Apartamentul Amaliei Crăciun

Apartamentul se află într-un bloc nou construit în ansamblul rezidenţial. Amalia Crăciun a plătit deja doi ani de rate pentru el şi mai are douăzecişitrei. Maşina şi casa cumpărate pe banii băncii pentru care va plăti toată viaţa. Rata de la apartament o va termina la cincizecişişase de ani, iar până atunci va munci zi de zi de la 9 dimineaţa până noaptea târziu. Asta dacă va avea sănătate. Asta dacă va mai avea un loc de muncă şi în viitor. Asta dacă nu va înnebuni într-o zi şi-şi va zbura creierii de atâta deprimare. Oare de ce Amalia Crăciun nu are o relaţie stabilă cu un bărbat? În urmă cu o generaţie la vârsta ei femeile aveau deja copii la şcoală, în ciclul gimnazial.

În apartamentul Amaliei Crăciun miroase a parfum de cameră pulverizat dintr-un dispozitiv la intervale de timp prestabilite. Holul este foarte spaţios, amenajându-şi aici un birou pentru computer, un cuier cu ladă pentru încălţăminte şi chiar maşina de spălat. Câteva perechi de încălţări se aflau în dezordine împrăştiate, dar Amalia Crăciun le-a adunat repede, scuzându-se, şi le-a aruncat în ladă. M-a invitat în sufragerie spunându-mi că vine imediat şi aduce ceva de băut. Sufrageria Amaliei Crăciun este destul de mare, iar primul lucru care îţi sare în ochi este bicicleta medicinală aflată într-un colţ. Acel tip de dispozitiv pe care-l foloseşti des în prima săptămână de la cumpărare, apoi din când în când, iar în final uiţi cu totul de el şi-l laşi în paragină. Aşa părea să fie şi bicicleta Amaliei Crăciun, de ghidonul său stând agăţată o geantă.
- Dacă vrei poţi pune muzică, se auzi Amalia Crăciun de undeva de pe hol.

În biblioteca ce părea din lemn masiv (oare ce salariu are Amalia Crăciun?) două rafturi imense erau ocupate de cd-uri originale. Sub cd-uri se afla o staţie Technics cu amplificator, cd player şi cred că un radio. Am luat un cd la întâmplare de pe unul dintre rafturi, l-am scos din carcasă, am apăsat butonul open/close şi l-am introdus pe suport, după care am apăsat din nou butonul open/close. M-am aşezat pe canapeaua moale şi am început să citesc pe spatele cd-ului. Play. Sunetul a umplut încăperea. Măsuţă de sticlă, covor miţos de culoarea părului de cămilă, o bibliotecă, o canapea şi două fotolii ultra moderne, bicicleta medicinală. Ciudat că apartamentul nu are bucătărie americană, ca toate apartamentele de ultimă generaţie. Dar e mai bine aşa, nu am fost niciodată adeptul unei bucătării americane într-un apartament de bloc din România. Sunetul pluteşte prin întreg apartamentul Amaliei Crăciun. Everywhere it's six-sex-six by luck. Sonic Youth - Dirty Boots, prima melodie de pe albumul Goo. Pe pereţii camerei nu sunt icoane şi nici tablouri. Sunt de un alb imaculat. Amalia Crăciun se aşează surâzătoare lângă mine pe canapea într-o mână având o sticlă de vin roşu, iar în cealaltă două pahare cu picior. Desfac sticla şi torn în pahare. Ciocnim.
- Dacă vrei poţi dormi la mine peste noapte. E cam târziu să mai pleci.
- Da, rămân, dacă nu e deranjul prea mare, i-am răspuns eu formal.
- Păi o să-ţi fac patul pe canapea atunci. Să-mi spui dacă ţi-e somn.
- Nu, încă nu îmi este somn.

Cu siguranţă mi-a spus de aparenţă că îmi face patul pe canapea. Probabil se gândeşte că aş considera-o femeie uşoară dacă mi-ar fi spus că putem dormi împreună în patul ei din dormitor. Am băut vin, am ascultat în întregime albumul Goo şi am discutat banalităţi. Din păcate Amalia Crăciun nu avea nimic de mâncare în afară de câteva conserve şi floricele pentru microunde. Am ales floricelele, deşi probabil sunt cancerigene. Trecuserăm deja la a doua sticlă de vin, când Amalia Crăciun începu să-mi povestească o altă întâmplare ciudată, poate chiar mai ciudată ca povestea lui nea Camfor :

- De această dată personajul este un unchi de-al meu mai îndepărtat. Îl cunosc destul de bine şi nu are nicio treabă omul cu paranormalele, absolut. I s-a întâmplat o chestie foarte ciudată. Venea el într-o seară de la oraş la ţară, singur cu maşina. Drumul spre sat, care este situat pe un vârf de deal, trece printr-o zonă de vale, pustie. Ai câmp pe drepta cu biserica cocoţată pe un deal şi pădure de salcâm pe stânga. În total ai de parcurs un kilometru de pustiu fără să vezi altceva decât biserica ca dovadă că zona e locuită. El a ajuns acolo pe înserat şi a parcurs acest unic kilometru o noapte întreagă. A mers aproape fără oprire cu maşina. Când a oprit, s-a uitat dar nu a înţeles unde e şi încotro să o mai apuce. Oricât a mers înainte şi înapoi nu a ajuns nicăieri până dimineaţa. Atunci abia a ajuns la intrarea în sat, în zorii zilei . Nu-şi explică cum s-a întâmplat şi pe unde a umblat toată noaptea. Omul ăsta nu obişnuieşte să bea, este foarte activ, doarme puţine ore pe noapte. Şi are şi o meserie care îl ţine în priză tot timpul şi mai ales bine ancorat la realitate. Este doctor gastroenterolog şi e foarte bun în meseria lui. A avut câţiva pacienţi importanţi, chiar şi persoane politice.

