marți, 1 februarie 2011

Nea Camfor

CÁMFOR s. n. Substanţă organică, incoloră, volatilă, cu miros caracteristic şi cu gust amar, extrasă din lemnul unui arbore exotic (Cinnamonum camphora) sau fabricată pe cale sintetică şi utilizată (sub formă de ulei camforat) în medicină ca stimulent al centrilor nervoşi vasomotori şi al aparatului respirator şi la fabricarea celuloidului. (DEX '98)

Aflat la volanul Citroenului C1 roşu, rulam încet pe drumul de ţară dintre două sate. Ascultam Matty Groves, melodia celor de la Fairport Convention, şi priveam la deluleţele cu urme de zăpadă aflate de o parte şi de cealaltă a şoselei plină de hârtoape, pustie de altfel. În dreapta mea, Amalia Crăciun privea pe geam tăcută, din când în când dându-mi câte o explicaţie succintă despre locurile în care ne aflam. Cum ajunsesem în această situaţie? Foarte simplu. Amalia Crăciun, colega mea de la muncă, trebuia să ajungă la ţară, pentru a-i lăsa unele acte bunicii sale, coana Magdalena. M-a rugat pe mine să o însoţesc şi chiar să conduc maşina, pentru că ea avea o uşoară luxaţie la mâna dreaptă cauzată de o căzătură pe gheaţă şi nu putea manevra vehiculul cum trebuie. Satul coanei Magdalena, aflat pe un deal, era un sat ca oricare altul din această zonă, în principal cu case mici şi sărăcăcioase printre care se zăreau totuşi unele case mai mari, viluţe probabil ale celor ce s-au căpătuit prin oraş, ori poate au furat bani şi au reuşit să construiască. În faţa porţilor câte unii mai aveau şi maşini, în mare majoritate Dacii vechi sau Loganuri.

Ajunşi la destinaţie, am fost prezentat bunicii şi celor câţiva verişori mai mici care-şi dădeau coate şi râdeau, crezând că sunt probabil iubitul Amaliei Crăciun. Chiar şi coana Magdalena a întrebat dacă avem planuri pentru nuntă, dar Amalia Crăciun a schimbat repede vorba şi s-a grăbit să-mi arate curtea şi casa. O gospodărie absolut banală, câteva găini şi un câine. Probabil coana Magdalena este prea în vârstă pentru a ţine mai multe aninale. Spre surprinderea mea, în camera scundă în care am intrat nu am regăsit celebra carpetă cu răpirea din serai, nici ştergare sau farfurii de lut pe pereţi. O încăpere curată, cu mobilă de prin anii '80, covor persan, un tablou cu o pădure iarna, probabil imitaţie ieftină după Shishkin. Am luat loc la masa cu muşama transparentă pusă peste un fel de mileu asemănător celor pe care oamenii le ţineau pe televizoare mai demult. Lângă mine Amalia Crăciun care nu semăna deloc cu cea de la muncă. Părea foarte relaxată în compania rudelor şi uitându-te cu atenţie la ea nu-i dădeai nicidecum treizecişitrei de ani ci mult mai puţin, poate şi datorită faptului că era slabă. Am lăsat-o să vorbească liniştită cu rudele despre diverse situaţii şi personaje doar de ei cunoscute, iar eu m-am bucurat din plin de mâncarea coanei Magdalena.

După prânz am pornit într-o plimbare pe uliţele satului alături de Amalia Crăciun. Era un pic frig, dar îmi făcea plăcere să merg alături de ea. Uite fosta cooperativă, uite casa primarului, uite căminul cultural. Îmi vorbea cu însufleţire despre aceste locuri unde copilărise. Am ajuns şi la biserică, dar aceasta era închisă. Mi-a atras atenţia o casă aflată lângă biserică, dărăpănată şi părăsită, dar se vedea că pe vremuri a fost o casă bine. Amalia Crăciun mi-a spus că există o poveste adevărată despre fostul proprietar, dar este un pic înfricoşătoare. La insistenţele mele a început să-mi povestească :

