Cărţile mele iubite

Preiau leapşa de la child şi am să vorbesc un pic despre cărţile care m-au influenţat. Sau mai degrabă despre cărţile pe care le iubesc foarte mult.

Am început să citesc pe la vârsta de cinci ani. La opt ani am primit un dar nepreţuit din partea bunicului care avea o bibliotecă imensă ce cuprindea cărţi de metafizică, filozofie, religie, istorie, astronomie. Unele exemplare de dinaintea lui 1900. Printre toate aceste cărţi de mare valoare se găsea şi o carte cu poveşti, cine ştie cum ajunsă in biblioteca lui. G. Dem. Teodorescu - Basme Române, Editura pentru literatură, 1968. Mi-a dăruit mie cartea. Având-o în acest moment în faţă, o deschid şi citesc următoarea dedicaţie de pe prima pagină : "Lui Gabi căruia îi plac atât de mult poveştile şi care a epuizat toate celelalte cărţi. Bunicu. 10 octombrie 1987". Chiar epuizasem toate celelalte cărţi de poveşti şi uitându-mă acum în pod, la biblioteca copilăriei mele, sunt vreo două sute de volume cu poveşti din toate colţurile lumii. Am continuat să citesc literatură pentru copii şi când am descoperit cărţile adulţilor. Citesc basme şi în prezent. Basme ruseşti, editura Univers, Bucureşti, 1973. Un volum citit de peste zece ori. Ruşii au nişte poveşti atât de inteligente, atât de sfătoase, la fel ca şi întreaga lor literatură pe care aveam să o descopăr în anii ce urmează. Koşcei cel făr-de-moarte, Cei doi Ivani feciori de soldat şi mai ales Hai-hui prin lume, fără să ştii încotro, aducând ceva, neştiind ce ! au fost basme de care nu mă mai săturam. Erau zile în care citeam de dimineaţa până seara. Cred că cea mai iubită carte a mea de până la vârsta de zece ani a fost Nikolai Nosov - Aventurile lui Habarnam şi ale prietenilor săi, un mic roman de aventuri pentru copii, scris de un rus, în Uniunea Sovietică din anii '50. Cărţi foarte iubite au fost şi 1001 de nopţi (repovestite de Eusebiu Camilar. Califul Harun al Rashid mi-a rămas viu în memorie), fenomenalele basme ale lui Wilhelm Hauff sau Winnie Pooh scrisă de A. A. Milne (mulţi tind să creadă ca Pooh a fost creat de Disney).

Am citit de trei ori la rând Changi a lui James Clavell pe la vârsta de zece ani. Eram fascinat de viaţa în prizonierat. Cred că a fost cartea pentru adulţi care mi-a plăcut cel mai mult în copilărie. Eram prin clasa a VI a şi foarte mult m-a impresionat Fenomenul Piteşti, scrisă de Virgil Ierunca. Am găsit-o întâmplător pe noptiera tatălui meu şi am citit-o pe nerăsuflate. Am recitit-o pe urmă de cel puţin cinci ori. Ştiu că am vrut să-i fac fişă de lectură pentru ora de limba română, dar taică'miu m-a oprit, spunându-mi că este mai potrivit să scriu despre Tom Sawyer. Victor Hugo - Mizerabili a fost cartea preferată de pe la 16 ani, iar John Steinbeck - La răsărit de Eden cartea cea mai iubită la vârsta de 18. Tot în acea vreme am găsit trei volume din biblioteca pentru toţi intitulate Nuvela chinezească medievală. Poznele dragonului trândav, Şerpoaica albă, Cămaşa din perle - titlurile celor trei volume. Grozave. Pe la vârsta de 22 o carte deosebită mi s-a părut Oscar Wilde - Portreul lui Dorian Gray. În prezent nu ştiu dacă m-ar impresiona asemenea cărţi, dar atunci reprezentau ceva pentru mine.

A urmat o pauză de şase-şapte ani în care nu prea am mai citit mare lucru. Probabil, din păcate, am preferat să citesc internetul. Dar la vârsta de 28 de ani l-am descoperit pe Haruki Murakami. Primul roman citit a fost În noapte, dar romanul meu preferat de la Murakami rămâne Cronica Păsării Arc. Am citit cartea care se află pe locul 1 în topul preferinţelor mele în 2008. Cinghiz Aitmaotv - O zi mai lungă decât veacul. Este povestea atât de tristă şi de frumoasă a unui lucrător la căile ferate, într-o haltă undeva în pustia stepei sovietice. Şi tot de la Aitmatov, un alt mare roman. Eşafodul. La finalul cărţii am plâns cu lacrimi mari. Este singura carte la care am plâns vreodată. Deşi parcă am lăcrimat puţin şi la Daniel Keyes - Flori pentru Algernon. Consider o bijuterie Gabriel Garcia Marquez - Un veac de singurătate, la fel şi Orhan Pamuk - Mă numesc Roşu (cartea anului 2009 pentru mine).

Literatura japoneză a început să mă pasioneze tot mai mult. Pe lângă Haruki Murakami, am citit tot ce a apărut pe piaţă de la Ryu Murakami (În supa miso mi s-a părut o carte deosebită), i-am citit pe Ryunosuke Akutagawa, Yasushi Inoue şi nu în ultimul rând pe Yasunari Kawabata, care pentru mine este un maestru al literaturii.

Singurele două cărţi pe care le-am citit de la colecţia Adevărul mi-au plăcut foarte mult. Henri Charrièr - Papillon şi Kafka - Procesul.

Poate cel mai valoros (nu neapărat cel mai iubit) scriitor descoperit în ultima vreme este J.M. Coetzee. Am citit patru dintre romanele sale. Merită amint în această scurtă listă. La fel şi Jonathan Coe şi a sa carte, Casa somnului. Şi voi încheia cu Philp Roth - Complexul lui Portnoy. Da,da. Şi Dostoievski trebuie amintit chiar dacă am citit doar două dintre romanele sale. E mare de tot.

Iubesc mult cărţile şi aş putea aminti o grămadă, dar m-am limitat doar la câteva cărţi multiubite, poate vârfurile. Sunt mândru de biblioteca mea (cu cărţi cumpărate sau primite de mine) care se doreşte o completare a bibliotecilor bunicilor şi părinţilor. Este încă mică (să zicem 300 de volume sau 500 dacă punem cărţile copilăriei) dar cu timpul va creşte. Sper că o sa fie şi citită în întregime. Momentan citesc o carte ce emană dragoste pentru cărţi şi pentru citit. Amos Oz - Poveste despre dragoste şi întuneric. Doresc să predau mai departe leapşa lui bhuttu.