A doua sticlă de vin era pe terminate, iar Amalia Crăciun a schimbat cd-ul. Nightmares On Wax, albumul Smokers Delight. Muzica asta este foarte asemănătoare cu muzica folosită la filmele semi porno pe care le vedeam în copilărie, sâmbăta după miezul nopţii la televizor.În locuinţe luxoase o femeie îmbrăcată în rochie neagră de seară şi un bărbat în pantaloni de doc şi tricou polo prin care i se văd pectoralii se dezbrăcau şi începeau să facă sex. Coloana sonoră din film era foarte asemănătoare cu muzica realizată de Nightmares On Wax. Stăteam lângă Amalia Crăciun pe canapeaua din sufrageria ei şi eram amândoi ameţiţi de vin. Încercam să-mi imaginez dacă unchiul ei era nebun, ori dacă se rătăcise în drumul spre casă. Dacă nu, era un caz tipic de X-Files.

După ce am terminat a treia sticlă de vin, de comun acord eu şi Amalia Crăciun ne-am sărutat. Cu limba. Timp de peste un minut în continuu. Nu a fost un moment premeditat, dar cred că amândoi aşteptam să se întâmple. Poate a durat mai mult de atât, pentru că deobicei momentele plăcute trec mai repede decât durează cu adevărat. Iar momentele urâte sunt mai scurte decât în realitate. Un om căruia i se ia sânge la spital simte timpul cum se scurge greu, foarte greu şi acul nu mai iese din venă, deşi este posibil ca întreaga operaţiune să dureze zece secunde. Totul e în mintea noastră.

Holul lung se întinde de la ieşirea din sufragerie până la intrarea în baie, pe hol între uşile de la bucătărie şi cea de la dormitor aflându-se biroul cu computerul. În dormitor pe răftuleţe sunt aşezate o mulţime de cărţi, în marea majoritate din colecţia verde Adevărul. Totuşi pe noptieră se află una dintre cărţile lui Yukio Mishima, Confesiunile unei măşti. Nici urmă de jucării de pluş sau alte copilărisme. Patul făcut ordonat, acoperit cu o cuvertură roşie, în faţa patului o toaletă cu oglindă şi multe cutiuţe pentru machiaj. Farduri, rimel, pudră şi alte lucruri trebuincioase unei femei. Linişte deplină. Trecut de miezul nopţii. Amalia Crăciun mi-a spus să o aştept că se duce până la baie. Dormitorul este o cameră foarte plăcută, fără televizor, doar pentru citit sau dormit. Acum realizez că nici în sufragerie nu există televizor.

Amalia Crăciun s-a întors îmbrăcată în tanga albaştri şi o bluziţă un pic mai lungă decât să-i acopere sânii. Are forme foarte frumoase pentru că este slabă şi s-a păstrat. Totuşi faţa îi trădează vârsta. S-a aşezat lângă mine cu picioarele sub ea şi ne-am mai sărutat o vreme. Când s-a întins pentru a stinge veioza chilotul i s-a depărtat şi am putut să-i văd puţin din despicătura vaginului. Ne-am băgat sub pilota pentru două persoane (oare de ce are o pilotă pentru două persoane cineva care locuieşte singur? oare Amalia Crăciun mai are şi alţi vizitatori?) şi i-am atins sânii, dându-i bluza la o parte. Sânii Amaliei Crăciun sunt moi şi fini la atingere, dar nu sunt exagerat de mari. Doar vedetele porno sunt slabe şi au sânii mari. Amalia Crăciun are nişte sâni grozavi, mi-am spus. În acest moment s-a auzit soneria de la intrare. Oare cine sună la ora 1 noaptea? Amalia Crăciun s-a înfăşurat într-un halat şi s-a dus să vadă ce s-a întâmplat. Era vecina de la etajul inferior care i-a spus, cu vocea ridicată: "Nesimţito, iar m-ai inundat. De ce nu ştergi apa după ce faci baie? O să te reclam la administrator.". "Bine,bine", a mormăit Amalia Crăciun şi a închis uşa după care s-a întors lângă mine. I-am propus să facem dragoste, dar a spus că nu e momentul potrivit şi mai bine ne-am culca. S-a întors cu spatele la mine şi după o vreme probabil am adormit amândoi.

În noaptea în care am dormit lângă Amalia Crăciun am avut un vis. Mergeam pe coridorul lung din apartamentul ei şi nu puteam ajunge la capăt. Chiar începusem să alerg dar tot nu puteam ajunge la capăt deşi mai era foarte puţin de mers. În capătul coridorului stătea Amalia Crăciun îmbrăcată cu nişte pantaloni mulaţi de ciclist, care îi intraseră în vagin. În partea de sus era goală. Se unduia pe ritmurile melodiei Machine Gun a lui Jimi Hendrix. Din când în când, în ritmul melodiei, Amalia Crăciun se crăcăna, împingându-şi pelvisul în faţă. Pantalonii, asemănători cu cei purtaţi cândva de Santiago Botero, se mulau perfect în vaginul ei. Iar eu încercam să ajung la ea dar nu reuşeam oricât de repede alergam.