E o poveste mai veche. Omul din poveste a murit de mulţi ani. Îl ştiam şi eu de când eram mică. Povestea începe cam aşa. Omul ăsta, Camfor îl chema, stătea lângă biserică. Pe la noi oamenii au pământul dat aşa în continuare, adică terenul pe care e casa, livada, lacul, padurea în linie dreaptă. Omul fiind în dreptul bisericii avea terenul în linie dreaptă şi el, dar în imediata continuare a cimitirului. Terenul ăsta era o bună tarla de fâneaţă. Creştea aici un fân foarte bun, gras cum se zice la ţară. Acum dacă e să mă întrebi pe mine sigur vecinătatea cu cimitirul avea o mare legătură cu frumuseţea şi grăsimea fânului. El îl cosea oricum întotdeuna cu drag pentru vitele lui. Cositul fânului este în sine o activitate pretenţioasă dacă e să mă întrebi tot pe mine. Te duci dimineaţa devreme cu coasa la spinare. Ajungi pe locul tău, adică la moşia ta, scoţi piatra, ascuţi coasa, cercetezi locul ca nu care cumva vreun vecin invidios să-ţi fi aruncat pietre sau ceva sârmă pe loc. Dacă purcezi la lucru fără să te asiguri rişti să rupi coasa sau să te tai rapid şi foarte periculos în ea chiar tu singur, pentru că mişcarea este una amplă, undeva la 180°. După ce ai cosit locul, întorci brazdele astea de fân pentru că mai mult ca sigur soarele deja şi-a făcut treaba şi a uscat fânul. Până seara trebuie să mai întorci o dată brazda asta. La ceva vreme, după ce ai tot făcut lucrarea asta de mare fineţe, la o zi, două, trei, după cum îţi este norocul şi dacă nu plouă, duci fânul acasă şi-l pui bine pentru iernatul vitelor. Dacă plouă reiei tot procesul de uscare al fânului de la capăt. În fine, lucru de mare dichis treaba asta cu fânul. Omul nostru s-a dus, a făcut tot ce trebuia făcut şi s-a întors acasă. Mai pe înserat şi-a adus aminte că mai trebuie întors încă o dată fânul ca treaba să fie considerată foarte bine făcută. Aşa că s-a dus pe locul lui şi a luat-o ca de obicei prin cimitir. Oricum probabil că se gândea în sinea lui că şi cimitirul ăsta era tot pe locul lui. Mergea pe acolo ca pe propria bătătură. Undeva mai târziu spre noapte a ieşit din cimitir şi avea o privire fără sens şi fără simţire, probabil de om nebun. Eu nu l-am văzut, l-au văzut alţii. Ce era mai ciudat totuşi este că avea acum părul complet alb. Intrase în cimitir om şi ieşise stafie. Oricum nu a povestit niciodată ce a văzut sau dacă i s-a întâmplat ceva. Fiecare şi-a dat cu părerea. Tot felul de prostii s-au spus. Că l-a apucat de picior mortul cutare cu care mai ştiu ce avea de împărţit, că era Scaraoschi pe acolo plin de păr şi copite şi că ar fi vrut şi el să stea un pic la palavre cu nimeni altul decât cu nea Camfor. Prostii fără număr. Adevărul este că omul ăsta s-a retras din viaţa satului ca şi cum nici nu ar fi fost acolo şi după câţiva ani a murit. Nici nevastă-sa nu a aflat ce s-a întâmplat în seara aia, pentru că n-a avut ce să povestească şi slavă Domnului că de descusut s-au priceput multe muieri să o descoasă. Faza e că noi copiii ne mândream cu el. Era un fel de erou. Iar nepoata lui, care era şi ea cu noi la joacă, era singura care era nehotărâtă dacă să se bucure de întâmplare sau să plângă că bunicul nu mai era deloc cum fusese ieri.

Amalia Crăciun termină de povestit. Mi s-a părut foarte interesant ceea ce s-a întâmplat cu nea Camfor. M-a dus cu gândul la Miu din romanul Iubita mea Sputnik, doar că personajul lui Murakami este ficţiune, iar nea' Camfor chiar a trăit cândva. Oare ce se întâmplase în cimitir? Cine poate ştii?

Ne-am luat rămas bun de la coana Magdalena, care m-a rugat insistent să mai vin pe la ea. Pe drumul spre casă am ales la întâmplare unul din cd-urile cu muzică din torpedoul Citroenului. Steely Dan - Pretzel Logic. Am ascultat tot albumul în tăcere. Nu mai auzisem niciodată de aceşti muzicieni, dar sunau grozav. Rikki don't lose that number mi-a rămas în minte. Când am ajuns în faţa blocului unde locuia Amalia Crăciun, aceasta m-a poftit să urc. Am acceptat. Oare era o invitaţie la sex? Mi-ar fi plăcut.

13 comentarii:

  1. si totusi, cine o muscase de piept pe coana magdalena?

    spune drept!

    RăspundețiȘtergere
  2. sindicatul corporatistilor1 februarie 2011, 22:28

    ce insinuezi, ca noi ne tragem de la coada vacii?
    sgţpl!

    RăspundețiȘtergere
  3. pe mine povestea cu nea camfor m-a dus cu gandul la niculăieş gogol. serile in catunul de langa dikanka. da, da!

    RăspundețiȘtergere
  4. Melodia cu albina si Magdalena am auzit-o prima oara in filmul Balanta. Oare cine canta melodia in original? N-am gasit-o niciodata din pacate.

    RăspundețiȘtergere
  5. si eu am parul alb. in curand voi dezvalui de ce

    RăspundețiȘtergere
  6. in balanta alt cantec imi revine in memorie: maria, maria, opreste-mi emoragia

    RăspundețiȘtergere
  7. O sa ne scoti peri albi pana faci sex cu Amalia Craciun... in definitiv asta urmaresti! ..nu?!
    Oricum eu o iubesc pe Simona Ionescu!

    RăspundețiȘtergere
  8. steely dan=corporate rock? poate, dar nu in rumania.

    tu chiar asculti muzica despre care scrii? de unde scoti titlurile astea?

    RăspundețiȘtergere
  9. stii ca azi e ziua cantaretei shakira?

    dar sa nu crezi ca am aflat asta de pe blogul child-of-the-night.ro. multe altele am aflat insa acolo

    RăspundețiȘtergere
  10. Radu, am specificat ca am ascultat in masina melodiile respective. Daca nu le-as fi ascultat nu as fi scris. Cateodata Amalia Craciun doreste sa asculte Guerilla, alte dati are cd-urile ei.

    RăspundețiȘtergere
  11. Dar "Domnu' Popa" interpretată de Sarmalele Reci se regăsește pe CD-urile Amaliei? Doar e o melodie de Crăciun.....

    RăspundețiȘtergere
  12. adevaratul ionescu3 februarie 2011, 06:12

    si nu orice melodie de craciun. e cea mai misto dintre toate! pe album cred ca e urmata de rigid aurel, un imn al generatiei emo avant la lettre

    RăspundețiȘtergere