la iveală).

Iar în autocar, tot către Sud. Către căldură. Către Hangzhou și Shanghai.