marți, 20 martie 2012

Drumuri secundare (Buzău-Slobozia)

Îmi plac drumurile secundare. Fără tiruri şi şoferi nervoşi care fac depăşiri la limită, fără poliţie şi radare, cu peisaje frumoase şi o linişte ce este indusă şoferului. Mă deplasez pe ele cu senzaţia că timpul s-a oprit în loc de foarte multă vreme. Conduc pe şoselele secundare printr-o Românie ce nu se arată turistului de rând. Merg de la Buzău spre Slobozia. Sate uitate de Dumnezeu, unde bătrânii întorc capul după maşina care trece prin faţa porţii lor. Fostele IAS-uri şi parcele nesfârşite de câmp. Oraşul Pogoanele cu ruinele unui fost magazin central şi câteva cârciumi unde oamenii încearcă să fugă de realitate. Către Slobozia drumul este înţesat cu fântâni. Zeci de fântâni. Mă gândesc că sunt atât de multe fântâni pentru oamenii care merg vara la câmp să muncească. Muncesc ei ce muncesc şi li se face sete. Ca să nu care apa din sat la pet de 5 litri, se duc repede la fântână să bea apa rece. Apoi umplu găleţile şi udă culturile de pe câmp. Ajung în satul Tovărăşia. Ce nume frumos. Satul ăsta cu siguranţă a fost întemeiat de comunişti. Aici toată lumea este egală, toţi sunt tovarăşi. Împart între ei tot ce au şi-şi duc viaţa laolaltă cu bune şi rele, cam ca în kibbutzurile din cărţile lui Amos Oz. Drumul este atât de plăcut, încât ajung în Slobozia fără să-mi dau seama. Aerul miroase a seminţe de floarea soarelui prăjite, de la fabrica de ulei aflată la marginea oraşului. Autostrada ce se află puţin mai departe face simţită prezenţa omului modern în această parte a ţării.

7 comentarii:

  1. ce frumos arata satul tovaraselul vazut din satelit! strazi intretaindu-se in unghiuri de 90°, exact ca in anytown, usa. din satelit nu sunt diferente notabile intre tovarasica si, sa zicem, wichita sau wichita falls.
    uite, ia d=acia, ca pun pariu ca n-ai fost asta toamna la acel concert minunat http://www.youtube.com/watch?v=6Lfb2qyFOgg . cu siguranta nici aseara n-ai fost. nici colega child nu cred sa se fi aratat pe la sala palatului ieri. asa ca mai luati inca una clasica: http://www.youtube.com/watch?v=bxfi0g_5CiM

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna muzica. M-am temut ca bagi iar niste progresive, dar nu. Asta chiar mi-a placut. Nu stiu daca prietena child gusta asa ceva, ca ea e cu Shakira, dar eu unul m-am bucurat de muzica.

    Oamenii din Tovarasia e posibil sa nu aibe habar de sateliti si chestii d'astea futuriste.

    RăspundețiȘtergere
  3. auzisem eu o poveste cu niste lipoveni care prin 1992 nu stiau ca a murit ceausescu, dar eu zic ca tovarasia nu e in delta dunarii si nici 2012 nu e 1992. interesant ca nu esti primul bloagar acolo http://andreiard.ro/index.php/2004/04/21/gata-cu-tovria/ . si iata si o istorie http://www.protoieriaslobozia.ro/index.php?parohii=p_tovarasia . e bine sa stii pe unde mergi, nu asa?

    in alta ordine de idei, am niste gusturi muzicale destul de largutze, desigur ca progresivul e printre marile amoruri, dar ascult multe alte chestiuni.
    mie de la flexibila aia de shakira mi-a placut cel mai mult un fals. http://www.youtube.com/watch?v=ZHv3qO_Y8kk

    RăspundețiȘtergere
  4. Daca ii toarna omul pe gura bea si asa. Chestia e ca nu are el maini sa apuce sticla. Am vazut cateva cazuri de cai care beau cu placere bere. Le dadeau oamenii. Iar la cabana Diham am vazut o capra care bea bere.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine, când mai treci prin zone în care există căruţe cu tracţiune cabalină, poţi să le explici oamenilor că nu e neapărat nevoie să-şi sape fântâni în câmp, pentru că pot să-şi adape animalele din peturi de 5 litri, ba chiar să le cumpere din când în când o bere.

      Ștergere
  5. eu peste o saptamana ma duc aici: http://www.youtube.com/watch?v=ySbfUT-Dryc

    :D :D :D

    RăspundețiȘtergere